Epava din Costinesti, care brazdeaza linia orizontului dintre mare si cer, este unul dintre cele mai importante simboluri ale litoralului. Surprinsa in milioane de poze, subiectul a numeroase povesti de groaza si destinatie perfecta pentru expeditiile inotatorilor temerari, aceasta epava a devenit, alaturi de Obelisc si de distractia ridicata la cote maxime, un punct de atractie fara de care Costinestiul nu ar mai fi Costinesti.
Care este povestea din spatele epavei?
Desi pare ca ca mormanul de fier sta in mare de sute de ani, naufragiul navei Evanghelia s-a petrecut in data de 14 octombrie 1968 iar povestea lui este cel putin interesanta. Nava aflata sub pavilion grecesc a fost esuata intentionat de catre marinarii greci, care doreau sa incaseze banii din asigurare.
Din pacate pentru ei, planurile le-au fost dejucate de salvatorii romani care si-au dat seama ca ceva nu este in regula dupa ce au ajutat la salvarea navei, iar aceasta a naufragiat pentru a doua oara. In conditiile in care marea era calma, nu exista niciun motiv real pentru accident.
Dupa efectuarea investigatiilor, firma de asigurari din Grecia a decis sa nu plateasca nicio despagubire, insa a trimis numeroase suveniruri romanilor. Din toata aceasta poveste, litoralul romanesc s-a ales cu cel mai interesant simbol al sau.
Care este istoria navei Evanghelia?
Cu un motor de 2650 de cai putere, uriasul de otel a fost construit in santierele navale Haraland and Wolff din Belfast. Prima data cand a fost lansata pe apa a fost in 1942. De-a lungul timpului nava a apartinut mai multor firme si chiar a fost nava de razboi in cel de-al doilea razboi mondial, americanii fiind cei care se bucurau de ea.
Numele navei nu a fost nici el Evanghelia dintotdeauna. Pana in 1946 s-a numit Empire Strength, din 1946 pana in 1961 s-a numit Saxon Star, din 1961 numele pe care l-a purtat a fost Redbrook si abia vreme de 3 ani, pana in 1968 a purtat numele de Evanghelia.
De ce este epava atat de importanta pentru Costinesti?
Intamplator sau nu, evolutia statiunii a coincis, intr-un fel sau altul, cu naufragiul Evangheliei. In momentul naufragiului in zona exista un simplu sat pescaresc si o tabara pentru elevi. Ulterior, evolutia a fost una constanta, Costinestiul transformandu-se in statiune si devenind unul dintre polii distractiei de pe litoralul romanesc.
Astazi, Epava este intr-o stare de degradare continua, fiind lovita de mai multe furtuni si chiar rupta in doua, insa in jurul sau se desfasoara o multime de activitati interesante:
- Calatorii cu barca in jurul sau;
- Expeditii;
- Scufundari.
Daca vrei sa mergi in Costinesti, asadar, epava Evanghelia poate sa fie un veritabil punct de atractie, pe care il poti poza de pe plaja sau, daca vrei sa il vezi de aproape, il poti descoperi cu ajutorul unei barci pusa la dispozitie de localnici. Ar fi bine sa te grabesti, deoarece sunt sanse ca in cativa ani nava sa se dezintegreze din cauza furtunilor si sa ramana o simpla amintire.
Nu trebuie sa iti faci griji in ceea ce priveste cazarea. Costinestiul nu mai este de multa vreme un simplu sat pescaresc, avand numeroase hoteluri si vile unde te poti relaxa. Arunca o privire aici!