Vizita la Manastirea Cernica

Sursa foto: danm12/Shutterstock.com

Purtand hramul Sfantului Nicolae, manastirea Cernica a fost ridicata in anul 1608, in perioada domniei lui Radu Serban. Dupa mai bine de 100 de ani de la intemeiere, schitul avea sa fie parasit din cauza ciumei, urmand sa fie reinsufletit in anul 1781 de un discipol al Sfantului Paisie Velicicovski, cunoscut ca fiind Arhimandritul Gheorghe.

Manastirea se gaseste la 2 kilometri de soseaua Cernica. Intrarea in complex se afla la aproape un kilometru de poarta manastirii, prin urmare este de preferat sa intri cu masina in curte (costa un leu parcarea) decat sa o lasi afara.

Asezat pe un ostrov de pe lacul Cernica (parte a salbei de lacuri de la nord-est de capitala), Complexul Monahal Manastirea Cernica gazduieste o biserica construita la inceputul secolului al XIX-lea, care este in prezent in curs de renovare, dat fiind faptul ca a tot fost deteriorata de cutremurele ce au avut loc in 1838, 1840 si 1977. Inainte de aceasta a existat o alta biserica, din lemn, ridicata la inceputul secolului al XVII-lea, care a fost ctitorita de vornicul Cernica Stirbei, de unde a ramas si numele acestor locuri.

In complex se gaseste, de asemenea, cimitirul manastirii, unde se pot observa fel si fel de cripte si cavouri realizate din materiale extrem de costisitoare (de plida, din marmura neagra), despre care se spune ca au costat mai mult decat un apartament obisnuit din Bucuresti. In acest cimitir se gasesc locurie de veci ale mai multor personalitati ale Romaniei, printre care se numara banul Tudor Vacarescu, teologul Dumitru Staniloae, pictorul Ton Tuculescu si politicianul de peste Prut, Pan Halipa. Printre morminte se zareste micuta biserica Sf. Lazar, ce se remarca prin decoratiunile ei frumos lucrate.

La marginea cimitirului vegheaza de foarte mult timp un stejar adus tocmai din America Centrala, pe care localnicii il considera un monument al naturii. In fata acestuia, dincolo de alee, se gaseste un centru social, in care oamenii nevoiasi au parte de mancare si de cate un loc de odihna.

Situata pe ostrovul Sf. Gheorghe, manastirea propriu-zisa are o arhitectura clasica, cu o structura compusa din chiliile ce sunt asezate pe laturile unui dreptunghi si cu biserica Sf. Gheorghe in mijloc. Vizitatorii au acces din partea de vest a manastirii, unde trec pe sub turnul clopotnitei. Chiliile sunt pozitionate pe doua niveluri, la parter avand o colonada ce are in spate cateva picturi superbe ce ilustreaza mai multe scene biblice, iar la etaj avand un cerdac. Biserica este alba si are un acoperis verde, din tabla, cu trei turle. Zidurile ii sunt impodobite sobru cu motive florale, singurele elemente mai vesele fiind arcadele de deasupra ferestrelor si usii, care au cateva mozaicuri aurite.

Curtea interioara a manastirii este si ea incantatoare, fiind mereu ingrijita, cu gazon de un verde intens si cu o multime de lalele, magnolii, liliac si narcise dispuse in fata bisericii.

Nu multi stiu ca la Manastirea Cernica se gasesc moastele sfantului Calinic, staret al acestei manastiri la inceputul secolului al XIX-lea, ajuns ulterior episcop al Ramnicului. Sfantul Calinic a fost primul sfant canonizat de Biserica Ortodoxa Romana, acest lucru intamplandu-se in anul 1955.

In Complexul Monahal Manastirea Cernica se gaseste, de asemenea, casa memoriala a scriitorului Gala Galaction, casa memoriala a Sfantului Ierarh Calinic, un muzeu cu icoane, manuscrise, obiecte de cult, tablouri si broderii din secolele XVII-XIX si o biblioteca cu carti religioase.

Sigur, Manastirea Cernica nu este la fel de impozanta ca alte lacasuri de cult celebre din Europa, cum sunt Catedrala Notre-Dame din Paris sau Sagrada Familia, insa aceasta are ceva special. Pare mai umana, mai aproape de sufletele oamenilor si, cu siguranta, ofera acel sentiment de liniste pe care il cautam atunci cand pasim in casa lui Dumnezeu.


La Cernica nu prea exista locuri de cazare pentru turisti. Cele mai apropiate sunt in Bucuresti, pe care le gasesti intrand pe acest link: http://bit.ly/2QDwQp9