5 destinații atipice de explorat în septembrie

Începe toamna așa cum se cuvine și adaugă noi obiective de explorat în planurile tale de călătorie. Dacă încă nu ai idei, îți sărim noi în ajutor cu o listă de  5 destinații neobișnuite din țară, care așteaptă să fie descoperite. 

Mănăstirea Corbii de Piatra

Mănăstirea din comuna Corbi, județul Argeș, a fost atestată pentru prima dată în 1512, însă originea ei este incertă. Vei putea găsi impresionantul lăcaș de cult la 20 de minute de centrul comunei, care mai este cunoscută pentru că a fost reședința familiei de nobili Huniade. Ansamblul săpat în piatră cuprinde biserica, trapeza mănăstirii și o sală de mese. Interiorul mănăstirii te va uimi prin picturile de tip frescă, de care se zvonește că ar fi printre cele mai vechi din țară. 

Citește și: 4 unități de cazare cu specific tradițional

Așezările rupestre din Munții Buzăului

Dacă ai poftă de o drumeție și vrei să descoperi lucruri inedite, îți propunem să explorezi Munții Buzăului, căci acolo vei găsi așezările rupestre care au servit drept lăcașe de cult și refugiu încă din timpuri preistorice.  Cele 30 de vestigii se întind în jurul localităților Aluniș, Nucu și Ruginoasa și se crede că ar alcătui cea mai cea mai mare concentrație de situri și așezări din țară. Ansamblul cuprinde Complexul Rupestru de la Aluniș, Bisericuța lui Iosif, Chilia lui Dionisie Torcătorul, Agatonul Nou și face parte din geoparcul „Ținutul Buzăului”, aspirant la titlul de geoparc UNESCO. 

Grădina de vară de la Amara

Grădina de vară de la Amara din județul Ialomița a fost inaugurată recent în urma unei modernizări. Așadar, este pregătită să primească iubitorii de muzică și teatru, căci este renumită pentru găzduirea festivalului de muzică ușoară  „Trofeul Tinereții”, printre multe alte evenimente culturale. Cadrul superb cu vedere către lacul Amara îți va oferi o experiență aparte cu siguranță.  

Rezervația Breite din Mureș

Dacă ai în plan să vizitezi Sighișoara trebuie să incluzi în itinerariul tău și Rezervația Breite. Aria protejată se remarcă prin multitudinea de stejari seculari care o împânzesc și care au vârste cuprinse între 400 și 600 de ani. Te-am convins și ești deja gata de drum? Ei bine, poți găsi acest loc în Podișul Târnavelor, în imediată apropiere de drumul DJ 106. Poți, de asemenea, să ajungi acolo și luând-o pe jos sau pe bicicletă, urmând traseul via Transilvanica.

Cetatea Saschiz

Tot în apropierea Sighișoarei vei găsi și satul Sashiz, la o distanță de aproximativ 20 de kilometri. Acolo vei putea explora biserica fortificată, inclusă în patrimoniul mondial UNESCO, și, desigur, cetatea medievală Saschiz, care datează din secolul al XIV-lea. 

Poți zări cetatea chiar din depărtare, căci este situată pe un deal, astfel încât de acolo vei avea parte de priveliște panoramică de vis.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro  și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.