Descopera orasul Zadar: Orga Marina si alte 3 obiective turistice pe care nu trebuie sa le ratezi

Croatia este foarte asemanatoare unui paradis exotic pe care poti sa il admiri in sudul Asiei sau in zonele mai turistice ale Africii. Cu plaje intinse, acoperite cu nisip fin, auriu si ape cristaline, Croatia a reusit sa atraga din ce in ce mai mult atentia turistilor dornici sa petreaca o vacanta la mare intr-un cadru natural inedit. Daca mai adaugi si obiectivele turistice interesante pe care le poti admira in aceasta tara minunata, nu mai ai niciun motiv sa nu ii faci o vizita vara aceasta.

Zagreb, Split, Dubrovnik si Zadar sunt printre cele mai cunoscute orase ale Croatiei si nu-i de mirare ca popularitatea acestor locuri creste de la an la an, avand in vedere posibilitatile nelimitate de destindere si relaxare pe care le ofera. Zadar este cel de-al doilea oras ca marime din tara si unul dintre cele mai vechi orase locuite din Europa. Situat pe malul Marii Adriatice, Zadar este o perla descoperita de curand de turistii europeni. Desi pana acum cativa ani nu se bucura de aceeasi popularitate ca celelalte orase mari din tara, Zadar a reusit sa castige teren in ultimii ani si se situeaza in topul preferintelor celor care ajung pe meleagurile croate.

Istoria bogata a acestei asezari a lasat in urma comori culturale inestimabile ce pot fi admirate de toti vizitatorii. Fie ca esti in cautarea unor cladiri vechi, cu povesti interesante sau a unor monumente impunatoare ce amintesc de luptele grele care s-au purtat in zona, n-ai de ce sa iti faci griji; in Zadar le vei gasi pe toate: numeroase biserici, muzee si monumente abia asteapta sa le descoperi. Iata care sunt cele mai importante obiective turistice pe care nu trebuie sa le ratezi in timpul sejurului tau:

  •  Orga Marina

Ventura/Shutterstock.com

Cel mai cunoscut obiectiv turistic din oras este cu siguranta Orga Marina. Valurile marii izbesc cu putere orga amplasata la mal si dau nastere unor sunete melodioase ce formeaza un cantec al naturii. Orga Marina a fost construita de arhitectul croat Nikola Nasicis si incanta auzul tuturor trecatorilor inca din anul 2005.

Desi a ajuns cunoscuta la nivel international mult mai tarziu, astazi Orga Marina este principala atractie turistica din Zadar si strange in jurul sau sute de curiosi zilnic. In jurul orei la care apune soarele, zona este asaltata de turistii veniti sa admire peisajul mirific de la malul marii si sa se relaxeze pe muzica produsa de valurile agitate.

Sfat de la localnici: Pentru a fi sigur ca o sa prinzi cel mai bun loc la spectacolul natural ce are loc in fiecare seara pe malul marii, indreapta-te catre zona cu pricina cu cel putin 30 de minute inainte de momentul in care soarele trebuie sa apuna. Vei putea prinde un loc “in primul rand” si te vei bucura de intreaga reprezentatie artistica sustinuta de elementele naturii.

  •  Biserica St. Donat

Dziewul/Shutterstock.com

Pentru pasionatii de arhitectura, o vizita la biserica St. Donat trebuie sa se numere printre prioritatile din timpul sejurului. Considerata cel mai frumos exemplar al arhitecturii Bizantine, biserica St. Donat este o adevarata opera de arta atat la exterior, cat si la interior.

Desi nu se stie cu certitudine originile acestui lacas de cult, procesul de constructie al bisericii a fost plasat la sfarsitul secolului al VIII-lea. Inca de atunci lacasul de cult a avut un rol important in comunitatea croata din jurul sau, biserica fiind una dintre cele mai solide institutii in timpul secolelor trecute.

  • Sfinxul din Zadar

xbrchx/Shutterstock.com

In Zadar s-a construit in anul 1918 un sfinx asemanator celui din Egipt, care sta asuns intr-o gradina cunoscuta din oras. Artistul care a dat nastere monumentului istoric se numeste Giovani Smirich si a dedicat interesanta sculptura sotiei sale.

Desi asemanarea intre Sfinxul egiptenilor si cel al croatilor este izbitoare, exista anumite elemente care le diferentiaza. Cel din Croatia este facut din beton si in loc de labe are degete.

  • Muzeul Sticlei Antice

Pack-Shot/Shutterstock.com

Unul dintre cele mai interesante si neobisnuite locuri pe care poti sa le vizitezi in Zadar este Muzeul Sticlei Antice. Cu numeroase artefacte din sticla ce dateaza din cele mai vechi timpul, muzeul se prezinta ca o poarta catre trecut ce face trecerea intre prezent si civilizatiile secolelor trecute. Printre cele mai vechi exponate se numara obiecte ce dateaza inca din secolul I, pastrate intr-o stare excelenta.

Sfat de la localnici: Stai cu ochii pe calendarul evenimentelor desfasurate la muzeu si asigura-te ca nu le ratezi pe cele din sfera ta de interes.