Vara s-a încheiat, însă distracția de-abia începe. Toamna este anotimpul perfect în care cei mici se pot bucura de culorile și aventurile pe care le aduce odată cu venirea ei. Prin urmare, în întreaga țară se organizează numeroase tabere la care copiii pot participa. În cele ce urmează, vă vom prezenta câteva dintre ele.
Bran, județul Brașov
Zonele rurale sunt locuri ideale pentru ca cei mici să se bucure de natură, să învețe despre recoltele toamnei și să exploreze împrejurimile prin drumeții, iar temperaturile din această perioadă sunt perfecte pentru asemenea activități în aer liber. În localitatea Bran, este organizată tabăra de toamnă “Ready for Life” în perioada 22 – 27 octombrie. Aici, copiii cu vârste între 6 și 10 ani, vor avea oportunitatea de a participa la diverse jocuri tematice și distractive, în care vor învăța multe lucruri interesante despre viața de la fermă.
Citește și: Țara Hațegului: 4 atracții turistice din zonă
Praid, județul Harghita
Orașul de la poalele munților Munților Gurghiului este renumit datorită salinei cu același nume, a peisajele sale naturale spectaculoase și pentru diversele oportunități de recreere și divertisment.
În timpul vacanței din perioadele 30 octombrie-1 noiembrie și 1-3 noiembrie 2023, va avea loc o tabără de toamnă, organizată de către Tabere pe Terra, unde copiii cu vârste cuprinse între 6 și 17 ani, vor avea ocazia să se bucure din plin de momente în natură, socializare și dezvoltarea abilităților practice, în cadrul mai multor ateliere. Fiecare participant va fi integrat într-una din cele trei grupe de vârstă și va beneficia de cazare pentru 2 nopți – 3 zile sau 3 nopți – 4 zile, în funcție de opțiunea aleasă, trei mese pe zi pentru toată durata șederii, kit-ul elevului pentru tabără și supraveghere pe toată perioada taberei. Printre activitățile desfășurate în aceste zile, se numără excursii la salina Praid și la Canionul de Sare.
Bușteni, județul Prahova
Stațiunea din Valea Prahovei este un loc popular pentru taberele de copii, pe tot parcursul anului, în special pentru cele de schi care au loc iarna. Pe timp de toamnă, aici are loc Tabăra de Aventură, Explorare și Supraviețuire Gravity, în perioada 28 oct – 01 nov 2023, unde copiii cu vârste cuprinse între 8-14 ani, au ocazia să învețe tehnici de prim ajutor, tehnici de supraviețuire și pot lua parte la ateliere despre ciuperci și drumeții pe munte.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.