Ai zice despre Blaj ca este un oras micut de provincie, nu prea pretentios, cu doar 20.000 de locuitori. Probabil ca nu ai ajuns pana acum in aceasta zona, de asta il subestimezi putin – Mihai Eminescu spunea despre Blaj ca este ”mica Roma”, referindu-se la istoria care a traversat acest oras si si-a lasat amprenta peste el.
Aici au fost tiparite primele manuale romanesti, si tot aici a fost predata in scoli limba romana, pentru prima data. Aici au fost organizate primele spectacole de teatru din tara (in 1761) si promovate apoi la sate de catre ”Comedia ambulatoria”.
Dar nu ne suparam daca ai subestimat Blajul pana acum, stim ca dupa ce vei citi informatiile de mai jos, vei vrea sa-l vizitezi. Macar sa vezi daca am avut dreptate.
Centrul istoric – Piata 1848
O sa incepem turul nostru virtual cu Piata 1848. Asa ii sta bine unui oras turistic, sa aiba o piata frumoasa in centrul sau, care poate deveni chiar punctul de plecare spre imprejurimi. La Blaj, Piata 1848 este de fapt un parc – unde aveau loc, pe vremuri, adunarile populare. Aleile parcului te poarta spre cateva dintre cele mai reprezentative obiective turistice ale orasului.
Catedrala Mitropolitana ”Sfanta Treime”
Ridicata in 1738 de catre episcopul Inocentiu Micu Klein, catedrala a fost prima cladire construita in stil baroc din tara noastra, din caramida rosie si piatra, dupa schitele arhitectului vienez Anton Eckhard Martinelli. In interiorul ei si-a rostit Simion Barnutiu discursul epocal inaintea Marii Adunari de pe Campia Libertatii.
Desi lacasul de cult a fost terminat in 1749, prima slujba s-a tinut abia in 1765, din cauza ca iconostasul nu fusese finalizat. Insa forma finala pe care o vezi azi daca ajungi in Blaj a fost data in 1837 de episcopul Ioan Lemeny, ”vinovat” pentru schimbarile radicale ale catedralei (printre care si cele doua turnuri, care au fost adaugate catedralei in 1836). Piesa de rezistenta a Catedralei Mitropolitane o reprezinta iconostasul, cu o valoare artistica deosebita. A fost lucrat in lemn de tei de catre mesterul Aldea din Targu Mures si pictat de sarbul Stefan Tenetzky. Nicolae Iorga spunea despre acest iconostas ca este unul dintre cele mai frumoase din tara.
Adresa: Piata 1848 nr.1, Blaj (centrul istoric al Blajului)
Castelul Arhiepiscopal
Monument istoric si de arhitectura, Castelul Arhiepiscopal este cea mai veche cladire din Blaj, construita in partea de sud-vest a Pietei 1848. Constructia vechiului castel nobiliar a inceput in secolul XIII, dar a fost refacut complet de catre Georgiu Bagdi, in 1535. Castelul a reprezentat resedinta multor feudali vreme de doua secole, pana in 1737, cand a fost transformat in resedinta Episcopiei greco-catolice. Aripa de nord a castelului a fost adaugata la 1842, sase ani mai tarziu fiind transformat in scoala cadastrala si ulterior, scoala speciala de invatatori.
La ora actuala, Castelul Arhiepiscopal este resedinta Mitropoliei Greco-Catolice.
Adresa: Strada P.P.Aron nr.2, Blaj
Muzeul Municipal de istorie ”Augustin Bunea”
Daca vrei sa cunosti cu adevarat istoria ”micutei Rome”, trebuie sa vizitezi Muzeul de istorie ”Augustin Bunea” din Blaj. In incinta lui sunt adapostite peste 1.500 de exponate vechi, multe din perioada neolitica si dacica – printre ele aflandu-se si altarul construit in cinstea lui Iupiter Optimus Maximus. Tiparnita de lemn de pe vremea lui Petru Pavel Aron se numara si ea printre cele mai valoroase exponate ale muzeului, alaturi de volumul ”Strasnic” – cea mai veche carte tiparita la Blaj (1753), manuale scolare si matricole scolare vechi de peste 200 de ani.
Adresa: Strada Doctor Vasile Suciu nr. 25, Blaj
Program: 08:00 – 16:00
Campia Libertatii
Este acel loc despre care ai citit probabil sau ai auzit vorbindu-se despre el la lectiile de istorie; cel in care peste 40.000 de romani veniti din intreaga regiune transilvana au strigat la 1848 ”Noi vrem sa ne unim cu Tara”. Aici s-au adunat din nou, in 1911, peste 30.000 de romani, pentru a sarbatori Semicentenarul Astra, ziua memorabila in care Aurel Vlaicu a zburat cu avionul proiectat de el pe deasupra multimii.
Si tot aici, pe Campia Libertatii, a aterizat avionul care avea sa aduca vestea reintrarii Romaniei in razboiul pentru eliberarea Transilvaniei (la 23 noiembrie 1918). Marele Cartier General Roman anunta atunci ca armata romana avea sa treaca Carpatii.
Complexul monumental cu cele 24 de busturi de bronz ale personalitatilor pasoptiste, pe care le poti admira in Campia Libertatii, a fost construit in 1973 in memoria evenimentelor de la 1848, in vreme ce poarta cu cele trei statui feminine identice a fost ridicata patru ani mai tarziu.
Adresa: Strada Campia Libertatii, Blaj
Gradina Botanica
In spatele Catedralei ”Sfanta Treime” se afla Gradina Botanica din Blaj, care este si cea mai veche gradina botanica din lume amenajata pe langa o scoala secundara. A fost deschisa in 1881, cu efortul profesorului Alexandru Uilacan. Gradina adaposteste peste 500 de specii de plante originare din lume, printre care agave, aloe, copaci de ginko biloba si chiar copacul lalea.
Adresa: Piata 1848