Cele mai bune pârtii pe care să le testezi iarna asta în România

Tocmai a început sezonul sporturilor de iarnă! Te numeri printre iubitorii de schi, snowboard sau săniuș? Iată care sunt recomandările noastre.

Pârtia Clăbucet, Predeal, județul Brașov

Stațiunea Predeal se află în partea superioară a Văii Prahovei și e înconjurată de munții Bucegi, Postăvaru și Piatra Mare. Acolo vei găsi opt pârtii cu diferite grade de dificultate, accesibile oricui. Pârtia Clăbucet este de dificultate medie și are în jur de 2100 m lungime, cu o înclinare de 20°. Este dotată cu un sistem de teleschi, care te va duce până la baza pârtiei mari, dar și până la cea pentru începători.

Citește și: Destinații atipice pentru Revelion

Pârtia Sulinar, Poiana Brașov, județul Brașov

Poiana Brașov este una dintre cele mai apreciate stațiuni montane pe timp de iarnă și se găsește la baza Masivului Postăvarul, la altitudinea de 1020 m. Pârtia Sulinar este de dificultate medie și se întinde de-a lungul a 2800 m, cu o diferență de înclinare de 635 m, asigurând o coborâre rapidă. Cum ajungi la ea? Poți lua una dintre telecabinele Capra Neagră, Kanzel sau Ruia, până în punctul cel mai înalt.

Kalinderu 1, Bușteni, județul Prahova

Orașul-stațiune Bușteni se află în Valea Prahovei, la poalele Munților Bucegi, cu altitudinea de 850 m. Este o destinație favorită a iubitorilor de alpinism și drumeții, dar și a pasionaților de sporturi de iarnă. Kalinderu 1 este una dintre pârtiile cele mai apreciate din stațiune, având un grad de dificultate mediu. Lungimea acesteia este de 1000 de m, cu o diferență de înclinare de 295 m. 

Sinaia, județul Prahova

Sinaia este o altă destinație spectaculoasă din Valea Prahovei, admirată de către turiștii de pretutindeni an de an, fiind și locul fostei reședințe a regelui Carol I. Situată în Munții Bucegi, la o distanță scurtă față de București, este singura stațiune din țară a cărei pârtii sunt amplasate pe aproximativ 1000 m altitudine. Ajuns acolo, ai la dispoziție o telegondolă prin care poți accesa cele 3 pârtii, cu plecare din Pârtia Nouă, continuând spre pârtiile Valea Soarelui și Valea Dorului. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.