Transilvania este mai mult decat tinutul castelelor bantuite de spiritele contilor care le-au locuit in vremurile de altadata sau de pasii turistilor dornici de un decor potrivit pentru petrecerea sarbatorii de Halloween. Este deopotriva taramul bisericilor fortificate, considerate a fi parte dintr-un adevarat fenomen; desi Europa pastreaza astazi doar cateva locuri in care mai poti vedea constructii de acest fel, in Transilvania poti vedea peste 300 de biserici-cetati presarate in aceasta regiune de poveste.
Multe dintre ele pastreaza nealterata inca patina timpului, iar faptul ca bisericile fortificate din Transilvania sunt unele dintre cele mai bine pastrate fortificatii medievale din Europa a facut ca sapte dintre ele sa fie incluse in Patrimoniul Cultural UNESCO.
Stii, desigur, ca ne referim la Viscri, Saschiz, Prejmer, Calnic, Valea Viilor, Darjiu si Biertan. Pe acestea, credem noi, nu ar trebui sa le ocolesti niciodata daca drumurile tale te poarta – voit sau nu – prin Transilvania; si pe multe altele. Hai sa-ti spunem si de ce:
Biserica fortificata din Harman, construita la 1240 pe locul unei foste bazilici romane, are o clopotnita inalta de 32 de metri si era considerat cel mai inalt turn din Tara Barsei in secolul XV. Nu te multumi sa-l vezi doar pe dinafara, urca in el, pentru ca privelistea vazuta de sus este minunata! In paranteza fie spus, incearca sa faci asta in intervalul orar in care nu bat clopotele, ca sa nu pleci de acolo cu deficiente de auz.
Interiorul bisericii ar fi destul de auster, daca nu ar exista frescele din capela exterioara si covoarele persane asezate peste tot. Fortificatia a fost construita in secolul XV si seamana cu cea de la Sanpetru: are un zid interior de 12 metri inaltime si unul exterior mai scund, de numai 4,5 metri.
Biserica fortificata a fost supusa, de-a lungul timpului, de invaziile turcilor, ale tatarilor, secuilor si moldovenilor. Asediata si incendiata in mai multe randuri, cladirea a suferit distrugeri importante.
Biserica fortificata din Biertan merita, de asemenea, sa fie vizitata in timpul unei excursii sau vacante in Transilvania. Situata in comuna Biertan (aflata intre Medias si Sighisoara), biserica a fost construita la sfarsitul secolului XV – inceputul secolului XVI. Localitatea era un important centru economic, iar asta o facea foarte atragatoare in ochii navalitorilor; asa se explica existenta fortificatiei impunatoare din jurul sau. Fiind vorba despre o biserica foarte bogata, era nevoie de un sistem sigur de aparare. Si a fost descoperit: sistemul de inchidere a usii sacristiei (care adapostea intreaga avutie) avea la baza un mecanism foarte ingenios chiar si pentru artezanii secolului XX, desi fusese construit in anul 1515.
Ca sa-l actionezi, trebuie sa folosesti o cheie pentru patru din cele 19 incuietori si o manivela pentru celelalte.Odata actionate, toate aceste mecanisme patrund in niste suporti metalici care sunt prinsi in zid. Mecanismul a fost foarte apreciat la Expozitia Mondiala de la Paris, care a avut loc in 1910. In plus, fortificatiile aveau trei randuri de ziduri, sase turnuri si trei bastioane, fapt care o cataloga printre cele mai puternice cladiri de acest gen din Transilvania.
Biserica fortificata din Biertan reprezinta chiar si astazi centrul universului pentru sasi. Ea ii aduna in fiecare an pe cei din Transilvania si pe cei care locuiesc in Germania. Merita sa te cazezi macar o data la pensiunile din acea zona si sa asisti la un eveniment de acest gen.
Biserica fortificata din Darjiu este singura biserica maghiara din Romania, protejata de UNESCO si inclusa in Patrimoniul Mondial. Impartita in doua, zona sanctuala si zona altarului, biserica era imprejmuita cu un zid inalt de sase metri, fortificat cu cinci turnuri si un turn clopotnita. Interesant este ca biserica nu avea doar scop de aparare, ci si de adapostire a avutiilor satenilor. Adica sunca, slanina si cerealele; toate erau pastrate in bastioanele cetatii, atarnate in cuie de lemn mostenite din tata in fiu. O familie era cu atat mai bogata, cu cat avea mai multe cuie de lemn in cetate. Dar bunul obicei al pastrarii suncilor se pastreaza si astazi, si nu-I de mirare ca bisericii de la Darjiu I se mai spune si “cetatea slaninilor”. Dincolo de acest aspect, fortificatia adaposteste un mic muzeu, in care sunt expuse piese vechi de mobilier, unelte si banci de scoala din secolele trecute.
Biserica fortificata din Valea Viilor a fost construita in secolul XV in stil gotic, pe locul unei bazilice romanice. Abia mai tarziu i-au fost adaugate zidurile si turnurile de aparare inalte de aproape sapte metri si prevazute cu metereze. Merita sa vizitezi aceasta cetate veche protejata UNESCO pentru stranele sale valoroase (din 1528), pentru altarul construit in 1779 si pentru orga de la 1800. Sau pentru micul muzeu al culturii sasesti amenajat in curtea de la intrare, in care poti sa admiri costumele traditionale sasesti, fotografii de epoca si o multime de obiecte vechi donate de localnicii din Valea Viilor. Casele traditionale sasesti din localitate (numita pe vremuri Vurmloc, dupa numele germanului Wurmloch) sunt la fel de bine conservate si reprezinta o atractie in sine pentru turisti.
Biserica fortificata din Prejmer (sau Tartlau, potrivit denumirii sasesti) este cea mai mare fortificatie de acest gen din sud-estul Europei si cea mai bine conservata. A fost construita de cavalerii teutoni in 1212 pentru a proteja comunitatea saseasca. Se spune ca altarul este cel mai vechi din Transilvania; este format dintr-un triptic cu panou central si a fost construit la 1450.