Ne mândrim cu plaiuri de o frumusețe deosebită, care de-abia așteaptă să fie descoperite și imortalizate. Și pentru că știm că o vacanță cu adevărat specială merită să rămână în gândurile noastre mult timp, am creat o listă pentru tine cu cele mai frumoase locuri din țară în care să creezi amintiri prețioase. Să începem!
Lacul Ochiul Beiului, județul Caraș-Severin
Lacul cu apă de smarald din județul Caraș-Severin este renumit datorită formei și a culorii sale unice, dar și a faptului că nu îngheață atunci când temperaturile sunt aprige. Acesta se găsește în Munții Aninei, în apropierea localităților Racasdia, Ciuchici, Potoc, Podul Beiului și Sasca Montana, fiind parte a Parcului Național Cheile Nerei-Beușnița. Legenda locului ne spune ca lacul a fost format din lacrimile unui tânăr bei, îndrăgostit de către fata unui păstor. Beiul, opunându-se relației celor doi îndrăgostiți, a răpit-o și închis-o pe frumoasa fată în Turnul Mare din Cheile Nerei. Fata a scăpat din turn, coborând pe o funie improvizată din fâșia rochiei ei, iar beiul a ordonat uciderea ei. La aflarea veștii, fiul său, îndurerat, a plâns până când lacrimile sale s-au transformat în lacul albastru-turcoaz, precum ochii săi.
Citește și: Top atracții din Bistrița Năsăud
Lacul Scropoasa, județul Dâmbovița
Lacul de baraj din inima Bucegilor a făcut furori pe rețelele de socializare în ultimii ani. Acesta se găsește la altitudinea de 1197 de metri, între localitățile Scropoasa și Dobrești, și poate fi accesat urmând ruta Transbucegi, cu pornire din Zona de Camping Zănoaga. Lacul artificial a fost construit în 1939, pentru a regla debitul râului Ialomița. În apropiere, la doar câteva minute distanță se află cascada 7 Izvoare, unde se găsește cea mai pură apă din lume.
Brașov
Orașul de la poalele muntelui Tâmpa este una dintre cele mai populare alegeri de city-break în rândul turiștilor români și este, totodată, una dintre cele mai colorate destinații pe care le poți explora la noi în țară. În plus, dincolo de străzile sale pestrițe, orașul întemeiat de către cavalerii teutoni are și o mulțime de puncte panoramice, precum Vârful Tâmpa, Turnul Alb și Turnul Negru, de unde te vei putea bucura din plin de frumusețea sa.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.