Top 5 locuri romantice în România pentru o vacanță în doi

Sursa foto: cge2010/Shutterstock.com

Pentru că momentele romantice nu trebuie să fie doar despre Valentine’s Day sau Dragobete, ci trebuie celebrate și trăite în fiecare zi, am pregătit pentru tine o listă cu top 5 orașe romantice din România pentru o vacanță în doi. Nu trebuie să zbori peste mări și țări pentru a te plimba pe străduțe strâmte, luminate intim sau pentru a descoperi unități de cazare cu priveliști spectaculoase, ci te poți bucura de ele și în țara noastră.

Sibiu

Sursa foto: emperorcosar/Shutterstock.com

Cu o istorie de aproape 900 de ani și orașul preferat al multor români, Sibiul nu este recunoscut doar ca fostă capitală culturală Europeană din anul 2007, ci este considerat și cel mai romantic oraș din România.

Și, pe bună dreptate! Clădirile medievale, Podul Minciunilor și ale sale legende, Piața Mare, Turnul Sfatului,  străduțele cu aer misterios și cafenelele cochete fac din orașul perfect pentru celebrarea iubirii.Sibiul reprezintă și cel mai mare ansamblu urban medieval din România și este interesant de știut că  aici au fost atestate prima bibliotecă, primul calendar, prima clădire de teatru, primul muzeu, prima grădină zoologică și primul cinematograf în aer liber din România.

Brașov

Sursa foto: emperor cosar/Shutterstock.com

Printre cele mai populare orașe din România, Brașovul oferă, pe lângă aerul de oraș montan, și atmosfera medievală atât de specifică zonei. Pe lista celor mai apreciate obiective turistice se numără Piața Sfatului, Biserica Neagră, plimbările pe Strada Sforii sau mini excursii pe Tâmpa.

Aici te poți bucura de cine romantice, plimbări lungi prin centrul vechi și unități de cazare spectaculoase, cu priveliști către cele mai frumoase părți ale orașului.

Sighișoara

Sursa foto: cge2010/Shutterstock.com

Nu foarte departe de Braşov și la fel de cunoscută, cetatea Sighişoarei este considerată o poartă spre Evul Mediu, multe dintre clădirile sale datând de secole întregi și își păstrează același mister.

Străzile înguste și pietruite, căsuțele colorate ce te duc cu gândul la pozele din Burano, turnurile cetății, Turnul cu Ceas sau celebrele scări acoperite se numără printre atracțiile și farmecul orașului.

Pe lângă aerul medieval bine păstrat, orașul are un mister apare și te transportă direct în poveștile cu prințese și cavaleri ale căror iubiri pare că datează de secole.

Timișoara

Chiar dacă poate nu te-ai gândi în mod direct la Timișoara ca fiind un oraș romantic dacă nu l-ai vizitat înainte din perspectiva asta, odată ajuns acolo cu persoana iubită, pare că te afli într-o poveste frumoasă fără sfârșit.

Te poți plimba pe Bega sau pe podurile romantice, prin parcurile din oraș, prin centrul vechi și poți admira arhitectura și frumusețea orașului în sine. Bineînțeles, pe itinerariul tău trebuie să apară și Piața Unirii sau Piața Victoriei, locuri cheie pentru turiștii care vizitează Timișoara an de an.

După un astfel de sejur în cuplu, vei înțelege de ce orașul este denumit de mult ori „Viena Românească”.

București

Sursa foto: trabantos/shutterstock.com

Dacă am vorbit mai sus de „Viena Românească”, bineînțeles că de pe lista orașelor romantice din țara noastră nu putea lipsi nici „Micul Paris” al României, Bucureștiul.

Chiar dacă agitația specifică unei capitale îi poate speria pe îndrăgostiții care  voi un sejur liniștit și intim, odată ce începi să privești orașul din perspectiva romantică, vei descoperi multe locuri superbe, proiectate parcă special pentru tine și perechea ta.

Nu vei vedea nici Turnul Eiffel și nici Louvre, însă te poți bucura de cine romantice la înălțime pe terasele rooftop-urilor de pe Dorobanți și poți admira Muzeul Național de Artă, Muzeul Antipa sau Casa George Enescu – clădiri cu o arhitectură specială.

De asemenea, plimbările pe Calea Victoriei, pe Bulevardul Magheru, prin Cișmigiu sau prin Herăstrău (în prezent „Parcul Regele Mihai) îți vor oferi un sejur de neuitat, plin de iubire.