Pentru cei ce doresc sa viziteze superba zona a Argesului, Curtea de Arges este locul ideal ca punct de pornire.
Curtea de Arges, oras situat pe malul drept al Argesului, este considerat cel mai vechi oras din Valahia. Astazi, orasul este vizitat in mod special pentru numarul impresionant de obiective turistice de valoare istorico-culturala.
Pentru cei ce doresc sa viziteze aceasta zona, se recomanda una dintre numeroasele optiuni de cazare din Curtea de Arges, orasul fiind un excelent punct de start pentru vizitarea principalelor obiective de interes turistic din judetul Arges.
In oras se afla aproximativ 20 de unitati de cazare, de la optiuni de lux de 4 stele pana la pensiuni pentru turistii cu buget limitat.
Ce se poate vizita in Arges?
Orasul este in primul rand cunoscut pentru legenda Mesterului Manole, un mit fundamental in cultura romaneasca, acela al jertfei pentru creatie. In Curtea de Arges se afla numeroase obiective turistice ce amintesc de aceasta legenda.
Fantana lui Manole – Locul unde se spune ca acesta s-a prabusit gasindu-si sfarsitul deoarece aripile construite de mester din sindrile usoare s-au frant.
Sala Manole – Sala aflata in palatul episcopal este dedicata in totalitate povestii Mesterului Manole, fiind ilustrata in picturi realizate de Lecomte du Nouy.
Manastirea Arges
- Locatie: Str. Basarabilor, nr. 1, Curtea de Arges.
Locul de legenda in zidurile careia se spune ca se afla zidit corpul Anei – sotia Mesterului Manole, Manastirea Curtea de Arges a fost ridicata de Neagoe Basarab intre anii 1514 si 1517. Se spune ca manastirea este fara asemanare ca frumusete in intreaga tara datorita vietilor sacrificate pentru ridicarea acesteia.
In parcul de la intrarea din Biserica se afla statuia lui Neagoe Basarab, domnitorul ctitor ce nu a apucat sa vada manastirea finalizata.
Manastirea Arges este punct de interes turistic atat datorita arhitecturii sale de inspiratie orientala cat si a interiorului somptuos ce adaposteste numeroase comori ale Argesului precum tablourile regelui Carol si a Reginei Elisabeta sau mormintele lui Neagoe Basarab, ale lui Carol I si al Elisabetei, dar si ale lui Ferdinand si al Mariei.
Manastirea Arges poate fi vizitata iarna intre orele 08:00 si 17:00 si vara intre orele 08:00 si 20:00.
Biserica Domneasca
- Locatie: Str. Negru Voda, Curtea de Arges
Ctitorita de Basarab I, Biserica Domneasca din Curtea de Arges se pastreaza excelent pana in prezent si se distinge din punct de vedere arhitectural prin naosul patrat de dimensiuni mult mai mari decat in mod obisnuit.
Arhitectura de tip bizantin in forma de cruce greaca este in mare parte pastrata in forma originala, cu exceptia ornamentelor din jurul ferestrelor adaugate la restaurarea din secolul VII.
Turistii ce viziteaza acest locas din cult ce dateaza din 1352 sunt in primul rand atrasi de impresionanta pictura murala ce acopera intreaga biserica transformand-o intr-un monument de arta ecleziastica. Cele aproximativ 130 de fresce ce reprezinta scene biblice sunt conservate excelent si stau marturie a secole de istorie ce au trecut peste aceste ziduri.
In timpul lucrarilor de renovare din 1992 s-a descoperit un grafit ce confirma faptul ca Basarab I, domnitor si intemeietor al Tarii Romanesti, odihneste aici. In Biserica este expus mormantul lui Radu I Basarab impreuna cu portiuni conservate din vesmantul feudal ornat cu pietre pretioase si fir de aur.
Program: Luni – Duminica intre orele 8:00 – 18:00.
Cetatea Negru Voda
- Locatie: Cetateni, jud. Arges
Cetatea lui Negru Voda se afla in imediata apropiere a orasului Breaza, la doar 5 km pe E68/DN1. Ramasitele locasului de cult dacic transformat in manastire ortodoxa este vizitat anual de un numar impresionant de turisti care sustin ca acest loc are proprietati spirituale unice in tara.
La baza acestei teorii stau ruinele cetatii dacice din secolul 1 i.e.n, cetate construita intr-un vechi centru spiritual geto-dacic datat prin sapaturi arheologice in secolul 5 i.e.n.
Locul este unul al misterului si al legendelor, dovada stand Pestera Mosului aflata imediat langa Cetatuia, unde exista legende ca ar fi fost unul din punctele vizitate adesea de Zamolxis, zeitatea daca, dar si scarile naturale incrustate in stanca despre care se spune ca ar fi aparut la rugaciunea sotiei lui Negru Voda.
Cele mai bine conservate ramasite de natura arheologica din zona dateaza de la sfarsitul secolului XIII si stau marturie cetatii in forma de hexagon cu ziduri de aproximativ 2 metri grosime ce a fost parasita in secolul XV.
Nu exista program sau tarif de vizitare.
Barajul si Lacul Vidraru
- Locatie: Transfagarasan
Unul dintre cele mai populare obiective de pe pitorescul Transfagarasan, Barajul si Lacul Vidraru reprezinta o oprire pe care nici un turist nu ar trebui sa o rateze daca viziteaza Argesul in perioada in care Transfagarasanul este deschis.
Construit pe Arges in anul 1965, barajul Vidraru a fost mult timp unul dintre cele mai mari din Europa. Monumentul Electricitatii, celebra statuie ce decoreaza barajul se afla pe linia acestuia, ridicat pe un turn prismatic.
Barajul Vidraru gazduieste periodic cel mai inalt punct de bungee jumping din Romania, la 166 m. Cei mai multi turisti aleg insa sa viziteze lacul si barajul pentru imprejurimile pitoresti.
Turistii care ajung la Vidraru trebuie sa nu isi uite aparatele de fotografiat pentru a captura superbul peisaj.
In perioada calda se poate ajunge cu masina si se poate lua masa in stil picnic in imprejurimi. Se pot face inclusiv plimbari cu barca cu vasle sau hidrobicicleta si se poate pescui.
Pentru vizitarea Barajului si a Lacului Vidraru se recomanda o zi intreaga, numeroase obiective turistice secundare precum Cetatea Poenari sau Cascada si lacul Balea aflandu-se in imediata apropiere si putand fi accesate cu usurinta cu masina sau pe jos, pe trasee marcate.
Pentru turistii ce viziteaza Argesul in perioada rece se recomanda o oprire la Hotelul de gheata Balea Lac, hotel de acest gen unic in Europa de Sud Est ce opereaza in fiecare an incepand cu anul 2005. Cazarea la hotelul de gheata Balea Lac este o experienta unica pentru care turistii din alte tari trebuie sa calatoreasca adesea mii de kilometri.
Hotelul de gheata de la Balea Lac dispune de restaurant si bar tot din gheata, iar camerele sunt clasate in categoria de 3 stele. In zona se pot practica sporturi de iarna, patinaj si se pot inchiria snowmobile.