Bucurestiul este capitala Romaniei moderne si occidentalizate care se rupe treptat de valorile si bogatiile din alte zone ale tarii neatinse la fel de puternic de schimbarile aduse odata cu aceasta era a granitelor deschise. Bucurestiul este in momentul acesta asa cum trebuie sa fie, la suprafata schimbat si aproape de nerecunoscut, insa la interior aceeasi capitala in care iubitorul de traditional, de specific romanesc isi va gasi intotdeauna refugiul in locatii cu o bogata istorie si traditie.
Restaurante cu specific romanesc din Bucuresti
1. Torna Fratre
- Locatie: Str Tunari, nr 34
Torna Fratre este unul dintre restaurantele romanesti cu cel mai inspirat nume din capitala. Indemnul la veselie, vorba multa si mancare buna, neaparat udate de un vin ca sa alunece mai bine atrage bucurestenii de toate varstele chiar daca locatia este departe de centrul istoric. Restaurantul ofera bucate dintre cele mai diverse sarbatorind bogatia culturala si diversitatea de pe intreg teritoriul Romaniei cu retete din Moldova, Bucovina, Dobrogea, Muntenia, Transilvania, Banat, Oltenia, dar si preparate unguresti, basarabene sau aromane.
La restaurantul Torna Fratre din Bucuresti nu se manca doar bine, se mananca si ieftin pentru un restaurant de acest tip, iar daca diversitatea ce inspira bucataria de aici nu a reusit deja sa convinga, trebuie stiut ca locatia se transforma in cherhana 4 zile pe saptamana. Luni, marti, miercuri si joi la Torna Fratre se pot servi preparate din peste proaspat din Delta Dunarii si de la Marea Neagra.
2. Caru‘ cu Bere
- Locatie: Str. Stavropoleos, nr 5
Caru‘ cu Bere este un nume de care putini bucuresteni nu au auzit sau al carui prag putini locuitori ai capitalei nu l-au trecut macar o data. Este locul in care se mananca romaneste in adevaratul sens al cuvantului chiar in mijlocul Bucurestiului, oras care pare adesea sa uite ca este capitala unei tari bogate in traditii ce merita cinstite.
Caru‘ cu Bere, una dintre berariile restaurant ale capitalei declarata monument istoric este si unul dintre cele mai vechi localuri din capitala, cu o istorie de peste un secol.
La Caru‘ cu Bere se mananca romaneste, se bea romaneste si se petrece romaneste. Meniul este plin de preparate traditionale autentice, inclusiv mult indragita slanina, iar la locatie se organizeaza periodic evenimente dintre cele mai diverse.
Restaurantul ofera meniuri diferite cu specific pentru pensionari intre orele 10:00 si 13:00 si pentru studenti intre 10:00 si 18:00 pe baza legitimatiei de student. Meniurile speciale au preturi potrivite pentru orice buzunar ce nu depasesc 12 lei pentru o masa ce include in mod neaparat si berea rece.
3. Crama Domneasca
- Locatie: Sos Bucuresti – Ploiesti, nr 10
Daca Bucurestiul are un restaurant berarie celebru, era imposibil sa nu existe si o crama care sa faca fata competitiei ca renume si popularitate. Crama Domneasca obisnuia sa fie asezata perfect in imediata apropiere a Curtii Vechi, fiind un loc ideal in orice anotimp dar mai ales pe timp de vara cand oaspetii se puteau ascunde cu succes de toropeala in racoarea din interiorul cramei.
Mutat de curand in Baneasa si premiat cu diploma pentru cel mai bun restaurant Romanesc al anului, Crama Domneasca are acum o curte perfecta pentru anotimpul cald si arata mai bine ca niciodata.
Restaurantul si-a pastrat tema medievala perfect potrivita pentru zona in care se afla, dar s-a modernizat pentru a oferi intocmai atmosfera pe care iubitorii de bucatarie traditionala romaneasca o cauta atunci cand vor sa manance intr-o prezentare de 5 stele si o atmosfera perfecta. Este un loc in care mancarea este delicioasa dar preturile sunt piperate. Decorul tematic cu semineuri, arme medievale, peretii din caramida, candelabrele elegante si covoarele rosi au facut loc in noul restaurant din Baneasa unui decor mai simplu si mai rafinat. Neschimbata a ramas insa vesela formata din ulcioare, blide si vase de lut ce aduce un plus la atmosfera traditional romaneasca.
4. Hanu’ Berarilor
Locatie: Str. Poenaru Bordea, nr 2
Daca nu Caru‘ cu Bere, atunci musai Hanu‘ Berarilor. Cumva ambele locatii au reusit sa existe fara a lasa competitia sa le afecteze, poate si pentru ca in prezent sunt detinute de acelasi grup, grupul City Grill care detine si City Cafe si Trattoria Buongiorno. Tema si conceptul sunt similare, dar fiecare locatie are proprii sai clienti fideli si farmecul sau aparte. Hanu‘ Berarilor este un loc care reuseste aproape fara efort sa tina vie atmosfera Bucurestiului de alta data, un loc in care veselia si voia buna erau tinute la mare cinste si prezenta la fiecare masa.
La Han se bea bere buna, se mananca bine si ieftin si se sta ore intregi pentru ca atmosfera imbie meseanul sa se intinda la vorba si sa isi umple halba de bere de cate ori este nevoie.
Pe langa locatia principala de pe str. Poenaru Bordea, hanul a mai deschis o locatie pe Bd. Pache Protopopescu la nr. 51 care se dovedeste la fel de neincapatoare. Romanii iubesc berea si iubesc mancarea traditionala, iar din aceste puncte de vedere Hanu‘ cu Bere are reteta perfecta pentru succes.
5. Burebista Vanatoresc
- Locatie: Str. Batistei, nr 14
Lista celor mai cunoscute restaurante cu specific romanesc din Bucuresti nu ar fi completa fara un restaurant vanatoresc. Burebista Vanatoresc se considera un tribut adus bucatariei traditionale romanesti si isi asteapta oaspetii intr-o atmosfera calda, relaxanta, pentru o masa perfecta nemaifiind nevoie decat de aroma unei fripturi de vanat.
Cu o traditie de peste 12 ani, restaurantul Burebista Vanatoresc considera ca a reusit sa gaseasca echilibrul perfect intre atmosfera relaxanta, muzica de calitate, servirea impecabila si fuziunea intre preparate vanatoresti internationale si mancare traditional romaneasca. In putine locuri din capitala iubitorii de carne se pot delecta cu preparate mai delicioase decat aici.
In ciuda faptului ca restaurantul se concentreaza in principal pe preparate vanatoresti, acestia isi asteapta oaspetii inclusiv cu platou vegetarian cu legume traditionale romanesti.