Stâne turistice pe care să le vizitezi toamna aceasta

Dacă vrei să te retragi într-un colț de rai toamna aceasta și să te deconectezi de la tot ce înseamnă cotidian, s-ar putea să știm de ce ai nevoie. Îți propunem să redescoperi frumusețea lucrurilor simple și să vizitezi una dintre stânele turistice din lista noastră. 

Stâna Dealul Sașului

Stâna Dealul Sașului este locul perfect unde te poți bucura de peisaje spectaculoase, aer curat și bucate alese. O vei găsi în localitatea Dâmbovicioara, din munții Piatra Craiului, la granița dintre județele Argeș și Brașov. Cum ajungi acolo? Urmând culoarul Rucăr-Brad, pe DN73. 

Ajuns la destinație, te poți bucura de liniște deplină și poți degusta preparate tradiționale, la pensiunea din cadrul stânei. De asemenea, vei fi aproape de Castelul Bran și de Câmpulung Muscel, astfel încât poți pune la cale un itinerariu de călătorie care să le includă și pe acestea.

Citește și: Crame de vizitat în România pentru peisaje spectaculoase și vin bun

Stâna Sergiana

Plănuiești să vizitezi Poiana Brașov? În acest caz, trebuie să incluzi în planurile tale Stâna Sergiana, căci acolo vei avea șansa de a savura cele mai bune rețete transilvănene și nu numai. Vei avea parte de un decor rustic de poveste, care te va trimite înapoi în timp și te va face să apreciezi farmecul traiului mioritic. Pensiunea include mai multe arii cu tematică păstorească pe care le vei descoperi pe parcurs, denumite astfel: Pe Prisă, Casa Mare, La Vânători, În Față, Casa Păstorului, În Spate, Grădina și Potcoava. 

Stâna Crucea Arsă

Stâna Crucea Arsă se află în vârful Fundoaia din munții Stănișoarei, la altitudinea de 1000 de metri. Pentru a ajunge la ea, ai la dispoziție mai multe variante, printre care cea a echitației, la pas, cu șareta sau cu un autoturism 4×4, închiriat de la fața locului. Astfel, vei porni din satul Popești, pe un drum off-road scurt, de 2 kilometri. Odată ajuns, vei da de crucea-emblemă a stațiunii și vei fi încântat de o vedere panoramică superbă asupra munților și a comunei Fărcașa.

Stâna Văcărie

Stâna Văcărie este o altă destinație ideală pentru clipe de relaxare în natură. Este situată la altitudinea de 700 de metri, în Vârful Văcărie, din Munţii Bistriţei, la o scurtă distanță de Stâna Crucea Arsă. Pentru a ajunge la ea, vei urma un traseu offroad de 4 kilometri, din centrul comunei Frumosu. Ai o mulțime de variante de a te bucura de experiență. De exemplu, poți porni în drumeție, să campezi (căci este gratuit), sau să iei parte la o degustare de brânzeturi. Yum!

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro  și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.