Odată cu venirea primăverii, parcă și planurile de vacanță încep să prindă contur. Dacă iarna aceasta ai preferat să stai acasă, ferindu-te de temperaturile mici sau, din contră, ți-ai petrecut toate zilele libere în zăpadă, o vacanță pe timp de primăvară este mereu o idee bună.
Și, dacă nu știi unde să mergi, dacă îți dorești un loc inedit, unde te poți bucura de natură și de liniște, noi îți recomandăm Delta Dunării.
Chiar dacă, poate, nu este printre primele opțiuni care îți vin în minte când vine vorba de un sejur de primăvară, Delta oferă o gamă largă de activități de care te poți bucura alături de cei dragi. Și, în contextul actual, ai parte de distanțare socială ca la carte, fără prea mult efort, iar proprietarii pensiunilor se asigură în permanență de respectarea normelor și regulilor în vigoare. Astfel, ai parte de odihnă și relaxare după bunul plac.
Ce poți face primăvara în Deltă?
Deși Delta Dunării este preferată de majoritatea grupurilor de turiști vara sau toamna, odată ce descoperi aceste locuri și în lunile martie-mai, te vei îndrăgosti și mai tare de frumusețea Deltei.
În primul rând, temperaturile blânde din această perioadă sunt perfecte pentru a descoperi fauna și flora din zonă, iar adierile vântului și soarele cald ce se îmbină perfect cu mirosul apei și al naturii te vor transporta în altă lume.
Pentru că, într-adevăr, Delta este cu totul un paradis pe care pare că îl poți descoperi doar în enciclopedii. Și, ca un bonus, dacă vii în Deltă primăvara, vei avea parte de seri liniștite, fără bâzâitul țânțarilor. Perfect, nu-i așa?
Am pregătit pentru tine mai multe activități cheie pe care le poți trece pe lista ta, în afara celor deja consacrate, care se pot desfășura aproximativ pe tot parcursul anului.
Vizitează pădurea Letea
Deși este un loc foarte cunoscut de turiștii care ajung în Deltă, puțini știu că cea mai potrivită perioadă a anului pentru a vizita Pădurea Letea este primăvara. Mai ales în lunile aprilie-mai, când natura oferă unul dintre cele mai frumoase spectacole din lume.
Aici poți admira caii sălbatici care protejează locurile, pajiștile parcă infinite de de orhidee și vegetația aflată în plin proces de renaștere.
Toate acestea, în lumina blândă a soarelui cald, oferă peisaje inedite, divine, numai bune de fotografiat și admirat.
Vizitează canalele Dunării mai puțin accesibile
Chiar dacă în Deltă poți parcurge o sumedenie de trasee diferite pe canalele sale, primăvara ai ocazia să le explorezi și pe cele mai greu accesibile.
Acest lucru se datorează faptului că, în această perioadă a anului, au loc inundațiile naturale, un fenomen tare benefic pentru natura aflată în expansiune și în plină revenire.
Cu această ocazie, canalele Dunării care în mod normal nu pot fi vizitate, devin ușor accesibile cu barca și oferă peisaje inedite. O astfel de excursie alături de un ghid local este o activitate potrivită pentru exploratorii pasionați de natură, fotografie sau pur și simplu pentru cei care vor să se bucure de o zi întreagă în natură, pe apele Dunării.
Admiră spectacolul împerecherii păsărilor
Primăvara, se întorc timid din țările calde cele mai variate specii de păsări din țara noastră și nu numai. Aici, în Deltă, poți admira spectacolul penajului nupțial, un ritual de împerechere unic și inedit, pe care îl poți admira doar primăvara.
În această perioadă, masculii încearcă să impresioneze prin tot felul de gesturi specifice, care, pentru ochiul liber, devin adevărate ritualuri și spectacole în aer liber, în timp ce femelele așteaptă să fie cucerite.
Tot acum, și peștii își depun icrele ce pot fi observate în apele nu foarte adânci.
Bineînțeles, pe lângă toate aceste activități, nu uita să te bucuri și de spectacolul apusului – extraordinar în orice perioadă a anului, de mâncarea absolut delicioasă preparată de localnicii tare primitori și pricepuți, de poveștile locurilor și de oamenii buni pe care îi vei întâlni. Alocă cel puțin 5 zile unui astfel de sjur și, la final, te vei simți ca după o săptămână la un „SPA” în aer liber. Aerul cald, peisajele absolut fascinante, fauna și flora și liniștea Deltei te vor face să uiți de grijile cotidiene și îți vor da energie pentru lunile ce vor urma.