Vrei să ieși pentru câteva zile din orașul aglomerat? Ascultă vântul șoptind printre pini în timp ce îți citești cartea preferată pe veranda uneia dintre unitățile de cazare prezentate în acest articol.
Author Archives: Travelminit.ro
Palatul Parlamentului din București este unul dintre cele mai importante monumente construite în perioada comunismului din întreaga lume. Gigantul și controversatul vis concret al unuia dintre cei mai temuți dictatori comuniști – Nicolae Ceaușescu, Palatul Parlamentului este o construcție record
Chiar dacă, pe alocuri, încă ne putem bucura de zăpadă și de vreme rece, se pare că primăvara își intră ușor, ușor în drepturi. Luna aprilie a devenit, anul acesta, luna în care se conturează planurile pentru sărbătorile pascale, așa
Atunci când mergi într-o vacanță, pe lângă obiectivele turistice pe care vrei să le vizitezi, la fel de importante sunt și unitățile de cazare. Vrei să ai toate facilitățile incluse, iar decorul să te facă să te simți ca acasă.
După un an atât de capricios, guvernat de reguli schimbătoare și multe știri negative, vă doriți cu siguranță să profitați cât mai mult de vremea bună de afară și să petreceți cât mai mult timp în aer liber. Echipa Travelminit.ro
România este o destinație excelentă pentru drumeții, alpinism și tot felul de aventuri și sporturi în aer liber – totuși puțini călători sunt conștienți de acest lucru! 55% din țara noastră este ocupată de Munții Carpați, iar pornind în drumeții
Primăvară de poveste? Yes, please! Chiar dacă iarna s-a instalat mai mult decât îi permitea calendarul, noi ne gândim la vremea bună și așteptăm zilele (mai) calde și însorite.
Pământ legendar între Dunăre și Marea Neagră, un loc de întâlnire al vechilor civilizații grecești și romane, Dobrogea impresionează prin unicitatea sa naturală și culturală.
Luna aprilie bate la ușă, iar tu vrei să pleci cu prietenii câteva zile la o pensiune sau cabană în mijlocul naturii? Situate la munte sau pe malul unui lac, unitățile de cazare alese de noi sunt casa ta perfectă
Iată că mult așteptata primăvară a sosit, iar gândurile de vacanță încep să ne cuprindă din nou. În curând copacii vor înflori, iar temperatura va crește. Poate că luna martie este puțin cam răcoroasă pentru o vacanță de primăvară, însă