Golful este in egala masura un sport si o modalitate de relaxare. Este sportul celor care prefera competitia calculata ce lasa loc de socializare si destindere in defavoarea sporturilor de contact ce necesita mai putina precizie si mai mult efort fizic. Se spune ca golful este un sport ce provoaca dependenta cu usurinta, amatorii trebuie doar sa testeze aceasta teorie petrecand cateva ore la unul din cluburile de golf din tara.
Cluburi de golf din Romania
Clubul Diplomatic
Unul dintre cele mai vechi terenuri de golf din tara, Clubul Diplomatic din centrul Bucurestiului a luat locul vechiului Country Club din Baneasa, fiind reamenajat in Parcul Herastrau, o locatie mult mai convenabila si mai usor accesibila pentru iubitorii de golf din capitala.
Pentru ca profilul clasic al jucatorului de golf este acela al unei persoane cu o cariera infloritoare, mereu in miscare si mereu in urmarirea oportunitatilor de afaceri sau de dezvoltare personala, Clubul Diplomatic din Bucuresti a decis sa puna accent pe practicabilitate, sacrificand doua treimi din numarul de gauri ale vechiului Country Club in schimbul unei amplasari mult mai usor accesibile pentru membri.
Clubul Diplomatic de golf din Bucuresti este cel mai exclusivist club de acest tip din tara, fiind rezervat special pentru diplomatii din tara si peste hotare impreuna cu persoanele insotitoare ale acestora.
In Cadrul clubului se organizeaza evenimente si conferinte inclusiv pentru corporatii, iar membrii de familie se pot relaxa pe timpul verii in jacuzzi sau in zona bazinului olimpic unde Federatia Romana de Inot ofera lectii.
Clubul organizeaza anual cupa MAE gazduita de Ministerul Afacerilor Externe, cupa ce include competitii de golf.
Selas Golf & Polo Club
Cel mai mare teren de golf din apropierea de capitalei, Selas Golf and Polo Club se afla la Potigrafu, situat la 40 km de Bucuresti.
Terenul cu 9 gauri este gandit si conceput de Henric Lund pentru a fi sursa de relaxare si practicare a acestui sport nobil intr-un cadru verde, unde se organizeaza competitii, evenimente si se poate juca si polo.
Pentru orele petrecute la socializare sau intre partidele de golf, Clubhouse Selas pune la dispozitia membrilor teren de tenis, piscina, masa de snooker, bar si zona de lounge.
La club se ajunge simplu, mergand pe drumul national dinspre Bucuresti spre Ploiesti pana la intrarea in satul Potigrafu unde se intoarce la prima intersectie catre iesirea dinspre Bucuresti. La aproximativ 100 de metri de la iesirea din sat se observa reclama clubului si se poate intra pe un drum asfaltat pana la parcarea privata.
Lac de Verde, Golf and Social Club
Lac de Verde, aflat in Breza la o altitudine de peste 600 de metri este o optiune aflata ceva mai departe pentru amatorii de golf care vin din capitala. Privelistea de aici si aerul curat din zona, departe de agitatia marilor orase merita drumul de 95 de km pana la club.
Pentru ca distanta fata de marile orase si fata de capitala este relativ mare si pentru ca Lac de Verde isi propune sa atraga iubitorii de golf din intrega tara, acestia ofera inclusiv cazare si restaurant, devenind astfel o destinatie ideala de weekend.
Clubul de golf Lac de Verde a fost deschis in anul 2000 in ideea de a crea un teren de golf in mijlocul naturii, intr-o zona pitoreasca in care aerul este curat si linistea este deplina.
Terenul de aici este construit dupa modelul terenurilor de elita din America, dupa instructiunile vicecampionului de golf Ronald Castillo si ale talentatului arhitect Andras Peres.
Lac de Verde pune la dispozitia turistilor un teren cu 9 gauri, 10 hectare de padure, 13 hectare de suprafata pentru teren si constructii, un lac artificial, teren de fotbal, hotel si complex de cazare, restaurant si un mini teren de golf acoperit.
Paul Tomita Golf Club
Cei ce doresc sa faca golf in Transilvania au la indemana unul dintre cele mai vechi si cele mai frumoase terenuri de golf din Romania.
Clubul de golf Paul Tomita se intinde pe o suprafata impresionanta de 70 de hectare in satul Pianu de Jos.
Clubul Paul Tomita preia numele celui mai cunoscut jucator de golf din Romania, nascut in anul 1914 chiar in localitatea Pianu de Jos. De-a lungul vietii Paul Tomita a fost cel care a insuflat pasiunea pentru golf regelui Mihai si unui numar mare de personalitati ale perioadei monahale, dar a participat si la o serie de Campionate Mondiale unde a impresionat cu dragostea pentru acest sport nobil si caracterul sau remarcabil.
Paul Tomita a trait sa vada infiintat clubul de golf ce ii poarta numele si sa joace pe terenuri care astazi sunt vizitate de oameni politici si de afaceri din intreaga tara dar si de peste hotare.
La Golf Club Paul Tomita se organizeaza anual competitii de mare prestigiu iar tarifele pentru membri ajung pana la 3.000 de lei pe an. Membrii clubului au reducere de 20% la cazarea in hotelul din incinta.
Sun Garden Golf Resort & Spa
Nu exista optiune de relaxare mai eleganta decat Sun Garden Golf Resort & Spa de langa Cluj. Situat in imediata apropiere a padurii Baciu, terenul de golf de aici este unul dintre cele mai bine organizate si cele mai diverse terenuri de golf sportiv din tara.
Sun Garden se foloseste de diferentele de nivel ale terenului pentru a propune o suprafata de joc extrem de interesanta, plina de zone de obstacole dispuse intr-o maniera usor abordabila inclusiv de catre jucatorii amatori, dar si o serie de iazuri si lacuri care incurajeaza jucatorul sa alterneze strategia de joc in functie de situatia impusa.
Exista la Sun Garden si o zona de practica unde incepatorii isi pot exersa loviturile scurte.
Membrii de familie care nu joaca golf se pot relaxa in zona de SPA a resort-ului.