Cine a zis că vacanțele cu cei mici trebuie să fie stresante? Trebuie doar să găsiți locul potrivit pentru toată familia, care să satisfacă cerințele tuturor: o curte mare și verde, un loc de joacă pentru copii, un grătar sau o priveliște frumoasă de la balcon. Ți-am pregătit o listă cu unități de cazare din România, potrivite pentru familiile cu copii, care se încadrează în suma de 100 de euro pentru 2 nopți.
Pensiunea Valea Brazilor din Arieșeni
La poalele munților Apuseni te așteaptă Pensiunea Valea Brazilor cu o curte generoasă unde să-ți petreci după-amiezile în tihnă și un loc de joacă pentru copii. Pensiunea te întâmpină într-o atmosferă caldă și armonioasă, într-un colț de natură din Ardeal. Peisajele superbe sunt acompaniate de peșteri, cascade și formațiuni stâncoase unice în această zonă.
Pensiunea poate găzdui aproximativ 18 persoane în camere de una, două sau mai multe persoane cu băi proprii.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/valea-brazilor
Pensiunea Luminița din Ciungetu
În mijlocul naturii și într-un decor desprins din povești, Pensiunea Luminița din județul Vâlcea îți aduce zâmbetul pe față prin localizarea sa și peisajele de care ai parte în fiecare dimineață când te uiți pe geam sau ieși pe balconul camerei. Pensiunea are 10 camere și dispune de o curte generoasă unde cei mici se pot bucura de natură, dar și de împrejurimi care merită explorate.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/pensiunea-luminita
Pensiunea Chindriș din Șieu
Zona Maramureșului este, probabil, una dintre cele mai căutate zone pentru tradițiile și autencicitatea sa. Pensiunea Chindriș este situată pe Valea Izei, o zonă frumoasă și plină de tradiții, care oferă mâncare bio la dispoziția musafirilor. Pensiunea este situată la 35 de kilometri de Sighetul Marmației și la 100 de kilometri de Baia Mare. Pensiunea poate acomoda 16 persoane, are grădină și o zonă verde, grătar și loc de joacă pentru copii atât interior, cât și exterior.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/pensiunea-chindris
Pensiunea Damarisz din Praid
Stațiunea balneară Praid este renumită pentru tratamentele cu ape minerale, aerul terapeutic din mina de sare și băile sărate. Aici se află și Pensiunea Damarisz, fiind poziționată perfect pentru o vacanță cu cei mici. Totodată, pensiunea se află în centrul stațiunii și îți permite accesul rapid la atracțiile turistice ale stațiunii.
O plimbare scurtă prin natură până la Salina Praid îți va da o stare de bine și te va reconecta cu natura. Pensiunea are 5 camere, cu o capacitate de 15 de locuri, se află într-o locație liniștită pe malul râului Târnava Mică. Curtea mare le va oferi celor mici libertatea de care au nevoie alături de o trambulină pe care să se joace.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/pensiunea-damarisz
Casa de oaspeți Erika din Lăzarea
Cu camere spațioase și o grădină mare înconjurată de flori și copaci, Casa de oaspeți Erika din Lăzarea oferă spațiul perfect pentru o vacanță liniștită într-un loc izolat. Dacă vrei să te simți ca în vacanță la bunici, să-ți petreci zilele cu o carte și un ceai alături în timp ce copiii se joacă, această unitate de cazare ți se potrivește mănușă.
Casa are 5 camere de oaspeți, o bucătărie complet utilată și un living spațios. Gazdele oferă musafirilor welcome drink pentru ca părinții să intre în starea de vacanță, o plimbare ghidată prin pădurea de pini din jurul satului sau tururi montane de 1-2 sau 3 zile cu ghid.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/casa-de-oaspeti-erika
Pensiunea Csermely din Izvoru Mureșului
Lângă pădurile de pini vei găsi Pensiunea Csermely în județul Harghita care îți oferă liniștea de care ai nevoie după un an agitat. Curtea este destul de spațioasă pentru a-ți oferi intimidate față de ceilalți musafiri, pensiunea acomodând până la 14 persoane. Gazdele oferă tururi de mers pe jos prin sat și prin împrejurimi, dar și tururi de mers cu bicicleta, de care poți beneficia gratuit. Iar dacă ai nevoie de un pătuț pentru cel mic, gazdele s-au gândit și la familiile cu copii și îl pun la dispoziție gratuit.
