Orice pretext este binevenit pentru o evadare din cotidian. Sa scapi de forfota din oras, de aerul de ”robotel” care parcurge cu ochii inchisi drumul de acasa catre birou si de la birou acasa, de rutina cu care iti prepari cafeaua de dimineata. Iar daca ai ocazia sa evadezi impreuna cu persoana iubita, poti sa consideri ca te numeri printre norocosi; nu-ti ramane decat sa alegi o destinatie si o locatie de vis, pe care sa nu le uiti prea curand. Tocmai de aceea ne-am gandit sa va propunem un top al celor mai frumoase cinci destinatii romantice din Romania. Este, bineinteles, un top subiectiv, realizat pe baza optiunilor echipei Travelminit.
1. Castelul Mikes din Zabala
La aproape 20 de kilometri de Covasna, in micuta localitate Zabala (Zabola, in limba maghiara), veti descoperi o lume demult uitata, desprinsa parca din povestile cu printi si printese. Nu degeaba se spune despre ea ca este cea mai romantica destinatie din Transilvania. Castelul Mikes, construit in secolul XVI, impreuna cu domeniul care-l inconjoara si care se intinde pe 34 de hectare de lac si padure cu arbori seculari, reprezinta cadrul ideal pentru petrecerea unui week-end linistit. Imediat ce veti zari silueta castelului printre copaci, veti intelege ca acesta este un loc special. In ultimii ani, castelul a fost refacut, insa turistii au la dispozitie asa-numita ”Casa a masinii” – fostul garaj a fost amenajat si dispune acum de sase camere de oaspeti, un salon impresionant, sufragerie si bucatarie, toate amenajate in stil shabby-chic de catre mostenitorii vechii familii de nobili Mikes (este vorba de Katalin RoyChowdhury of Ulpur, nascuta contesa Mikes, impreuna cu fiii sai, Alexander si Gregor).
Cei care au avut prilejul sa fie gazduiti de contesa, stiu ca una dintre cele sase camere – cea rosie – este cea mai solicitata. Atmosfera este speciala, mai ales ca patul cu baldachin este despartit de cada rosie, cu picioare, de un paravan inflorat. Ce poate fi mai romantic?
2. Valea Verde, Transilvania
Ulrike si Jonas Schafer, un cuplu de nemti veniti sa viziteze Transilvania, s-au indragostit atat de tare de ea, incat au decis sa se stabileasca aici. Au ales o zona de poveste, satul Cund, de langa Sighisoara, si au inceput sa-si construiasca propriul lor basm – Valea Verde. Resortul detine patru casute taranesti, construite in stil saxon: Bierzahn, Varga, Samways si Kartmann. pentru ca atmosfera sa fie cat mai autentica si romantica, alaturi de centrala, au construit si sobe traditionale cu lemne. Nu exista placere mai mare sa vezi cum ninge afara, iar tu sa stai in fata acestei sobe si sa auzi lemnele trosnind.
Interesant este ca la Valea Verde se organizeaza o multime de activitati: de la plimbari cu bicicleta, la arta mestesugareasca, de la seminarii de gatit si degustari de vinuri, la organizarea unor partide de vanatoare de trufe in padurea din apropiere.
3. Tunelul iubirii, Caransebes
A fost descoperit din intamplare, insa din acel moment, aproape ca nu exista cuplu de indragostiti (localnici sau turisti) care sa nu-si imortalizeze iubirea in fata acestui tunel. Nici n-ai zice ca la origini este vorba doar de o portiune de cale ferata abandonata, undeva intre doua sate banatene. Calea ferata fusese construita in 1908 si facea legatura intre Caransebes si Bautar, special pentru navetistii care trebuiau sa ajunga la combinatul Otelu Rosu; dupa inchiderea combinatului, aceasta cursa a fost data uitarii, iar calea ferata, napadita de vegetatie. Doar ca natura a transformat-o intr-o zona de o frumusete rara, magica. Tunelul banatean de vegetatie naturala aminteste de un alt monument al naturii, mult mai celebru – ”Pasajul Indragostitilor” din Ucraina.
4. Lacul Albastru, din Baia Sprie
Cand vezi pentru prima data acest lac, nu poti sa nu-l iubesti si sa nu intelegi ca aici a fost nevoie de o adevarata alchimie, pentru ca un simplu lac sa se transforme intr-o magie albastra. Stiintific vorbind, zona reprezinta combinatia fericita dintre substantele existente in galeria minei care s-a prabusit cu multi ani in urma si chimismul apei. Insa peisajul si coloritul verde albastrui al apei te fura atat de mult, incat imaginatia depaseste explicatia stiintifica. Ca si cand nu ar fi fost suficient, afli ca lacul isi schimba culoarea in functie de lumina, dar si de ”agitatia” produsa de cei care se incumeta sa inoate in el.
De cum a fost descoperit, Lacul Albastru din padurea de goruni tineri de pe Dealul Minei (din Baia Sprie) a intrat in topul celor mai romantice destinatii din Romania, fiind vizitat in special de perechile de indragostiti.
5. Plaja Corbu, Constanta
Orice plaja este o destinatie romantica. Dar daca ea se bucura si de intimitate sau de salbaticie, atunci poti sa spui ca plaja respectiva este definitia romantismului. Cum este cea de la Corbu, bunaoara, din judetul Constanta. Salbatica, neamenajata, superba. Si nici macar maracinii pe care-i vezi ici-colo nu ii stirbesc cu nimic frumusetea. Soare, apa, plaja, nori si liniste – multa liniste, caci plaja de la Corbu este departe de toate celelalte statiuni.
O oaza de liniste si relaxare, perfecta pentru orice cuplu de indragostiti.
Ce spuneti, acum ca ati citit propunerile noastre pentru topul celor mai frumoase destinatii romantice din Romania, sunteti de acord cu ele, sau ati gasit si altele, mai aparte? Intra aici pentru cazare!