Dacă vrei să descoperi frumusețea țării noastre vara aceasta și ai inceput să îți planifici următoarele călătorii, îți propunem să explorezi județul Hunedoara. Iată care sunt recomandările noastre.
Castelul Corvinilor
Fie că ești împătimit al istoriei sau iubitor al monumentelor arhitecturale impresionante, o vizită la Castelul Corvinilor este un must în lista ta, atunci când te afli în Hunedoara. Cunoscut drept “Legenda vie a Transilvaniei” și considerat cel mai mare monument medieval din sud-estul Europei, castelul ascunde o istorie bogată, care începe încă din secolul al XV-lea, când a fost ridicat de către Iancu de Hunedoara, pe locul unei vechi cetăți. Sala Cavalerilor, Sala Dietei, temnița (locul în care a fost închis Vlad Țepeș) și fântâna castelului sunt principalele atracții care îi fascinează pe turiștii veniți de pretutindeni.
Citește și: Descoperă Sovata, paradisul balnear din Transilvania
Sarmizegetusa Regia
Situl arheologic Sarmizegetusa este cea mai mare fortificație dacică și se găsește la altitudinea de de 1.200 de metri, în vârful unei stânci de pe Dealul Grădiștei. Sarmizegetusa a fost capitala politică a Daciei în timpul domniei lui Deceneu și face parte dintr-un complex impresionant de cetăți dacice aflat în Munții Orăștiei. Cetatea era înconjurată de un sistem defensiv impresionant, care includea ziduri masive, șanțuri și turnuri de observație, precum și accesul prin porți fortificate.
Rezervația de Zimbri
Rezervația din pădurea Slivuț se numără printre rarele locuri din Europa unde se găsește zimbrul în habitat natural și este primul teritoriu al țării noastre în care acesta a fost introdus. Turiștii pot găsi rezervația naturală la doar 3 kilometri distanță de orașul Hunedoara, într-o zonă magnifică acoperită cu păduri de carpeni, stejari și brazi.
I Giardini di Zoe
I Giardini di Zoe este unul dintre cele mai fotogenice locuri din România, pe care îți vei dori să îl imortalizezi la fiecare pas. Grădina botanică din satul Banpotoc este o creație realizată de italianul Giovanni Salvatelli, în onoarea primei sale nepoate, Zoe și se întinde de-a lungul a peste 3 hectare și poate fi vizitată de către turiști pe tot parcursul anului.
Cetatea Deva
Cetatea din Deva, cunoscută și sub numele de Cetatea Devei este o importantă fortificație medievală, care datează încă din secolul al XIII-lea. Este situată strategic în vârful unui deal la care turiștii pot ajunge fie cu telecabina, autoturismul personal sau la pas, urcând cele 113 trepte, pornind din parcul orașului. La final vor fi răsplătiți cu o priveliște panoramică de vis.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.