Muntii Macin. Sunt cei mai vechi munti din Romania si, cu toate astea, nu sunt la fel de cunoscuti precum Apusenii, muntii Fagaras, muntii Rodnei, Ciucasul, Retezatul sau Bucegii. E nedept, dar stau ascunsi acolo in Dobrogea lor cea batrana si asteapta cate-un turist povestitor sa-i mai scormoneasca frumusetile si sa le faca cunoscute lumii intregi.
Asa ne mai aducem aminte ca acolo exista un lac cu aspect glaciar desi se afla la o altitudine foarte mica. De altfel, cand spui munte, te gandesti la un masiv ce depaseste usor 1000 de metri; dar Muntii Macin, pozitionati intre Delta Dunarii si litoralul Marii Negre, sunt speciali: cel mai inalt punct (varful Tutuiatul) abia masoara 467 metri inaltime. Nimic nu-i impiedica insa sa-ti scoata in cale frumuseti pe care nu te asteptai sa le gasesti acolo. Iata despre ce vorbim:
Parcul National Muntii Macinului
Numai cei care n-au ajuns niciodata aici nu stiu ca rezervatia care se intinde pe mai mult de 10.000 de hectare de teren ofera peisaje unice de stepa cu aspect de gol alpin, paduri de gorun si carpinita, stejari pufosi si stancarii. Si tot aici exista Rezervatia naturala Valea Fagilor, una dintre cele mai vechi din Romania. De ce se numeste asa? Pentru ca aici creste fagul tauric – unic in Dobrogea si foarte asemanator fagetelor din Crimeea.
Probabil ca speciile rare de plante si animale care traiesc aici s-au indragostit de Muntii Macin, nascuti cu aproape 300 de milioane de ani in urma, si ii prefera oricarui alt loc din tara. Vorbim despre soimul dobrogean (pe cale de disparitie), testoasa dobrogeana, despre pisica salbatica si jderul de piatra, dar si despre clopoteii dobrogeni sau stanjeneii de stanca.
Potoleste-ti setea cu apa pura din izvorul de la Fantana de Leac, despre care se spune ca ii vindeca pe toti bolnavii care se spala cu apa lui. Admira frumusetea naturii de sus, de pe varful Sulucu Mare, la care ajungi dupa o drumetie usoara inceputa la Macin. Poti sa-ti prelungesti traseul si sa urci si pe Piatra Raioasa, Seaua Serparu sau Varful Caramalau. La fel de bine, ai cateva trasee pe care poti sa le parcurgi cu bicicleta, chiar daca unele portiuni sunt mai dificile si va trebui sa urci mai mult pe langa bicicleta.
Lacul Iacobdeal
Plimbarea prin Muntii Macin iti va scoate in cale un lac de o frumusete uimitoare, Iacobdeal. Lacul din apropierea comunei Turcoaia s-a format in urma extragerii granitului din fosta cariera de piatra de pe Iacobdeal si are un aspect de caldare, asa cum au lacurile glaciare. Interesant este ca in acest lac nu se varsa nicio apa curgatoare, si nici lacul nu se scurge in Dunare – se alimenteaza subteran, poate de aceea a si fost numit de localnici “La fantana”. La Lacul Iacobdeal ajungi din DN 22D Macin – Cerna mergand spre comuna Turcoaia.
Observatorul Astronomic de la Luncavita
Stiai ca Luncavita, comuna binecuvantata cu delta si cu munte, este singura din Romania care are si un Observator Astronomic? Daca ajungi in zona intr-o seara senina, urca pe Dealul Pietrisului, unde este observatorul, si priveste cerul si stelele.
Vinul de Macin
Muntii Macin nu sunt cunoscuti doar pentru rezervatia naturala, ci si pentru podgoriile viticole care se intind la poalele muntilor paralel cu Dunarea Veche, pe directia Macin, Greci, Carcaliu si Cerna. Conditiile climatice din aceasta zona a Dobrogei au creat un terroir de exceptie, vinul de Macin. Poti sa te bucuri de o degustare de vin la podgoria Sarica-Niculitel, unde ai ocazia sa asculti povestea fiecarui vin produs in aceasta regiune cu traditie.
Cum ajungi in zona Macin
Poti sa alegi una din cele doua variante de traversare a Dunarii cu bacul: din Braila sau din Galati. Ambele orase sunt usor accesibile cu masina sau cu trenul. De la Braila, vei trece cu bacul prin Smardan si apoi vei ajunge in zona Macin. De la Galati, drumul este ceva mai lung, dar poate si mai placut, pentru ca traversezi I.C. Bratianu, satul Garvan si Jijila pana sa ajungi in Macin.
Cu siguranta ca odata ce vei ajunge in Muntii Macin vei vrea sa te bucuri de ei mai mult decat ti-ai fi propus initial si vei avea nevoie de cazare. Rezerva-ti din timp o noapte sau doua la unul din hotelurile ori pensiunile din apropiere.