Zimbrul sălbatic este o specie rară, care face parte din grila IUCN, cu doar 5000 de exemplare în lume și 2000 de exemplare pe continentul nostru. În prezent, în România se află aproximativ 200 de zimbri în libertate, iar numărul lor e în creștere. La maturitate, masculii pot atinge greutatea de o tonă, fiind animalele terestre cele mai mari, dar și cele mai grele din Europa. În ciuda aparenței lor impunătoare, zimbrii sunt animale blânde, rumegătoare, hrănindu-se cu diverse plante, scoarță de copaci și crenguțe.
Din cauza vânătorii excesive din secolul al XVIII-lea, pe teritoriul țării noastre se mai găseau doar în zona numită „Ținutul Zimbrului”, care se întindea din nord-estul Transilvaniei și nord-vestul Moldovei. Din secolul al XIX-lea, zimbrii au dispărut de pe meleagurile noastre, iar în secolul trecut au avut loc mai multe acțiuni de conservare a speciei în captivitate (precum cea de la Hațeg). În 2012 au fost readuse în România câteva exemplare în Parcul Național Vânatori din Neamț. În prezent, există mai multe rezervații naturale care adăpostesc zimbrul sălbatic și care pot fi vizitate de către publicul larg. Îți prezentăm în continuare câteva locuri în care poți admira aceasta specie rară.
Citește și: Cele mai frumoase mănăstiri din Maramureș și Bucovina
Rezervația de Zimbri Hațeg
La doar câțiva kilometri de Hațeg, urmând drumul național DN 66, vei găsi prima rezervație din România care a adăpostit zimbri, după dispariția lor. În 1958, aici a fost adusă din Polonia prima pereche de zimbri. La momentul de față, în rezervația din Pădurea Silvuț se află opt exemplare, patru masculi și patru femele. Toți puii născuți în România poartă nume cu inițiala R, precum Romulus, Roman, Rodica şi Roibu. Rezervația poate fi vizitată zilnic, între orele 08-18.
Valea Zimbrilor, județul Brașov
Valea Zimbrilor se află în comuna Vama Buzăului din județul Brașov. Aici sunt ținute în captivitate 11 exemplare de zimbri, cerbi și căprioare, în cadrul a 10 hectare de pășune. Proiectul a început în anul 2008 și are ca obiectiv extinderea sa, dar și eliberarea în sălbăticie a animalelor, pentru a contribui la repopularea munților Carpați. Turiștii se pot recrea în natură în locuri special amenajate, iar accesul acestora cu mașina și bicicleta este interzis, pentru a asigura liniștea și armonia zonei. Cu toate acestea, cei care doresc să facă o plimbare până la cascada Urlătoarea, pot închiria biciclete. Rezervația poate fi vizitată zilnic de la 9 la 20.
Rezervația de zimbri Neagra din Bucșani
Rezervația Neagra din comuna Bucșani, județul Dâmbovița este cea mai mare de acest fel din țară și poate fi accesată prin comuna Rățoaia. A fost înființată în 1983, fiind aduse exemplare din străinătate, dar și din România. Fiecare pui născut în această rezervație poartă un nume care începe cu „Ro”, iar în prezent la Neagra se află peste 40 de zimbri care se bucură de 162 de hectare de pădure dedicate lor. Poți vizita zimbrăria din Neagra în fiecare zi a săptămânii de la 10:30 la 15.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.