City-break în Sibiu: ce poți vizita

Orașul fascinant din inima Transilvaniei atrage anual o mulțime de turiști dornici să se bucure de farmecul său medieval aparte. Cu străzi pline de istorie, bijuterii arhitecturale nemaipomenite și o atmosferă efervescentă molipsitoare, Sibiu pare a fi o adevărată capsulă a timpului. Iată care sunt atracțiile care nu trebuie să îți scape în următorul city-break. 

Scurtă istorie

Sibiul are o istorie bogată care își are rădăcinile în perioada medievală. Orașul a fost întemeiat în secolul al XII-lea de coloniști germani, cunoscuți sub numele de sași transilvăneni, care se ocupau de diverse meșteșuguri, fiind organizați în mai multe bresle. În anul 1376, în Sibiu erau recunoscute un total de 19 bresle. De-a lungul timpului, Sibiul a devenit un important centru cultural, economic și politic în regiunea Transilvaniei.

În secolele următoare, Sibiul a fost influențat de diverse puteri, inclusiv de Imperiul Austro-Ungar și de Imperiul Otoman. Orașul a fost martor al schimbărilor istorice și a jucat un rol important în evenimente precum Reforma Protestantă și Revoluția de la 1848.

Un moment deosebit pentru Sibiu a fost în anul 2007, când a devenit una dintre cele două Capitale Europene ale Culturii (alături de Luxemburg). Acest eveniment a contribuit la promovarea orașului pe plan internațional și la dezvoltarea turismului cultural în zonă. 

În prezent, orașul își păstrează cu mândrie frumusețea medievală de altădată, fiind totodată un oraș modern, cu o infrastructură dezvoltată și o comunitate diversă, care contribuie la efervescența culturală și la atmosfera sa vibrantă.

Citește și: Povestea Palatului Culturii din Iași

Atracții 

Indiferent că plănuiești să explorezi străduțele încărcate de istorie, să iei parte la evenimentele culturale numeroase sau să savurezi specialitățile culinare specifice, Sibiul nu te va dezamăgi la niciun capitol. Iată câteva locuri pe care la poți include în planurile tale de călătorie.

Muzeul Brukenthal

Muzeul Brukenthal se numără printre cele mai importante muzee din România și este o destinație obligatorie pentru iubitorii artei de toate vârstele. Amplasat în clădiri istorice din centrul vechi al Sibiului, muzeul găzduiește o colecție impresionantă de artă europeană și românească. Palatul Brukenthal, clădirea principală, adăpostește lucrări semnate de artiști celebri, precum Jan van Eyck, Tiziano Vecellio și Paolo Veronese. Complexul muzeal mai include Casa Altemberger și Galeria de Artă Contemporană.

Piața Mare

Situată în inima orașului, Piața Mare este locul în care vei simți adevărat farmecul istoric al Sibiului și unde te vei bucura din plin de arhitectura impresionantă. Clădirea Primăriei, Turnul Sfatului (din vârful căruia poți admira priveliștea întregului oraș) și Biserica Evanghelică se numără printre cele mai de preț bijuterii arhitecturale. Piața Mare este, de asemenea, locul unde se desfășoară numeroase evenimente culturale și festivaluri, cum ar fi Târgul de Crăciun sau Festivalul Internațional de Teatru. Atmosfera animată și vibrantă a pieței, cu muzicieni stradali și târguri tradiționale, atrage mulți vizitatori și contribuie la farmecul său aparte.

Podul Minciunilor

Podul metalic care traversează strada Ocnei a dobândit numele de „Podul Minciunilor” ca urmare a unei legende interesante. Se spune că în momentul în care este străbătut de o persoană care spune o minciună, se va cutremura, aducandu-l pe mincinos cu picioarele pe pământ. Podul a fost construit în 1859 și face legătura între Piața Mică și Piața Huet.

Piața Mică

Piața Mică este un loc pitoresc, înconjurat de clădiri istorice și terase cochete, de care te vei îndrăgosti fără doar și poate. Aici vei găsi Casa Hermes (care găzduieşte Muzeul Franz Binder), Casa Luxemburg și Casa Artelor.

Muzeul Astra

Muzeul Astra este situat la doar 4 kilometri distanță de Sibiu și este cel mai mare muzeul în aer liber din Europa. Vizitatorii pot admira o mulțime de creații specifice civilizației populare tradiționale românești, cuprinzând case tradiționale, atelierele și complexe de clădiri, care se întind de-a lungul Dumbravei Sibiului.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.