Angajații români vor avea parte de un weekend prelungit anul acesta, cu ocazia sărbătorii de Sfânta Maria, din data de 15 august. Deoarece această dată va pica într-o zi de marți, guvernul a desemnat ziua de luni ca zi de punte, oferind astfel un total de patru zile libere. Suntem siguri că mulți dintre voi ați început să vă faceți planuri, însă dacă nu ați reușit încă, nu vă faceți probleme, căci am pregătit câteva idei de călătorie, astfel încât să vă bucurați din plin de zilele libere!
Litoral
Dacă vara ta nu este completă fără o escapadă pe litoral, știm exact de ce ai nevoie. Eforie Nord este una dintre cele mai apreciate stațiuni de anul acesta și este o destinație preferată de cei care vin la mare pentru a se relaxa și a uita de orice griji. Aici, turiștii se pot bucura de o gamă largă de tratamente, grație beneficiilor oferite de lacului Techirghiol.
Hotel Bacolux Koralio**** este situat chiar în inima stațiunii, în imediată apropiere de plaja Belona, și oferă oaspeților săi cazare în regim all inclusive, la standardul de patru stele, dispunând de 212 camere spațioase, un restaurant, 3 piscine încălzite (la care oaspeții au acces în mod gratuit) și un loc de joacă pentru cei mici.
Citește și: 3 atracții istorice de neratat în Constanța
Predeal, județul Brașov
Te numeri printre cei care preferă să se bucure de răcoarea muntelui pe timp de vară? Îți propunem o escapadă în stațiunea Predeal, la umbra munților Bucegi. Fie că ești un spirit aventurier și iubești drumețiile montane sau vrei doar să te bucuri de liniște și pace în inima naturii, această destinație are toate atuurile pentru a-ți oferi o experiență de neuitat.
Și pentru că o astfel de experiență nu este completă fără o cazare pe măsură, îți recomandăm un sejur la Hotel Elexus ****. Unitatea de cazare dispune de 54 camere confortabile și o zonă de SPA cu piscină, jacuzzi și saună, la care ai acces în mod gratuit. Mai mult decât atât, vei avea parte de mic dejun inclus, în fiecare dimineață, astfel încât să începi fiecare zi cu forțe proaspete.
Oradea, județul Bihor
Orașul cu titlul de „Capitală Art Nouveau” este genul acela de destinație care îți captează privirea la fiecare pas și de care te vei îndrăgosti iremediabil. Momentul este cu atat mai potrivit pentru o vizită, deoarece campania “Oradea cu drag” este în plină desfășurare. Acest lucru înseamnă că turiștii care planifică să petreacă mai mult de două nopți în oraș, vor avea parte de transport public gratuit pentru 24 de ore, acces gratuit la obiectivele turistice din administrarea Fundației de Protejare a Monumentelor Istorice Bihor (Turnul Primăriei Oradea, Casa Darvas-La Roche, Templul Francmasoneriei Oradea etc.), acces gratuit la toate secțiile muzeale care aparțin de Muzeul Țării Crișurilor Oradea și reduceri atractive la restaurantele și cafenelele partenere programului. Aria Prestige Boutique *** este cu siguranță locul potrivit în care să te bucuri de experiența ta de city-break. Apartamente sunt situate în inima orașului, oferind o priveliște fermecătoare asupra parcului Bălcescu și dispun de baie proprie, aer condiționat, televizor și espressor de cafea.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.