Ungaria este o destinatie de vacanta preferata de romanii care locuiesc in nord-vestul Romaniei, dar nu numai. Avand numeroase obiective turistice situate la o distanta foarte mica de granita cu Romania, Ungaria a urcat incet, dar sigur in topul preferintelor turistilor romani.
Un factor care a contribuit la cresterea numarului de romani care isi petrec vacantele in Ungaria este modul in care turistii ajung pana la obiective. Foarte multi romani aleg masina personala pentru excursiile organizate in Ungaria, astfel costurile sunt de cele mai multe ori mai mici decat daca ar fi ales alta varianta de transport.
Descopera care sunt cele mai populare destinatii din Ungaria unde poti ajunge cu masina personala intr-un top realizat de echipa Travelminit.
Parcul National Hortobagy din Berekfurdo
Situat la mica distanta de Debretin, Parcul National Hotobagy este unul dintre cele mai spectaculoase obiective turistice aflate in apropierea granitei cu Romania. La mai putin de 100 de kilometri de orasul Oradea, Parcul National Hortobagy este cel mai vechi parc natural din Ungaria si una dintre cele mai mari arii protejate din Europa. In interiorul parcului sunt peste 300 de specii de pasari care si-au gasit adapost pe teritoriul protejat. Principalul punct de atractie al parcului il reprezinta celebrul pod din piatra – cel mai lung pod de piatra cu drum public din Ungaria.
Castelul Diosgyor
Castelul Diosgyor reprezinta o constructie colosala, foarte bine conservata aflata la aproximativ 300 de kilometri de orasul Baia Mare. Castelul care dateaza din secolul al XII-lea a fost victima unor lupte cu Imperiul Otoman, fiind grav avariat in urma bataliilor purtate. Totusi, constructia nu a fost abandonata, iar statul maghiar a inceput restaurarea cetatii in anul 1950 si efectueaza lucrari de mentenanta periodic.
Perioada de glorie a Cetatii Diosgyor a fost in timpul domniei regelui Ludovic cel Mare, cand castelul construit in stil gotic atragea toate privirile si ajunsese cunoscut peste hotare pentru frumusetea si maretia sa. Taxa de intrare pentru un adult este de aproximativ 16 RON si include accesul in curtea cetatii si expozitiile permanente.
Baile termale Barlangfurdo
Baile termale Barlangfurdo sunt situate in apropierea orasului Miskolc, la doar 330 de kilometri de Cluj-Napoca. Bazinele cu apa termala interioare sunt amenajate intr-o pestera naturala si sunt la mare cautare in randul persoanelor care sufera de afectiuni articulare. Cadrul natural, preturile mici si ospitalitate vecinilor maghiari atrag saptamanal sute de turisti romani care se afla in cautarea unei modalitati de relaxare. Pretul pentru o zi intreaga de rasfat in bazinele cu apa termala este de aproximativ 30 RON/adult si 24 RON/copil.
Muzeul Subalyuk
Muzeul Subalyuk se afla la cativa kilometri de Baile termale Barlangfurdo si gazduieste cele mai vechi urme ale Omului de Neanderthal din Europa Centrala. Aici, arheologii au descoperit vestigii preistorice de renume mondial. Pe langa bucatile de oase de origine umana, la muzeul Subalyuk pot fi admirate si numeroase obiecte din piatra, unelte si ramasite ale animalelor preistorice. Taxa de intrare este de aproximativ 5 RON/adult si 2 RON/copil.
Stupii de piatra
Ramanem in zona orasului Miskolc si va prezentam ultima atractie din topul nostru, asa-numitii stupi de piatra de la poalele muntilor Bukk. Stupii de piatra sunt formatiuni de piatra de origine vulcanica, utilizate initial pentru ritualuri spirituale si mai apoi abandonate. Ulterior, aici au fost descoperite colonii de albine care si-au gasit adapost in aproprierea pietrelor si de aici au primit denumirea de stupi de piatra.