5 destinații de vacanță pentru începutul primăverii

Sursa foto: DaLiu/Shutterstock.com

Soarele mai blând, aerul cald și ghioceii ce au început să răsară voioși ne dau de veste că primăvara deja s-a instalat. După o iarnă cu vacanțe la zăpadă, pe pârtiile de schi și în stațiunile de munte, iată că a venit și vremea plimbărilor mai călduroase. 

Dacă nu ți-ai pregătit încă lista cu locurile pe care ai putea să le vizitezi primăvara aceasta, noi ne-am gândit la 5 destinații numai bune pentru luna martie care, sperăm noi, te vor inspira.

Oradea

Sursa foto: Catalin Lazar/Shutterstock.com

Este un oraș impresionant și, odată ajuns  acolo, vei rămâne surprins de frumusețile și obiectivele sale. Oradea a fost supranumită și „capitala Art Nouveau” a României, datorită stilului arhitectural ce datează din acea epocă. De-a lungul timpului, foarte multe dintre clădirile din centrul vechi ale orașului au fost restaurate și reabilitate, astfel încât ele își păstrează aerul de odinioară.

O plimbare de primăvară printre clădirile minunate din centrul vechi te va impresiona cu siguranță.

Vulcanii Noroiosi, județul Buzău

Sursa foto: Danny Iacob/Shutterstock.com

Situată în Berca, zona Vulcanilor Noroioși este o arie protejată de interes național, fiind un fenomen rar întâlnit în Europa și unic la noi în țară.

Începând cu anul 1924, Vulcanii Noroioși au fost declarați rezervație naturală, reprezentând unul dintre obiectivele importante ale țării noastre, fiind de mare interes și pentru mulți turiști internaționali ce vin special pentru a vedea „Cazanele de smoala clocotita ale Necuratului”, cum au fost descrise de către Alexandru Odobescu.

Făcând parte din minunile naturale ale României, Vulcanii Noroioși reprezintă o destinație de primăvară excelentă, mai ales pentru cei care nu au fost niciodată în zonă.

Satul Viscri, județul Brașov

Sursa foto: cge2010/Shutterstock.com

Dacă îți dorești o primăvară autentică, departe, totuși, de freamătul orașelor deja consacrate, atunci o vizită în Satul Viscri este ideală.

Este un sat săsesc ce și-a păstrat aerul de odinioară, atât datorită caselor tradiționale săsești, cât și datorită ulițelor ce par a fi desprinse din poveștile despre căsuțele bunicilor. Punctul de atracție al satului a rămas, în continuare, Biserica Evanghelică fortificată, ce datează tocmai din secolul al XIII-lea.

În plus, satul este considerat a fi monument UNESCO, iar printre cei cuceriți de peisajele rustice de aici se numără și Prințul Charles al Marii Britanii.

Târgu Jiu

Sursa foto: Radu Bercan/Shutterstock.com

Fie că pleci într-un tur prin țară sau pur și simplu vrei o destinație inedită pentru primăvara aceasta, noi îți sugerăm să incluzi și Târgu-Jiu pe lista opririlor tale.

Odată ajuns acolo, îți vei da seama că poți vizita mai multe obiective turistice în zonă, printre care și Mănăstirile Polovragi și Tismana și Cheile Sohodolului. Însă, orașul este recunoscut la nivel internațional datorită operelor celebrului Constantin Brâncuși, considerate unice și deosebite în toată lumea.

Cele patru opere ale ansamblului sculptural „Constantin Brâncuși” din oraș sunt dispuse pe aceeași axă, de la apus spre răsărit și reprezintă un omagiu adus eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Acestea sunt Masa Tăcerii, Aleea Scaunelor, Poarta Sărutului și Coloana Infinitului, aflată pe lista celor mai mari sculpturi din întreaga lume.

Maramureș

Sursa foto: DaLiu/Shutterstock.com

Dacă ești mai aventurier și îți dorești un sejur ceva mai lung, însă plin de note culturale și tradiții românești, atunci Maramureșul este locul ideal pentru vacanța ta de primăvară.

Pe lista obiectivelor tale nu uita să incluzi și Cimitirul Vesel de la Săpânța, o plimbare cu Mocănița pe Valea Vaserului, o plimbare prin Muzeul Satului Maramureșean și chiar o vizită la Mănăstirea Bârsana.

Pentru ca sejurul tău să fie și mai autentic, noi îți recomandăm să intri în vorbă cu localnicii, să le asculți poveștile desprinse parcă din cărți de mult uitate pe rafturile prăfuite ale une biblioteci, să guști din preparatele absolut delicioase și să te bucuri de aerul rece, curat și de voia bună din zonă.