Desi nu ne putem lauda cu o cultura a ceaiului – asa cum exista in Marea Britanie, in Japonia sau China -, ceainariile au inceput sa prinda si la noi. Amenajate precum lounge-ul unui hotel, ca livinguri cu masute joase si veioze fermecatoare, ori ca niste biblioteci spatioase si cochete, ceainariile din Romania atrag clienti in numar tot mai mare, dornici sa incerce unul din zecile de soiuri de ceai. Negru, verde, de fructe sau de plante, ceaiul servit intr-o astfel de ceainarie capata o aroma si mai puternica, incalzeste sufletele si dezleaga limbile in conversatii placute.
In Bucuresti exista multe ceainarii cochete, iar cele enumerate mai jos ne-au placut atat de mult, incat am indraznit sa le includem in Top 5 ceainarii din Bucuresti.
1. Bohemia Tea House
Langa Gradina Cismigiu din Capitala exista o ceainarie cu o atmosfera de poveste: Bohemia Tea House. Amenajata intr-o mansarda bucuresteana, ceainaria te intampina cu un aer prietenos: barne si lambriuri de lemn care ofera o atmosfera calda, fotolii comode de puf si rafturi sau biblioteci cu carti vechi, care-ti vor aminti, probabil, de orele petrecute in podul bunicii, pe vremea copilariei. Decorul a fost creat astfel incat odata intrat, sa uiti de probleme, de stresul cotidian si sa te relaxezi.
Ceaiurile sunt pe alese (de fructe, roibois, negru sau verde) si le poti servi alaturi de prajiturele sau gofre, de snack-uri sau alune. Daca nu stii ce sa alegi, nu-i bai! Vei primi recomandarile potrivite, in functie de starea de spirit, de anotimp sau de momentul zilei.
E bine sa stii ca la parterul cladirii exista si un spatiu frumos amenajat si foarte colorat, ideal pentru petreceri sau intalniri cu prietenii.
Adresa: Strada Poiana Narciselor nr.1
Program: luni – duminica: 12:00 – 23:00
2. Caffé D’Arthé
Amenajata intr-o casa veche stil vagon de pe o strada cu renume in Bucurestiul de-altadata, ceainaria Caffé D’Arthé este un alt loc de poveste, o locatie vintage perfecta pentru o dupa-amiaza linistita si relaxanta petrecuta cu prietenii, in gradina cu mobilier din fier forjat. La fel de bine insa poate fi si locul ideal pentru acele momente in care vrei sa te retragi printre randurile unei carti bune, in compania unui ceai aromat, a unei prajituri facute in casa si a unei carti bune alese din biblioteca. Interiorul cu mobilier alb, sticlute si borcanase cu dulceturi de casa, ceainice si cesti de portelan fin, decorate superb in zeci de modele te vor cuceri de la prima vedere.
Adresa: Strada Popa Nan nr.7
Program: luni – vineri: 10:30-22:00; sambata -duminica: 14:00 – 22:00
3. Joie de Vivre
Se spune ca ceainaria Joie de Vivre situata pe una din stradutele pitoresti ale cartierului Cotroceni este un loc al armoniei perfecte dintre trup, minte si suflet. Aici poti sa petreci o seara sau o dupa-amiaza linistita in compania ceaiurilor create special pentru suflet (negru, de fructe, alb, verde, de plante sau roibois) sau pentru trup (wellness, warm, relax, gourmet, fit for the day), cald sau racoros – in functie de anotimp.
Pentru ca totul sa fie perfect, fundalul sonor este acoperit de acorduri muzicale placute si relaxante. Iar cateodata, ceainaria devine gazda unor targuri care se incadreaza perfect in atmosfera; de asemenea, in incinta exista si un mic magazin de unde poti cumpara ceaiuri si accesorii dragute pentru preparare (de la infuzoare haioase, la cesti si ceainice de portelan fin).
Adresa: Strada Nicolae Paulescu nr. 61
Program: luni – duminica: 15:00 – 23:00
4. Infinitea
Atunci cand vrei sa te bucuri de compania prietenilor la o gradina-terasa din Bucuresti unde sa nu fii intrerupt de zgomotele urbane, poti sa mergi la Infinitea. Ceainaria este recunoscuta drept una dintre cele mai frumoase locatii bucurestene, cu un design care te va fermeca imediat si cu licori preparate astfel incat sa-ti fie greu sa mai pleci de acolo sau sa-ti doresti sa revii cat mai repede.
Deserturile servite in curtea vilei cu aer interbelic si mese de fier vopsite in turcoaz si auriu sunt sublime, iar ceaiurile cu gheata – perfecte pentru zilele toride de vara. Si daca ai ghinionul sa ajungi la Infinitea pe o vreme ploioasa, nu trebuie sa-ti faci griji: interiorul este la fel de primitor, iar canapelele si fotoliile sunt atat de elegante si confortabile incat vei simti pur si simplu ca te scufunzi in ele. Daca ajungi la Infinitea, poti spune ca ai descoperit o adevarata oaza de liniste si frumusete.
Adresa: Strada Doctor Grigore Romniceanu nr.7
Program: luni – duminica: 15:00 – 23:00
5. Ceainaria Carturesti
Lantul de librarii Carturesti este atat de cunoscut in Capitala, incat nu mai are nevoie de prea multa prezentare. Cine ajunge o data la Carturesti stie ca vorbim despre un loc de poveste, in care te pierzi si te regasesti totodata. Este un loc cald si placut, unde te simti parca mai ocrotit, desi te afli in centrul zgomotos al Capitalei. Periodic, acolo se organizeaza seri de lectura si lansari de carti, care-ti pot oferi un plus atunci cand vrei sa petreci o seara de calitate. Si unde mai pui ca libraria-ceainarie dispune si de un magazin cu zeci de soiuri de ceai, cesti, ceainice si cani deosebite de portelan.
Adresa: Strada Arthur Verona nr. 13-15
Program: luni – duminica: 10:00 – 22:00