Cele mai populare destinații românești în plan internațional

Frumusețea țării noastre continuă să fascineze turiștii de pretutindeni, însă câteva destinații în special au atras admirația întregii lumi. Îți prezentăm câteva dintre cele mai populare destinații românești în plan internațional, pe care le poți vizita și tu în următoarea vacanță.

Transfăgărășanul

Drumul rutier care străbate Munții Făgăraș are o lungime de aproximativ 150 de kilometri, pornind din localitatea Bascov (județul Argeș) până la intersecția dintre județele Brașov și Sibiu. Cea mai înaltă altitudine pe care o atinge este de 2042 m, în apropierea lacului Bâlea. Cu siguranță îți amintești apariția sa în emisiunea britanică Top Gear, în care a fost numit „cel mai bun drum din lume” sau de cea din producția „Ghost Rider” din 2012, care l-a avut ca actor principal pe Nicolas Cage, devenind astfel una dintre cele mai populare destinații de la noi din țară.

Citește și: Turist în Timișoara: ce să vizitezi dacă ajungi prima dată aici

Castelul Cantacuzino, județul Prahova

Castelul de la poalele muntelui Zamora este una dintre cele mai impresionante construcții de la noi din țară, semnată de arhitectul Grigore Cerchez. A fost construit în 1911 în stil neoromânesc pentru a-i servi prințului Gheorghe Grigore Cantacuzino și a aparținut familiei sale până în 1948. Castelul Cantacuzino ocupă 3148 mp și cuprinde o grădină și o curte de 3,5 hectare și alte 970 hectare de pădure. În universul cinematic al serialului Wednesday, produs de Tim Burton, Castelul Cantacuzino îmbracă rolul Academiei Nevermore. Atât actorii, cât și fanii seriei au fost fascinați de frumusețea sa și a peisajelor deosebite din Valea Prahovei, astfel încât nu a durat mult până a devenit o destinație-vedetă.

Castelul Bran, județul Brașov

Castelul din localitatea cu același nume este printre cele mai populare destinații de la noi din țară, grație arhitecturii spectaculoase, a cadrului natural de poveste dar mai ales a legendelor care îl înconjoară. Mitul conform căruia castelul a fost casa contelui Dracula i-a oferit o mare popularitate la nivel mondial și a pornit ca urmare a romanul lui Bram Stoker din 1897, care s-ar fi inspirat din imaginea castelului Bran pentru a descrie castelul în care locuia contele. De asemenea, personajul romancierului ar fi putut fi inspirat de domnitorul cu sânge rece Vlad Țepeș, despre care se zvonește că ar fi locuit la Bran, însă în prezent nu s-a descoperit dovezi în acest sens. Castelul este situat pe marginea unei stânci din pasajul Rucăr-Bran, la doar 30 de kilometri distanță de Brașov și atrage anual turiști din toată lumea, în special în preajma sărbătorii de Halloween.  

Palatul Parlamentului, București

Palatul Parlamentului este a doua cea mai mare clădire din lume (după Pentagon), fapt care i-a oferit un loc în Cartea Recordurilor și un renume la nivel mondial. Cunoscut și sub denumirea de „Casa Poporului”, este situat la capătul Bulevardului Unirii, măsurând 270 m pe 240 m, 86 m înălțime și 92 m subteran. Clădirea încorporează 9 nivele la suprafață, 9 nivele subterane și are 1000 încăperi, dintre care 440 birouri, și alte 30 săli destinate saloanelor, restaurantelor, galeriilor de artă, unei biblioteci și a unei săli de concerte. În prezent găzduiește Camera Deputaților,  Senatul României, Muzeul Național de Artă Contemporană și sediul Inițiativei de Cooperare Sud-est Europeană. Construcția sa a început în 1984 și au continuat până în 1997, după Revoluție. În ceea ce privește stilul său arhitectural, l-am putea defini drept eclectic, încorporând o mulțime de elemente care au fost descrise ca fiind contradictorii, mulți considerând că are un aspect de kitsch. Arhitectul Anca Petrescu s-a inspirat în acest sens din estetica palatelor Buckingham (din Londra) și Versailles (Franța).

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.