Brasov sau ”Orasul coroanei” este o destinatie iubita atat de turistii romani, cat si de numerosii straini ce-i calca pragul anual. Daca intrebi un localnic ce obiective turistice ai putea vizita intr-un weekend in Brasov, nu ar sti de unde sa inceapa.
Fie ca esti un adevarat aventurier insetat de cunoasterea acestui oras incarcat de cultura si istorie, fie ca esti in cautarea catorva momente de respiro, iata 5 obiective ce trebuie vizitate:
- Muntele Tampa
Pentru o panorama superba asupra intregului oras, recomandam o plimbare pana pe Muntele Tampa. De acolo vei putea observa acoperisurile caramizii ale locuintelor din Centrul Vechi, Biserica Neagra, Turnul Sfatului si, daca esti norocos si prinzi vreme senina, Tara Barsei.
Cu o altitudine de 960 de metri, poti ajunge aici cu telegondola in doar 4 minute, sau daca esti activ si esti dispus sa faci un traseu usor, drumul catre varf porneste de la Schei, sau din cartierul Valea Cetatii, de “La Iepure”.
- Parc Aventura
Unul dintre punctele de atractie principale ale orasului il constituie Parcul Aventura. Situat langa Parcul Noua, acesta dispune de 15 trasee de dificultate graduala progresiva. Este locul perfect atat pentru cei mici, cat si pentru cei mari. Tirolienele, leaganele si traseele printre copaci iti vor oferi o experienta palpitanta si te vor face sa-ti depasesti limitele.
Parcul detine:
- 4 trasee mov pentru copiii sub 8 ani
- 3 trasee galbene pentru copii incepand cu varsta de 8 ani, dar si pentru incepatori
- 3 trasee verzi unde te vei putea obisnui cu inaltimea jocurilor
- 2 trasee albastre de dificultate medie (sunt considerate a fi cele mai placute)
- 2 trasee rosii
- 1 traseu negru ce necesita energie, forta si tehnica
Pentru un plus de aventura, gasesti si o tiroliana peste Lacul Noua, cu o lungime de 307 metri.
Cea mai mare inaltime poate fi atinsa de pe traseul negru, adica 20 de metri. Pretul pentru 3 ore de distractie este de 50 de lei pentru adulti (12+ ani) si 40 de lei pentru copiii de pana la 12 ani. Daca 3 ore nu sunt suficiente pentru tine, o ora suplimentara are pretul de 15 lei.
- Parcul Noua
Daca te mai tin picioarele dupa ce te-ai catarat printre copaci si ai depasit numeroase obstacole, recomandam cateva momente de relaxare in frumosul si inverzitul Parc Noua, si desigur, o plimbare cu barca sau hidrobicicleta pe lac.
- Muzeul de Istorie
Amplasat in Casa Sfatului, cladirea cu turn din Piata Sfatului, Muzeul de Istorie te va purta prin atmosfera secolelor trecute. Cladirea ce gazduieste muzeul dainuie inca din secolul al XV-lea. Organizat pe 2 etaje, muzeul te intoarce in timp, pe vremea breslelor mestesugaresti, iti prezinta unelte de lucru ale bijutierilor, fierarilor, documente, monede, arta decorativa, instrumente din istoria farmaciei.
Muzeul detine si o sectiune dedicata perioadei comunismului, unde sunt prezentate povesti de la revolutie, uniforme scolare si de muncitori, confesiuni ale revolutionarilor, precum si cateva dintre obiceiurile lui Ceausescu. Sectiunea aceasta este foarte informativa, in special pentru tineri. Pretul unui bilet este de 7 lei pentru adulti si 1,5 lei pentru elevi si studenti.
- Turnul Alb si Turnul Negru
La doar cativa pasi de Piata Sfatului vei intalni cele 2 turnuri impunatoare. Turnul Alb a fost construit intre anii 1460 – 1494 si impresioneaza si astazi turistii prin arhitectura si trainicia sa. Pe vremuri, acest turn era cel mai ridicat punct de fortificatie din Brasov. In interiorul turnului a fost pastrat cosul de fum de deasupra vetrei, ce servea pentru incalzirea aparatorilor. Astazi il poti vizita.
Turnul Negru a fost construit concomitent cu Turnul Alb si domina privelistea din imprejurimi prin inaltime si modalitatea de construire. De aici se poate observa o splendida panorama, cadrul pentru fotografiile perfecte de vacanta.
Dupa atatea obiective explorate, echipa Travelminit iti recomanda sa te cazezi aici!