Cele mai frumoase locuri de vizitat din Sibiu

Sibiul este una dintre cele mai frumoase și bine conservate zone ale țării. El este considerat prima capitală culturală a României datorită comorilor istorice, arhitecturale, dar și naturale pe care le deține. Deși din punct de vedere al populației Sibiul este format dintr-un mixt etnic, tradițiile și valorile s-au conservat în această zonă care a devenit un muzeu în sine. Tocmai de aceea a fost nominalizat ca fiind una din cele mai bune destinații turistice europene. Travelminit îți prezintă în rândurile ce urmează câteva dintre comorile Sibiului:

Ocna Sibiului

Așa numitul ”Litoral al Ardealului” stațiunea Ocna Sibiului este un rai al lacurilor saline, câteva dintre ele fiind chiar declarate monumente ale naturii. Frumusețea acestui loc e legată și de îmbinarea unui peisaj de munte cu plaja și bălăceala de care ai parte în general la mare. Situată la 15 km de Sibiu, această stațiune e formată din 12 lacuri sărate cu proprietăți naturale, care pot preveni și ameliora boli precum cele reumatice, neuromotorice și chiar ginecologice. Printre cele mai spectaculoase lacuri de aici se numără: Ocna Pustie, Lacul Ocnița, Brâncoveanu sau Rândunica.

Cisnădioara

Situată în apropiere de Sibiu și de Cisnădie, Cisnădioara este locul ideal de unde să descoperi unele dintre cele mai frumoase priveliști din țară. De aici poți să admiri atât panorama Munților Cibinlui cât și a Munților Făgăraș. Pe vârful stâncos al Dealului Sf. Mihail e amplasată vechea bazilică a Cisndioarei transformată în fortăreață romană cu influențe gotice. Acastă cetate construită din piatră are o istorie de peste 800 de ani. O altă comoară istorică aflată la Cisnădioara este orga din Biserica Evanghelică. Aceasta este cea mai vechie orgă funcțională din România. Ca să nu-ți mai spun că în superbul peisaj transilvănean se află și o stâncă spectaculoasă rămasă din perioada cretacică, de acum 65 de milioane de ani.

Mărginimea Sibiului

Mărginimea Sibiului este o regiune din partea de sud-vest a Sibiului cu o moștenire culturală impresionantă, în special la nivel arhitectural. Aceasta cuprinde 18 localități aflate la poalele Munților Cindrel și Lotru. Casele din această zonă au influențe săsești și adesea păstrează elementele tradiționale din lemn. Curtea interioară este împrejmuită din toate părțile. Un mare plus al acestui loc este și farmecul său gastronomic, în 2015 fiind declarată Destinaţie Europeană de Excelenţă pentru Turism şi Gastronomie. Mărginimea Sibiului este o lume a satelor, autentică, dar extrem de frumoasă prin liniștea pe care ți-o oferă. 

Dumbrava Sibiului 

Chiar în Pădurea Dumbrava se află Parcul Natural Dumbrava Sibiului. Plimbându-te pe aici ai să descoperi arbori seculari, cel mai spectaculos fiind un stejar bătrân de peste 400 de ani. Râul Trinkbach, care traversează pădurea a creat de-a lungul timpului 3 lacuri antropice. Această rezervație este și locul preferat de orhidee, care s-au dezvoltat frumos aici pentru a încânta privirile turiștilor. În mijlocul pădurii însă, cea mai frumoasă atracție rămâne Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA.

Muzeul ASTRA 

Situat în rezervația naturală Dumbrava Sibiului, Muzeul Astra și-a păstrat de-a lungul timpului autenticitatea tradițională. Frumusețea gospodăriilor, a caselor, a uneltelor pe care le foloseau țăranii în zilele anterioare surprind farmecul României rurale. Această locație care include 3 muzee, Muzeul Civilizației Populare și Tradiționale alături de Muzeul Civilizației Transilvane și Muzeul de Etnografie și Artă Populară Săsească “Emil Sigerus” este ca un portal care te transportă în trecut, într-o lume idilică, simplă, dar veselă și frumoasă.


Travelminit îți propune să îți faci timp măcar în weekend să te bucuri de aceste destinații.  Dacă frumusețea acestor locuri te-a cucerit și pe tine, intră pe www.travelminit.ro și descoperă comorile Sibiului.