Valentine’s Day: Descopera cele mai romantice destinatii din Ungaria

Ungaria este inzestrata cu frumuseti naturale si arhitecturale, in fata carora nu poti ramane indiferent! Romanticii de toate varstele vor regasi aici taramul ideal pentru plimbari indelungate de-a lungul bulevardelor cochete, pentru o cina romantica la unul dintre restaurantele animate de o atmosfera intima, pentru ore intregi dedicate relaxarii la Spa.

Iata 4 destinatii unde atmosfera boema si bogatiile arhitecturale iti vor transforma escapada romantica intr-o experienta unica:

  1. Budapesta

Incepe cu o scurta plimabare de-a lungul falezei, admirand stralucirile metalice ale intinderii de apa, strabate podurile si opteaza pentru o croaziera, inspre inserare, ca sa poti admira bijuteriile arhitecturale ale Ungariei iluminate si invaluite in mister. Ori, porneste cu funicularul inspre Castelul Buda, strabate centrul istoric, admira casele pictate in pasteluri si nu rata panorama asupra orasului si asupra Dunarii, surprinsa de pe zidurile Cetatii Buda! Iar in zilele dedicate relaxarii, alege una dintre cele 15 bai termale si piscine din Budapesta, precum Király, Széchenyi ori Gellert.

Rezerva-ti cazarea: http://bit.ly/2BzUXxe

  1. Visegrad

Orasul construit in jurul cetatii medievale o sa va cucereasca de la prima privire. Desi un loc cu rezonanta istorica, Visegrad va pune la dispozitie o varietate generoasa de restaurante, berarii, cafenele si parcuri, unde puteti degusta un gulas autentic, inainte de a porni in explorare. Descoperiti cetatea Fellegvar si realizati un salt in trecut, caci in incinta sunt recreate scene de bal si de vanatoare, cu manechine costumate in straie medieval. Nu ratati expozitia de arme medievale sau aventurile calare ori trasul cu arcul. Opriti-va, apoi, la palatul construit de Matei Corvin, un real muzeu, inconjurat de gradini dezirabile.

  1. Eger

In nordul Ungariei regasiti un veritabil oras medieval, deasupra caruia domneste o atmosfera boema care te indeamna la visare. Situat intre muntii Bukk si Matra, intr-o zona pitoreasca fascinanta, Eger detine un potential turistic inepuizabil, gratie cladirilor de basm, a castelului Egri Var, a bailor termale, a strazilor intesate cu baruri, cafenele, restaurante si magazine. Mai mult, daca iubiti vinurile si produsele derivate, vizitati Muzeul Vinului, unde aveti ocazia sa degustati diferite sortimente din aceasta licoare rafinata cu beneficii uimitoare. Alte obiective inedite pe care trebuie sa le bifati sunt: cel mai inalt minaret din Ungaria, Rectemplom, Lyceum, strada Szechenyi si Muzeul dedicat trupei Beatles.

  1. Debretin

Debretin este considerat unul dintre cele mai frumoase orase ale Ungariei, beneficiind de o padure care pare sa il imbratiseze, de un centru vechi cu stradute cochete, de cafenele si obiective turistice. Centrul orasului este reprezentat de o pietonala uriasa, in mijlocul careia domneste  cea mai mare fantana ceramic din Europa. Porneste alaturi de persoana draga in cercetarea orasului, avand posibilitatea sa calaresti in mijlocul naturii, sa te relaxezi la baile termale Aquaticum, ori sa vizitezi numeroasele muzee, gradina botanica si zoologica, Marea Biserica Reformata din Piata Kossuth sau Catedrala Sf. Ana.