Atracții de neratat în județul Vâlcea

Plănuiești să vizitezi județul Vâlcea? Avem câteva propuneri pentru tine. Iată câteva atracții de neratat pe care să le explorezi.

Muzeul Trovanților, Costești

Muzeul în aer liber este deschis pe tot parcursul anului și poate fi găsit în comuna Costești. 

Are o suprafață de un hectar și este considerat arie protejată, grație prezenței unei multitudini de formațiuni geologice numite „trovanți”. Aceștia au fost creați ca urmare a acțiunii apelor calcaroase asupra straturilor de nisip, formând un ciment carbonic. Astfel a luat naștere peisajul unic de la baza dealului din Costești, care pare a fi desprins din altă lume.

Citește și: Cele mai frumoase cabane de închiriat pentru sărbătorile de iarnă

Salina Ocnele Mari

Salina Ocnele Mari se găsește la doar 7 kilometri de Râmnicu Vâlcea, în localitatea cu același nume. Aici se află cel mai mare parc salinic din țară, care se întinde pe o suprafață de 10.000 metri pătrați. Complexul salinei include o bisericuță, cramă, restaurant, muzeu și un spațiu de joacă pentru cei mici. Aerosolii din salină sunt benefici în tratarea mai multor afecțiuni respiratorii, însă pot fi utili și pentru a preveni dezvoltarea lor. Aceștia au rol de dezinsecție, fluidizare a sângelui și de eliminare a toxinelor, printre multe alte proprietăți. 

Băile Govora

Băile Govora este o stațiune balneară, situată în orașul cu același nume, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Destinația este recomandată celor care suferă de afecțiuni respiratorii, locomotorii și ORL, datorită apelor bogate în clor, iod, brom, sodiu și brom. De aici este extras și nămolul sapropelic fosil, care este adus la Salina Ocnele Mari. La 5 kilometri și jumătate de stațiune, găsești mănăstirea de maici Govora, care este una dintre cele mai vechi mănăstiri din Țara Românească.

Stațiunile Călimănești și Căciulata

Călimănești-Căciulata este una dintre cele mai cunoscute stațiuni balneo-climaterice din țară și este situată la 18 kilometri de Râmnicu Vâlcea, pe malul drept al Oltului. Complexul balnear este bogat în izvoare de apă sulfuroase, cu un conținut mare de clor, brom, calciu și magneziu, fiind recomandate în cazul afecțiunilor respiratorii, digestive, hepato-biliar și ale sistemului renal, printre multe altele. Cât timp ești acolo, mai poți vizita Mănăstirea Stânișoara și Parcul Căciulata, unde te vei bucura de plimbări cu vedere la râul Olt.

Conacul lui Maldăr

Conacul lui Maldăr este locul ideal pentru cei care doresc să facă o călătorie în timp și să descopere crâmpeie ale vieții boierești. Acesta cuprinde 18 camere, păstrate exemplar, cu mobilier tradițional, care pare că nu a fost atins de trecerea secolelor. Fiecare cameră poartă numele unui personaj istoric. Mai mult decât atât, vei putea savura preparate delicioase, într-un decor autentic ca odinioară, la căldura șemineului. Domeniul boieresc poate fi găsit în apropiere de Horezu, la poalele Magurei Slatioara din Măldărești. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.