Destinații din România unde găsești răcoare chiar și-n luna august

August este o lună caniculară atât pentru cei care stau în marile orașe, cât și pentru cei din împrejurimi. Bucureștenii de multe ori se sufocă de căldură și aparent singura scăpare este aerul condiționat, există însă și alte soluții. Travelminit îți propune 3 destinații care să te scape de arșiță. Astfel, te vei bucura și de weekend-uri răcoroase, dar și de frumusețea zonelor turistice din România. Atunci când toată lumea se înghesuie în orașe la piscine sau fuge la mare, tu poți să descoperi câteva locuri care te vor surprinde prin unicitatea lor. 

Comana

La nici 1h de București se află Parcul Natural Comana, o arie protejată datorită diversității speciilor de floră spontană, faunei sălbatice (păsări, pești, mamifere, reptile și amfibieni), dar și a ecosistemelor terestre și acvatice. Aici cu siguranță vei găsi răcoarea și liniștea pe care le cauți. Mare parte din plantele din parc sunt foarte rare, mai ales cele de pajiște și mlaștină, de aceea sunt protejate prin lege sau chiar endemice pentru această zonă. Și florile sunt deosebite, poți să admiri specii precum: capul-șarpelui, trifoiașul de baltă, ouăle-popii, bujorul românesc sau nufărul galben. După ce ieși din frumoasa rezervație naturală, dacă ești curajos, poți să încerci să te dai pe tiroliană sau să te plimbi cu barca și caiacul în Parcul de Aventură. Dacă însă preferi doar să te relaxezi, poți vizita Mănăstirea Comana, ctitorită de Vlad Țepeș, aflată în imediata apropiere a parcului.

Bâlea Lac

După ce traversezi faimosul Transfăgărășan și te bucuri de priveliștea de munte de la înălțime, vei descoperi la 2000 de m. altitudine zona Bâlea. Este recunoscut faptul că aici vei putea găsi zăpadă pe tot parcursul anului, deoarece Bâlea este unul din cele mai mari lacuri glaciare din Munții Făgăraș. Odată ajuns aici, trebuie să vizitezi Hotelul de Gheață, construit integral din zăpadă înghețată. Temperatura din interiorul hotelului poate ajunge până la un minimum de – 2 grade C., în vreme ce în exterior temperatura medie este de -15 grade C. Pentru că aici găsești cel mai mare strat de zăpadă pe cea mai lungă perioadă a anului, Lacul Bâlea este locul ideal pentru iubitorii sporturilor de iarnă. Dacă te numeri printre ei, vino cu prietenii să ai parte de aventură cu snowboard-ul, snowmobilul sau chiar cu parapanta pe schiuri în mijlocul verii.

Salina Turda

Salina Turda este supranumită și poarta spre inima Transilvaniei. Dacă ajungi aici poți fi sigur că vei părăsi definitiv canicula. Considerată una din cele mai frumoase mine naturale de sare din lume, ea a devenit și cel mai spectaculos subteran modelat de om. În urmă cu milioane de ani galeriile acestei saline au fost formate prin retragerea mării care acoperea toată regiunea. Cantitatea imensă de sare pe care o adăpostește ar putea asigura în vreme de criză necesarul pentru toată planeta timp de 60 de ani. De asemenea și orașul Turda este o așezare istorică ce merită vizitată și admirată, cu atât mai mult cu cât la tot pasul vei descoperi o legendă despre acest loc.     


Intră pe www.travelminit.ro și ascunde-te de caniculă într-una din destinațiile de mai sus. Bucură-te de răcoare și admiră zone unice ale țării. România e frumoasă, merită să o descoperi.