Destinații atipice pentru Revelion

Iată că a venit și acel moment al anului în care clasicul „Unde ne petrecem Revelionul?” ne dă bătăi de cap. Te afli în această dilemă? Vrei să faci ceva diferit de data aceasta? Nu îți face probleme, căci avem câteva propuneri de vacanță atipice, unde să îți petreci noaptea dintre ani.

Meșendorf, județul Brașov

Meșendorf este un sat întemeiat de către comunitatea de sași din Transilvania și aparține de comuna Bunești din județul Brașov. Este situat la 20 de kilometri de Sighișoara, în zona protejată Natura 200, care găzduiește mai multe specii de animale rare, cum ar fi lupul, ursul și pisica sălbatică. Sătucul transilvănean a fost construit în secolul al XVIII-lea, după modelul medieval al perioadei, în jurul bisericii fortificate din vârful dealului, care face parte din patrimoniul național. Această destinație este ideală pentru cei care doresc să își găsească liniștea și să descopere frumusețea traiului de odinioară, luând la pas străzile pline de căsuțe pitorești, vechi de peste 100 de ani.

Citește și: Atracții de neratat în județul Vâlcea

Praid, județul Harghita

Petrece Revelionul la Praid, în județul Harghita, și bucură-te de beneficiile remediilor naturale. Satul-stațiune se află la altitudinea de 500 de metri și este renumit pentru salina cu același nume, vizitată an de an de o mulțime de turiști. Fie că vrei să te relaxezi, să admiri împrejurimile, să tratezi și chiar să previi anumite afecțiuni, te vei putea bucura de toate aceste lucruri! Salina este recunoscută pentru izvoarele hipertermale și cele sărate, recomandate în cazul reumatismului, dar și pentru efectul lor relaxant, benefic psihicului.

Arieșeni, județul Alba

Stațiunea montană este situată la o altitudine de 1000 m, la granița dintre județele Alba și Bihor, și este destinația perfectă în timpul sezonului rece, în special pentru cei pasionați de sporturile de iarnă, care iau cu asalt în fiecare an pârtia Vârtop. Cât timp ești acolo, vei admira peisajele spectaculoase din Munții Apuseni și vei putea vizita mai multe atracții din împrejurimi precum: Peștera Urșilor, Ghețarul lui Ionele și Peștera Porțile Bihorului.

Vatra Dornei, județul Suceava

Supranumită și „Perla Bucovinei”, stațiunea Vatra Dornei este o alegere bună atât pentru cei care vor să se relaxeze în vacanță, cât și pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Este situată în Depresiunea Dornelor, la altitudinea de 800 de metri, în punctul de confluență al râurilor Bistrița Aurie și Dorna. Ai la dispoziție mai multe opțiuni de tratament și relaxare, stațiunea fiind cunoscută pentru izvoarele ei vindecătoare și mofetele naturale. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.