Ce-ai zice sa petreci un week-end la Baile Felix? Statiunea are tot ce iti poti dori: aer curat de munte, aquapark, centre de tratament si piscine in aer liber. Si distractie, multa distractie!
Daca iti surade ideea, e bine sa stii ca Baile Felix nu mai este demult o statiune doar pentru pensionarii sositi la tratament cu bilete prin sindicat. Din contra, tot mai multi tineri si familii cu copii aleg sa-si petreaca vacanta in aceasta localitate. Hai sa-ti dam cateva idei (si tarife), ca sa vezi cum ti-ai putea petrece timpul la Baile Felix, si…cine stie?
Unde te cazezi
Daca mergi la Baile Felix hotarat sa te distrezi cat mai mult in noul Aqua Park President, cel mai bine ar fi sa te cazezi la pensiunea Hyperion. Este una dintre cele mai noi locatii ale statiunii (deschisa in 2014) si se afla foarte aproape de aquapark. In plus, zona este linistita, departe de agitatia orasului, iar oaspetii beneficiaza de o reducere substantiala la parcul acvatic. Daca vrei mai multa liniste, ai la dispozitie piscina interioara cu apa termala, unde poti sa te balacesti in voie, gratuit!
Tarif*: 170 de lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)
Aflata la marginea padurii Felix, pensiunea Anthimos ofera spatii de cazare elegante, cu mobilier din lemn masiv de nuc, TV LCD si internet WiFi, minibar si seif. Confortul este completat de baile cu cabina de dus, uscator de par, halate de baie si papuci – toate ofera acea stare de bine si confort la care se asteapta orice turist.
Tarif*: 250 lei camera dubla/noapte (cu mic dejun)
Pensiunea Tirol
Locatia se afla in vecinatatea statiunii Baile Felix, departe de zgomotul orasului, intr-o zona linistita – ideala pentru o vacanta sau un week-end in familie sau cu prietenii. Conditiile de cazare au un grad ridicat de confort. Desi pensiunea nu dispune de propriul restaurant, are contract cu mai multe restaurante din zona, care le ofera oaspetilor pensiunii Tirol reduceri de pana la 15%.
Tarif*: 110 lei camera dubla/noapte (fara mic dejun)
Nota*: tarifele sunt valabile pentru weekend-ul 5 – 6 septembrie 2015.
Unde mananci
Restaurantul Casa Romaneasca este o optiune foarte buna daca vrei sa mananci bine, romaneste. Mancarea este foarte gustoasa, iar bucatarii foarte generosi – vei primi o portie zdravana de mancare indiferent ce vei comanda. Decorul este rustic traditional, iar atmosfera placuta (seri cu muzica live) te va face sa te simti bine cu adevarat. Aici vei gasi traditionala tochitura, dar si ceva mai special, cum ar fi o tarta cu pate de vanat.
Restaurantul Lotus (aflat in incinta hotelului cu acelasi nume), foarte aproape de centrul statiunii, serveste preparate traditionale si internationale, intr-o atmosfera placuta si relaxanta, cu muzica live.
Unde poti sa te distrezi
La Aqua Park-ul President, situat la iesirea din statiunea Baile Felix, poti sa te distrezi o zi intreaga si in tot timpul anului. Bazinele sunt pline cu apa termala (si ai la dispozitie 5 piscine exterioare si 13 piscine interioare cu tobogane acvatice), te poti rasfata la sauna sau la baia turceasca, la sauna finlandeza sau in bazinul cu valuri, unde te vei simti ca la mare! Exista apoi o grota mediteraneana si multe facilitati pentru petrecerea timpului liber. Ai de ales intre un joc de biliard sau tenis de masa, darts, mini-fotbal sau chiar ice hockey. Pentru clientii pretentiosi, a fost amenajata si o zona VIP.
Program de functionare: 09:00 – 21:00 (Duminica – Joi); 09:00 – 22:00 (Vineri si Sambata)
Tarife: 25 lei (3 ore) sau 45 lei/zi/adulti; 12 lei (3 ore) sau 20 lei/zi/copii; abonament: 30 lei/intrare (5 – 10 intrari), 20 lei/intrare (peste 20 de intrari).
O plimbare pe langa Lacul cu nuferi nu poate fi ratata, mai ales ca in lacul din Baile Felix creste o floare unica in tara; desi originea acestei flori provine tocmai din apele Nilului, se pare ca pasarile calatoare au binecuvantat lacul statiunii cu cateva seminte. Apa termala i-a priit, iar astazi floarea unica in Romania a devenit centrul atractiei din Lacul cu nuferi albi sau roz.
Daca ai timp, poti sa vizitezi Pestera Ursilor, aflata la 70 km de Baile Felix, dar drumul poate fi parcurs foarte usor cu masina. Pestera a fost descoperita in 1975 si deschisa publicului in 1980. Este impartita in 3 galerii si 4 sali, prima incapere fiind Galeria Ursilor (de unde si denumirea pesterii), locul in care au fost descoperite schelete de ursi de caverna, de peste 15.000 de ani. Pestera Ursilor are o lungime de 1,5 km si mare parte din ea este declarata rezervatie naturala.
Program de vizitare: 09:00 – 17:00 (Marti – Duminica)
Tarife: 10 lei/copii, 15 lei/adulti, 15 lei/foto, 25 lei/video
Daca-i intrebi pe copii, ti-ar spune ca ar fi foarte fericiti daca ar ajunge la Gradina Zoologica, unde pot vedea o multime de animale: cerbi, ursi, lupi, maimute, vulpi sau tigrii.
Program de vizitare: 09:00 – 19:00 (zilnic)
Tarife: 6 lei/copii; 12 lei/adulti; 24 lei/famlie (2 adulti si 1 copil); gratuit pentru copiii sub 14 ani.