Obiective turistice pe care să le descoperi în județul Dâmbovița

Toamna aceasta este momentul ideal pentru noi descoperiri. Dacă încă nu ți-ai făcut planuri de călătorie, îți sărim noi în ajutor cu o propunere de neratat: vizitează județul Dâmbovița, căci vei avea la dispoziție o mulțime de ocazii de a crea amintiri de neuitat. Iată lista noastră de obiective care nu trebuie lipsească de pe lista ta.

Cheile Tătarului

Dacă ești iubitor de drumeții, pregătește-ți bocancii de munte, pentru că te așteaptă o destinație cu multe obiective frumoase, care merită să fie descoperite. Vei găsi Cheile Tătarului în munții Bucegi, între Barajul Bolboci și Peștera Ialomiței. Startul se dă de la lacul Bolboci unde vei putea ajunge fie prin drumul spre Peștera Ialomiței, fie prin traseul din Cabana Padina. Rezervația naturală este cunoscută pentru varietatea florei și faunei și, desigur, pentru relieful impresionant. Printre atracțiile pe care le poți explora în împrejurimi se află cele mai mari peșteri din țară, Peștera Urșilor și Peștera Mică, dar și Vârful Tătaru Mare, de unde vei avea parte de cea mai frumoasă priveliște. 

Citește și: 5 destinații atipice de explorat în septembrie

Ansamblul Monumental Curtea Domnească

Ansamblul de fortificații medievale este situat în orașul Târgoviște și include mai multe edificii, care au servit drept punct administrativ dar și locuință pentru domnitor și curtenii lui.  Printre cei care au rezidat cetatea se numără  Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul, Vlad Țepeș, Neagoe Basarab și Mircea cel Bătrân. În prezent, vei găsi în ansamblul său trei biserici (Biserica Mare, Biserica Domnească și Biserica Sfânta Vineri), Casele Domnești, Casa Doamnei Bălașa, Turnul Chindiei, Băile Curții Domnești, Casa Dionisie Lupu, Blocurile intrării și două muzee (Muzeul Tiparului și al Cărții Românești Vechi). Se estimeză faptul că unele elemente ale complexului datează începând din 1300 până la 1800. 

Sfinxul Bucegi

Nu puteam să nu includem pe această listă atracția emblemă a munților Bucegi. Vei găsi impresionantul monument natural la altitudinea de 2206 metri, în comuna Moroeni. Sfinxul s-a format în urma fenomenelor de eroziune și dezagregare și a fost denumit în acest fel ca urmare a asemănării cu o figură umană. Poți ajunge la el fie pornind în drumeție pe traseul Bușteni- Valea Jepilor- Cabana Caraiman- Cabana Babele- Hotel Peștera, fie cu un autoturism de pe drumul Transbucegi până la Cabana Piatra arsă sau cu Telecabina Bușteni-Babele.

Lacul Bolboci

Lacul de baraj Bolboci mai este cunoscut sub denumirea de „marea din Bucegi” și este situat pe cursul râului Ialomița, la 8 de kilometri de Sinaia. Poți ajunge la el cu mașina personală pe drumul DN71 (plecând din Sinaia), până la Gold, mai apoi continuând pe DJ714, până la destinație. Cei care doresc să pornească în drumeție, pot ajunge la lac, începând cu Cota 1400 din Sinaia, urmând traseul marcat cu bandă roșie până la Vâlceaua Vârful cu dor, de unde se continuă pe drumul marcat cu cruce galbenă până la lac. Ajuns la destinație, nu îți mai rămâne nimic de făcut decât să admiri apa de culoarea smaraldului. 

Peștera Ialomiței

În apropierea lacului Bolboci, la 10 kilometri depărtare, vei găsi una dintre cele mai cunoscute peșteri din țară. Este vorba de Peștera Ialomiței, din Muntele Bătrâna, situată la altitudinea de 1530 m. La intrare, vei găsi Mănăstirea Ialomiței, care datează din secolul al XVI-lea, iar continuând, vei descoperi sala Mihnea Vodă, Galeria Pasaj, Grota Sf. Maria, Sala Urșilor și Sala Hades. 
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro  și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.