Brașov este unul dintre cele mai îndrăgite județe de către turiștii de pretutindeni și nu este de mirare, căci are de oferit o mulțime de atracții surprinzătoare. Poate ai vizitat Biserica Neagră, vârful Tâmpa, Cetatea Râșnov sau Castelul Bran și ți-au plăcut atât de mult, încât ai vrea să explorezi județul în profunzime. În acest caz îți propunem câteva atracții mai puțin știute, de care să te bucuri din plin.
Complexul Geologic Racoș
Complexul Geologic din comuna Racoș cuprinde trei obiective de neratat, și anume, Vulcanul Stins, Lacul de Smarald și Coloanele de Bazalt. Tot acolo s-a filmat producția Django, care urmează să fie lansată în curând! Cum ajungi la destinație? Din Brașov, urmezi drumul E60 spre Sighișoara, până în localitatea Rupea Gară, de unde vei continua pe un drum de 10 kilometri spre localitatea Racoș. Zona Vulcanului Stins pare a fi desprinsă din altă lume și este locul în care s-au produs ultimele erupții vulcanice de pe teritoriul țării noastre. Lacul de Smarald te va surprinde prin culoarea lui de un verde profund. Acesta s-a format în urma unor exploatări miniere și are o suprafață impresionantă de 200 metri lungime. Continuând, vei ajunge la Coloanele de Bazalt, care sunt încă o mărturie a măiestriei naturii. Monumentul datează de 1,4 milioane de ani, timp în care a dezvoltat o formă unică.
Citește și: Zimbrul sălbatic: 3 rezervații din România unde îl poți admira
Piramidele de la Șona
Localitatea Șona se află la doar 5 kilometri de Făgăraș și găzduiește misterioasele movile de pământ denumite de către localnici „guruieți”. Originea acestora este incertă, însă există câteva legende care susțin că ar fi fost construite de daci, iar altele spun chiar că ar adăposti comori pierdute. Cele 8 movile au aproximativ 30 de metri înălțime și sunt înșirate în două rânduri paralele. Nu se poate ști cu certitudine dacă piramidele sunt o lucrare a omului sau una naturală. Există unele teorii geologice conform cărora ar fi rezultatul unei alunecări de teren. Cu toate acestea, așezarea lor paralelă adâncește și mai mult misterul. Dacă vrei să admiri și tu peisajul inedit, poți ajunge acolo cu ajutorul unui autoturism, într-o excursie de o după-amiază.
La Zaplaz
La Zaplaz este un alt fenomen care uimește până și experții, situat la înălțimea de 1640 de metri, în munții Piatra Craiului. Vei putea ajunge acolo urmând traseul „La Lanțuri”, recomandat pentru cei experimentați în ale drumețiilor, căci este de dificultate mare. Monumentul carstic are o formă absolut deosebită, încorporând niște scobituri, care îi redau o înfățișare similară cu cea unui pod. Se crede s-a format ca urmare a eroziunilor apei și vântului în pereții de calcar ai munților. Printre alte teorii care își propun să dezvăluie misterul „ferestrelor către altă dimensiune”, se numără și cea care susține că ar fi fost un loc de venerare a zeilor, unde strămoșii noștri puteau admira cerul. Indiferent care este adevărul, un lucru este cert: peisajul spectaculos este o răsplată grozavă de care să te bucuri la finalul unei drumeții solicitante!
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.