Nu este un secret faptul că București este cel mai atractiv oraș al României pentru cei care apreciază înclinarea către modern și schimbare. Însă în spatele orașului plin de viață zace o istorie bogată, care așteaptă să fie descoperită. Iată 5 obiective ale capitalei care ascund fel și fel de povești și care nu trebuie să lipsească din itinerariul tău.
Palatul Parlamentului
Cunoscut sub mai multe denumiri (printre care „Casa Poporului” și „Casa Republicii”), Palatul Parlamentului se mândrește cu titlul de a doua cea mai mare clădire a lumii, după Pentagon, și rămâne un edificiu-amintire al fostului regim totalitar. Ambițiosul proiect arhitectural a fost condus de către Anca Petrescu, care l-ar fi comparat cu palatele Buckingham și Versailles. Stilul în care a fost construit include elemente de neoclasicism, de stil brâncovenesc și realism socialist și a fost adesea criticat pentru incoerența sa, fiind chiar numit „kitsch”. Cu toate acestea a fost pe placul dictatorului Nicolae Ceaușescu, care a dorit ca palatul să încorporeze toate organele administrative ale Republicii Socialiste România și să poată face față unui cutremur sau chiar unui atac nuclear.
Citește și: 5 destinații rurale pe care trebuie să le vizitezi la sfârșitul acestei veri
Palatul și Muzeul Național Cotroceni
Palatul Cotroceni este situat în același loc în care Șerban Cantacuzino a ctitorit biserica „Adormirea Maicii Domnului”, în urmă cu 400 de ani (1679 – 1681). Ansamblul bisericii includea și Palatul Domnesc, care a fost construit în stil baroc, contemporan arhitecturii occidentale. Din 1848 până în 1849 este centru al Revoluției, iar în 1852 este modernizat de către Barbu Dimitrie Ştirbei. Mai apoi, din 1893 până în 1895, ansamblului îi este adăugat palatul princiar destinat prințului Ferdinand de Hohenzollern-Sigmaringen. În 1918 este locul în care se semnează Pacea de la București. Din 1949, la Cotroceni activează palatul pionierilor, iar în prezent funcționează ca sediu al președinției române. Muzeul Național Cotroceni cuprinde fosta reședință regală și își continuă activitatea din 1991 până în prezent.
Palatul Primăverii
Palatul primăverii, sau „Casa Ceaușescu” funcționează ca muzeu din 2016. Fosta reședință a dictatorului a fost inițial locuită de către Gheorghe Gheorghiu-Dej între 1964 și 1965, urmând ca mai apoi să devină reședința lui Nicolae Ceaușescu începând cu 1972, în urma unei extinderi a palatului. Cele mai surprinzătoare aspecte ale sale sunt cu siguranță mobilierul și decorațiunile luxoase, grădinile (exterioară și cea de iarnă), crama și piscina ornată cu peste un milion de piese de mozaic. Cei care doresc să viziteze impresionanta locuință de 170 de încăperi o pot face în compania unui ghid, de marți până duminică, între orele 10 și 17. Este necesară rezervarea în prealabil.
Ateneul Român
Edificiul cultural a fost construit în urmă cu aproximativ 130 de ani (1886-1888) în stil neoclasicist, cu scopul de a găzdui Societatea Ateneului Român, o instituție culturală a cărei misiune era organizarea de cursuri și conferințe publice prin care să ofere publicului larg accesul la informații utile. Din cauza costurilor ridicate pe care le presupunea finalizarea construcției, s-a inițiat un apel la donații publice sub sloganul „Un leu pentru Ateneu”. În 1944, este afectat parțial în urma unui atac al avioanelor germane. Până în prezent a găzduit numeroase expoziții de artă, concerte, conferințe și este printre cele mai importante centre ale culturii românești.
Biserica Stavropoleos
Biserica Stavropoleos este un important monument al stilului arhitectural brâncovenesc, situat în inima capitalei. A fost construită de către arhimandritul Ioanichie Stratonikeas în 1724, în curtea hanului său alături de o mănăstire. La sfârșitul secolului al XIX-lea ansamblul hanului și mănăstirea au fost demolate, biserica fiind singurul element care face parte din construcția originală în prezent. Din 1897-1912 are loc un proces de restaurarea al lăcașului de cult, condus de arhitectul Ion Mincu, și este construită o clădire în locul vechiului han, care găzduiește în prezent un muzeu, o sală de conferințe și o colecție de icoane vechi.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.