Cele mai frumoase cetăți medievale din România

Fiecare dintre noi s-a visat cel puțin o dată prinț sau prințesă, rege sau împărăteasă. Travelminit îți va prezenta în rândurile ce urmează cele mai frumoase cetăți din România, astfel încât să ai și mai multe motive să te imaginezi îmbrăcat în hainele care se purtau ”la curte”, plimbându-te printre zidurile unor cetăți precum: Râșnov, Făgăraș, Cetatea Neamțului, Alba – Iulia sau Rupea.

Cetatea Râșnov

Construită încă din secolul al XIV-lea, Cetatea Râșnov a fost amplasată strategic între Transilvania și Valea Râșnoavei, deși dezvoltarea orașului Râșnov a fost de-a lungul timpului încetinită. Atât pentru că este așezată la altitudine, cât și pentru că se află în apropierea trecătorii Branului, Cetatea a atras, de-a lungul istoriei, numeroși cotropitori. Fiind însă puternic fortificată, zidurile sale au rezistat și au protejat locuitorii. Pasionații de arme, mobilier stil sau galerii specifice pot admira frumosul vieții medievale în cadrul muzeului de artă feudală.

Cetatea Neamțului

Cetatea Neamț, aflată în Moldova, pe stânca Timuș din Târgu Neamț a fost inclusă într-un sistem de fortificații din sec XIV,  antiotoman. Legenda spune că Domnitorul Ștefan cel Mare, trimis de turci să capituleze aici, nu a fost lăsat de mama sa să intre în cetate. Ea l-a îndemnat să plece și să caute altă oaste. Ulterior, cetatea a fost asediată de turci, dar au găsit-o aproape goală. Deși legenda nu respectă adevărul, încărcătura istorică și socială a acestui loc este impresionantă. Tocmai de aceea, Cetatea Neamțului este amintită în multe opere literare românești. 

Cetatea Făgăraș

Brașovul ascunde nenumărate comori istorice și arhitecturale. Cetatea Făgărașului este una dintre ele. Datorită poziției sale strategice între Sibiu, Brașov și Țara Românească, Mihai Viteazul a considerat-o ,,cetate de scaun”, adica o reședință permanentă. Chiar și Iancu de Hunedoara a iubit acest loc, fiind atestată în documente exprimarea sa admirativă referitoare la ”cetatea noastră Făgăraș”. Printre expozițiile pe care le regăsești aici se numără: Făgărașul în imagini de epocă sau Viața Cotidiană în Sibiu în perioada Medievală și Modernă.

Cetatea Alba – Iulia

Pe Dealul Citadelei din Alba Iulia se află amplasată Cetatea Alba Carolina, cea mai mare cetate din România. Construită cu mai bine de 300 de ani în urmă, aceasta înglobează 3 fortărețe ridicate din ruinele celeilalte și surprinde 3 epoci diferite: Castrul ridicat de romani, Cetatea medievală și Cetatea Alba Carolina. Deși inițial rolul cetății a fost unul militar, astăzi turiștii se pot plimba liniștiți printre zidurile sale.

Cetatea Rupea

Deoarece este unul dintre cele mai vechi vestigii ale României, Cetatea Rupea surprinde prin alura sa impozantă. Fiind inițial gândită ca spațiu de refugiu pentru satele din zona Cohalmului, construcția este amplasată pe un masiv de bazalt din apropierea Brașovului. Un alt detaliu extrem de interesant despre această cetate este forma sa de spirală ascendentă sau de cochilie de melc. În plus Cetatea Rupea a supraviețuit încărcării comuniștilor de a o distruge pentru exploatarea de bazalt. 


Dacă toate aceste date ți-au trezit nostalgia istoriei și dorința de a cunoaște trecutul acestui neam, intră pe www.travelminit.ro și vino să descoperi cele mai frumoase cetăți ale României.