Cele mai frumoase obiective turistice din județul Hunedoara

Județul Hunedoara are printre cele mai multe obiective turistice din România, concentrate pe o rază de 100 de kilometri. Cetăţi, legende, tradiţii, şi castele medievale, biserici de piatră, lacuri, cascade, munţi şi panorame care-ți pot tăia răsuflarea.

Vizitând județul Hunedoara te poți reîntoarce în trecut să descoperi istoria străbunilor și să-ți îmbogățești cultura sau poți admira splendoarea naturii. Iată câteva dintre cele mai frumoase obiective turistice din județul Hunedoara.

Castelul Corvinilor (Huniazilor)

Castelul Corvinilor, numit și Castelul Huniazilor sau al Hunedoarei, este cetatea medievală a Hunedoarei, unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România. Castelul Hunedoarei este cea mai mare construcție medievală cu dublă funcționalitate (civilă și militară) din România aflată încă „în picioare”.

Castelul a fost ridicat în secolul al XV-lea de Iancu de Hunedoara pe locul unei vechi întărituri, pe o stâncă la picioarele căreia curge pârâul Zlaști. Este o construcție impunătoare, prevăzută cu turnuri, bastioane și un donjon. Castelul a fost restaurat și transformat în muzeu. Bine conservat, castelul Huniazilor se întinde pe o suprafață de 7000 mp, având 42 de încăperi, două poduri și două terase.

Cum ajungi la Castelul Huniazilor: Accesul la Castelul Corvinilor se poate realiza pe DN7 (E15) până în dreptul localității Sântuhalm, dinspre est sau vest, iar de acolo urmând DJ 687 până în orașul Hunedoara. Intrarea se face dinspre localitatea Sântuhalm urmând bulevardele Traian, Republicii și Libertății.

Program și tarife:

Castelul Corvinilor e deschis zilnic, luni între orele 12.00 si 17.00 și de marți până duminică între orele 09.00 – 17.00.

Tarife: Adulți – 36 lei, elevi – 7 Lei, studenți – 7 lei, pensionari – 17 lei).

Cetatea Deva

Cetatea Devei a fost construită în secolul al XIII-lea pentru a apăra Valea Mureșului de invaziile tătarilor. Aflată pe deal, la 380 m înălțime, a avut o importanță strategică deosebită. Fortificația medievală a fost mai târziu transformată în reședință nobiliară de Iancu de Hunedoara. În 2016 cetatea a fost restaurată și redeschisă publicului larg. Pentru a o vizita poți urca în vârful dealului cu telecabina sau pe jos, pe alei.

Muzeul Aurului din Brad

Colecția mineralogică din Brad, cunoscută sub denumirea de Muzeul Aurului, este unică în Europa. Muzeul Aurului din Brad a luat ființă în 1896, când un geolog neamț a strâns câteva piese găsite în minele din zonă. În cursul anilor, la Muzeul aurului de la Brad s-a adunat cea mai mare colecție de piese din aur nativ din Europa. Remarcabile sunt exponatele cu aur nativ, originare din Munții Metaliferi. Printre  formele cele mai spectaculoase sunt steagul dacilor, șopârlele din aur și un cristal pentagonal, unic în lume. Colecția are peste 1.300 de exponate din aur găsite în minele din țară și din toată lumea. Niciunul din exponate nu a fost prelucrat de vreun meșter aurar sau bijutier, acesta fiind unul dintre elementele speciale care definesc unicitatea Muzeului.

Află ma multe și despre: Castelul Cantacuzino din Bușteni: povestea unei comori arhitecturale

Mânăstirea Prislop

Mănăstirea Prislop este una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din România, fiind un important loc de pelerinaj ortodox și rugăciune. Nu se cunosc începuturile mănăstirii. Deoarece era amplasată pe pământuri care ținuseră de nobilii români din Ciula, se poate presupune că ei au fost ctitorii laici ai locașului. Există o singură mărturie care este consemnată despre prezența lui Nicodim de la Tismana, în Ungaria medievală.

În secolul al XVII-lea a viețuit aici sfântul Ioan de la Prislop. În secolul al XVIII-lea a fost mănăstire greco-catolică. În secolul al XIX-lea era aproape pustie și administrată de preoți de mir. Episcopul Demetriu Radu s-a ocupat de refacerea mănăstirii în anul 1901. În 29 octombrie 1948, odată cu interzicerea Bisericii Române Unite, preoții greco-catolici au fost arestați, iar lăcașul ocupat de Biserica Ortodoxă. Pe 25 noiembrie 1948 mitropolitul Nicolae Bălan l-a transferat pe călugărul Arsenie Boca de la Mănăstirea Sâmbăta la Prislop, de unde a fost la rândul său arestat doi ani mai târziu. Mănăstirea s-a refăcut ca lăcaș mănăstiresc ortodox după anul 1975, cu o comunitate de călugărițe.

Biserica mănăstirii, edificiu din secolul al XVI-lea, a fost declarată monument istoric.

Rezervaţia Zimbri Haţeg-Slivuţ

Rezervaţia din pădurea Slivuţ este printre puţinele locuri din Europa unde trăieşte zimbrul (bison bonasus).

A fost înfiinţată în toamna anului 1958, când o pereche de zimbri – Podarec şi Polonka – a fost adusă din Polonia. Acesta a fost primul loc de pe teritoriul României unde zimbrul european şi-a făcut apariţia. Cei născuţi în România au primit nume începând cu litera R.

Rezervaţia se întinde pe o suprafaţă de 50 de hectare, acoperite cu păduri de carpeni, stejari şi brazi. În prezent, mai sunt aproximativ trei mii de exemplare de zimbri în toată lumea.

Sarmizegetusa

Sarmizegetusa Regia (reședință regală) a fost capitala și cel mai important centru militar, religios și politic al statului dac înainte de războaiele cu Imperiul Roman. A fost nucleul unui sistem defensiv strategic format din șase fortărețe dacice din Munții Orăștiei, folosit de Decebal pentru apărare contra cuceririi romane. Situl arheologic Sarmizegetusa este situat în satul Grădiștea Muncelului din județul Hunedoara.

Cetatea de pe Dealul Grădiștei este cea mai mare dintre fortificațiile dacice. Aflată pe vârful unei stânci, la 1.200 de metri înălțime, fortăreața a fost centrul strategic al sistemului defensiv dac din Munții Orăștiei, și cuprindea șase citadele.

Fortăreața, un patrulater alcătuit din blocuri masive de piatră (murus dacicus), a fost construită pe cinci terase, pe o suprafață de aproximativ 30.000 m². Sarmizegetusa conținea de asemenea o zonă sacră. Printre cele mai importante și mari sanctuare circulare dacice se află și Calendarul Circular.

Toate cele 6 fortărețe (Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Roșie, Costești – Blidaru, Costești – Cetățuie, Căpâlna și Bănița) care au format sistemul defensiv al lui Decebal, fac acum parte din patrimoniul cultural mondial UNESCO.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.

Foto: dreamstime.com