Dacă visezi la un sejur relaxant, înconjurat de natură și cu priveliști spectaculoase, atunci o evadare din mediul urban în Rimetea este ideal. Acest sat este apreciat pentru peisajele sale de poveste, iar locul este recunoscut de turiști ca fiind „Elveția” României. Aerul curat, natura din jur și ospitalitatea oamenilor te vor ajuta să ai o vacanță unică și memorabilă.
Astfel, pentru un sejur de neuitat, am pregătit pentru tine 10 idei de cazare în Rimetea:
Casa de vacanță Hársfa
Casa de oaspeți “Hársfa” este situată în inima satului, la o distanță de 25 m de toate obiectivele importante, printre care se numără și restaurante, cafenele, biserica satului, magazine și cabinet medical.
Unitatea de cazare dispune de 2 camere, are o capacitate de 5 persoane și printre facilitățile oferite se numără și zonă de luat masa în aer liber, parcare păzită, tur gratuit de mers pe jos, tururi contra cost de mers cu bicicleta și excursii off-road.
Casa de oaspeți Orsolya
Casa de oaspeți Orsolya își așteaptă turiștii în cele 4 camere decorate în stil tradițional, rustic, cu o notă de simplitate ce oferă confort și intimitate turiștilor care se cazează aici. Are, în total, o capacitate de 10 persoane și funcționează pe tot timpul anului.
Unitatea pune la dispoziție grătar, ceaun, parcare și grădină cu mobilier pentru exterior. Piatra Secuiului se află la 1,5 kilometri distanță, Cheile Turzii la15 kilometri, iar Pârtia de Schi Băișoara la 24 de kilometri.
Casa de oaspeți Kiraly
Unitatea de cazare dispune de 7 camere cu băi proprii și poate găzdui până la 18 turiști. Oferă zonă pentru luat masa în aer liber, echipament de joacă pentru exterior, tenis de masă, jacuzzi, ciubăr, jocuri de societate și parcare păzită.
Casa oferă și priveliști spectaculoase către Piatra Secuiului, aflată la o distanță de doar 1,8 kilometri. Pe lângă decorul tradițional și mobila pictată, proprietarii casei de oaspeți Kiraly vă întâmpină și cu rețete delicioase ale locurilor.
Pensiunea Patru Anotimpuri
Pensiunea patru anotimpuri, așa cum sugerează și numele, este deschisă pe tot parcursul anului, fiind ideală pentru orice perioadă alegi. Dispune de 8 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 21 de persoane. Camerele sunt spațioase și sunt decorate în stil tradițional, pentru o experiență autentică și un sejur relaxant.
Pe lângă facilitățile de bază, unitatea de cazare dispune și de mobilier de grădină, zonă pentru luat masa în aer liber, teren de joacă, parcare păzită și serviciu zilnic de menaj, gratuit.
Casa de oaspeți Dr. Demeter Bela
Pentru un sejur liniștit și odihnitor chiar la poalele Munților Trascău, Casa de oaspeți Dr. Demeter Bela își așteaptă turiștii în cele 14 camere atent amenajate. Camerele dispun de băi proprii, au un decor tradițional, rustic, iar unitatea de cazare are, în total, o capacitate de 40 de persoane.
Casa oferă, pe lângă facilitățile de bază, și grătar, ceaun, teren de joacă, grădină și parcare.
Casa Demeter
Casa Demeter dispune de 3 camere cu băi proprii și are, în total, o capacitate de 9 persoane. Camerele sunt intime, astfel încât să îți ofere un sejur confortabil și relaxant.
Unitatea de cazare, pe lângă facilitățile de bază, oferă și zonă de luat masa în aer liber, mobilier de grădină, gărtar, ceaun și parcare.
În apropiere, se află Piatra Secuiului, la 1,5 kilometri, Cheile Vălișoar la o distanță de 8 kilometri, Cascada Ciucaș și Cheile Turzii, la aproximativ 13, respectiv, 15 kilometri.
Casa de oaspeți Dulo Annamária
Casa de oaspeți Dulo Annamária te invită să petreci o vacanță memorabilă într-un decor rustic și tradițional, să te relaxezi sub nucul vechi în timp ce admiri munții semeți ce oferă priveliști spectaculoase chiar din grădina untiății de cazare.
Casa dispune de 5 camere și 4 băi, având, în total, o capacitate de 11 persoane. Printre facilitățile de bază, unitatea de cazare oferă și grătar, ceaun, teren de joacă și parcare.
De asemenea, Piatra Secuiului se află la doar 1 kilometru depărtare, iar pentru excursii de jumătate de zi poți vizita Mănăstirea Râmeț, aflată la 17 kilometri și Salina Turda, la o distanță de 22 de kilometri.
Pensiunea Perla Trascăului
Pensiunea este situată la 25 de km de localitatea Turda și 55 de km de Cluj-Napoca, la granița dintre județele Cluj și Alba, pe Valea Rametii.
Pensiunea Perla Trascăului dispune de cazare în 14 camere cu pat matrimonial sau pat dublu modern, toate camerele fiind dotate și utilate astfel încât să ofere turiștilor o atmosferă intimă, caldă și primitoare. Unitatea de cazare are o capacitate de 30 de persoane. Proprietarii vă pun la dispoziție pachete de servicii ce includ activități pentru familie și prieteni, iar printre alte facilități se numără și: grătar, ceaun, teren de joacă, jacuzzi și parcare.
Pensiunea Vajda Adriana
Pensiunea Vajda Adriana dispune o capacitate de 4 persoane, având, în total, 2 camere cu băi proprii. Unitatea este deschisă pe tot timpul anului și îți pune la dispoziție și grădină, grătar și ceaun.
Piatra Secuiului se află la doar 1,5 kilometri, Cheile Vălișoarei la 8 kilometri și Cascada Ciucaș la 13 kilometri de pensiune.
Pensiuni Nosztalgia
Complexul este situat în fața Pietrei Secuiului, oferind priveliști spectaculoase către munte. Pensiunea oferă demipensiune și poți gusta specialități tradiționale la un preț excelent.
Există 4 camere cu băi proprii și, în total, complexul are o capacitate de 10 persoane. Pe lângă facilitățile de bază, proprietatea oferă grătar și parcare. Pentru pasionații de schi sau cei care vor să facă o excursie de o zi, Pârtia de schi Băișoara se află la 24 de kilometri distanță, iar Pârtia de schi Feleacu la 30 de kilometri.