Budapesta este cunoscuta drept “capitala SPA” a Europei datorita numarului impresionant de izvoare termale care se gasesc in perimetrul orasului. Valorificate sub forma de bai termale, izvoarele cu apa curativa au ajutat la cresterea popularitatii acestei destinatii. Totusi, centrele wellness nu sunt singurele atractii turistice importante din Budapesta.
Avand un potential imens in domeniul turistic, Budapesta a fost si este una dintre cele mai vizitate capitale din zona de est a Europei. Cladiri istorice pline de farmec, muzee fascinante si parcuri incantatoare, sunt doar cateva exemple de obiective turistice care se regasesc in capitala Ungariei. Printre cele mai cunoscute se afla o cladire impunatoare, cunoscuta in trecut drept Palatul Regal.
Castelul Buda, caci despre el este vorba, a fost ridicat intre anii 1749 si 1769 si a reprezentat casa mai multor regi maghiari. Castelul este situat intr-o zona superba a orasului, inconjurat de alte cladiri construite in stil baroc, ce apartin secolelor XVIII-XIX.
Castelul Buda – Scurt istoric
Prima resedinta regala din zona a fost construita in secolul al XIII-lea de regele Bela al IV-lea al Ungariei si era amintita in scrierile istoricilor ca o cladire impunatoare, extrem de frumoasa, demna de un purtator de coroana.
Citeste si: 9 sfaturi utile pentru o vacanta in Budapesta
De-a lungul secolelor, aceasta resedinta a suferit diverse modificari aduse de regii care s-au perindat pe tronul Ungariei. Inca de pe atunci, Palatul Regal constituia un element ce starnea admiratia tuturor din tara, si nu numai. Cu o atentie sporita la detalii si numeroase stiluri imbinate in realizarea lui, Palatul Regal era o adevarata bijuterie arhitecturala a vremii.
Destinul cladirii a fost pus in pericol de mai multe ori, cel mai marcant moment fiind la jumatatea secolului al XVI-lea, cand Imperiul Otoman a pus stapanire pe oras. In mod neasteptat, castelul a reusit sa ramana in picioare in urma primului atac, suferind doar cateva avarii. Dupa acest moment, atacurile otomane s-au intensificat in zona si in 1529, in urma unei initiative militare, Palatul Regal ajunge sa fie puternic avariat.
Aflat acum sub ocupatie otomana, orasul maghiar intra intr-un con de umbra din punct de vedere istoric, o multime de obiecte si cladiri cu valoare inestimabila pentru cultura maghiara fiind abandonate sau distruse. Printre cele care au avut cel mai mult de suferit s-a aflat si fostul Palat Regal care, desi era laudat pentru frumusete in toate scrierile turcesti, a fost lasat la voia intamplarii, intr-o stare deplorabila.
In incercarea de a recupera teritoriul pierdut, fortele habsburgice poarta numeroase batalii cu Imperiul Otoman, din care a rezultat deteriorarea extrem de grava a unui numar important de cladiri istorice si culturale de pe teritoriul ce apartinea acum turcilor.
Intr-un final, la inceputul secolului al XVIII-lea fortele otomane sunt invinse si se incepe reconstructia orasului de pe Dunare. In anul 1715 se ridica un mic palat in stil baroc, foarte asemanator cu Castelul Buda al zilelor noastre. Din lipsa resurselor materiale si a unui incendiu devastator, micul palat din 1715 ajunge o ruina in anul 1723.
Te-ar putea interesa si: 11 locuri ascunse din Ungaria
In perioada urmatoare, se stabileste constructia unui nou Palat Regal, actualul Castel Buda. Palatul a fost conceput inca de la inceput ca fiind una dintre cele mai spectaculoare cladiri din imperiu, iar acest lucru se poate observa si in zilele noastre.
Constructia splendida este rezultatul geniului creator al lui Jean Nicolas Jadot, important arhitect de la curtea vieneza, care a transformat amintirea vechilor resedinte distrutruse in lupte intr-o comoara de care se puteau bucura toti locuitorii orasului. Planurile initiale au fost putin modificate, insa ideea principala si toti laurii pentru constructia superba se atribuie si astazi renumitului arhitect.
Piatra de temelie a fost pusa pe data de 13 mai 1749, atunci cand toti locuitorii imperiului sarbatoreau ziua de nastere a Reginei Maria Theresa. Constructia a fost ridicata fara probleme insa in anul 1758, cand exteriorul era terminat in totalitate si tot ce mai ramasese de pus la punct era interiorul, procesul a fost oprit pentru 7 ani din lipsa de fonduri. Dupa finalizare, viitorul constructiei a devenit din ce in ce mai nesigur, termenul de resedinta regala fiind adesea retras.
Castelul Buda in prezent
Dupa ridicarea castelului, acesta a trecut prin numeroase batalii si cateva lucrari de reconsolidare, pentru a ajunge la forma actuala. Astazi, Castelul Buda nu serveste drept resedinta, ci adaposteste Galeria Nationala, Muzeul de Istorie si Libraria Nationala.
Impresionanta atat pe exterior, cat si pe interior, cladirea poate fi vizitata oricand, portile acesteia fiind larg deschise pentru vizitatori in orice moment al zilei. In schimb, programul Galeriei Nationale si al Muzeului de Istorie este limitat la orele 10:00 – 18:00 (marti-duminica).
Citeste si: 10 unitati de cazare in Budapesta sub 100 de lei/noapte/persoana