Rezervă fără avans și cu anulare oricând: https://travelminit.ro/pensiunea-csermely
Pensiunea Șerbănoiu din Căpățânenii Ungureni
Zona munților Făgăraș este cunoscută pentru frumusețea și sălbăticia ei, pentru sutele de poteci încă neexplorate. Pensiunea Șerbănoiu din județul Argeș te întâmpină cu o curte spațioasă pentru a-ți reîncarca bateriile și zone dedicate copiilor, pentru a se juca cât timp părinții se relaxează.
Pensiunea se află la 20 kilometri de Curtea de Argeș și doar 7 kilometri de faimosul baraj Vidraru, de altfel fiind la 200 de metri de DN7C, ce se continuă cu Transfăgărășanul și 50 de metri de râul Argeș. Așadar, fie alegi să-ți petreci vacanța vizitând obiectivele turistice din apropiere: Mănăstirea Curtea de Argeș, Biserica Domnească, Cetatea Poenari, ori alegi traseele montane din Munții Făgăraș.
Pensiunea oferă camere cu băi moderne, teren de fotbal, leagăn, terasă, bucătărie complet utilată și foișor și grătar.
Poți rezerva cu 30% avans (care se restituie în caz de anulare cu o săptămână înainte) și poți plăti cu tichete de vacanță: https://travelminit.ro/pensiunea-serbanoiu
Pensiunea Anna din Sovata
Localizată la 500 de metri de Lacul Ursu, Pensiunea Anna din Sovata te invită într-un cadru pitoresc lângă pădurea ce înconjoară stațiunea Sovata. Camerele sunt dotate cu baie proprie și terasă pentru diminețile leneșe de băut cafeaua with a view. La cererea turiștilor, gazdele oferă excursii cu ghid la Vârful Seaca, Piatra Cserepes, Lacul din Bezid, Lacul Roșu, Cheile Bicazului, Cetatea din Sighișoara sau Castelul Lazăr din Lăzarea.
Rezervă cu avans 50% și plătește cu tichete de vacanță: https://travelminit.ro/pensiunea-anna
Hotel Prince din Miercurea Ciuc
Dacă preferi hotelurile, venim în ajutorul tău cu hotelul Prince din Miercurea Ciuc, aflat într-o zonă liniștită, la un kilometru de centru și la 700 de metri de gară și autogară. Miercurea Ciuc oferă o mulțime de atracții turistice într-un oraș frumos dezvoltat ce se îmbină cu natura, fiind localizat chiar pe valea râului Olt. Hotelul dispune de un restaurant cu o gamă de mâncăruri variate, de o zonă verde și o ambianță plăcută, fiind renovat în anul 2015-2016.
Poți rezerva cu 20% avans și poți plăti cu tichete de vacanță: https://travelminit.ro/hotel-prince
Pensiunea Csatari din Praid
Pensiunea Csatari se află în mijlocul Ținutului Secuiesc, în vecinătatea salinei din Praid. Pensiunea oferă camere de 2, 3 sau 4 paturi, dotate cu băi proprii, un restaurant, o terasă spațioasă și o grădină de vară cu un teren de joacă pentru copii. Căsuțele din lemn sunt complet dotate cu orice ai nevoie, fiind potrivite pentru familii sau grupuri de patru persoane. Zona și împrejurimile sunt perfecte pentru drumeții, plimbări și explorat noi teritorii cu cei mici.
Rezervă cu 30% avans și plătește cu tichete de vacanță: https://travelminit.ro/pensiunea-csatari