Travelminit lansează pe 12 noiembrie campania de Black Friday

În ciuda valului pandemic ce a lovit România în această perioadă și a măsurilor restrictive luate de autorități, hotelierii din România au pregătit reduceri de până la 50% cu ocazia perioadei de Black Friday și își propun astfel să salveze sezonul de toamnă prin prețuri mai mici.

Care sunt tendințele în turism și ce caută românii toamna aceasta 

În încercarea de a-și proteja sănătatea cât mai bine, turiștii caută acum unități de cazare pe care să le închirieze integral, în special apartamente, pensiuni și case de vacanță care pot găzdui grupuri mici și medii, astfel încât să-și petreacă vacanța doar în compania celor apropiați. Nu lipsesc nici hotelurile, care pot fi rezervate în timp real, selectându-se rapid perioada sejurului și numărul de persoane. 

De asemenea, în contextul incertitudinii privind deplasările, rezervările pe care turiștii le făceau cu cel puțin 3-4 săptămâni înainte au ajuns acum să fie last minute, cât mai aproape de data plecării în vacanță. Prin urmare, hotelierii și proprietarii de pensiuni și case de vacanță din România pun acum în joc tot mai multe oferte atractive pentru cei care caută camere pe ultima sută, încercând astfel să completeze gradul de ocupare a unității lor de cazare.

Travelminit.ro a realizat și un studiu privind topul celor mai căutate destinații de toamnă din România. Așa cum era de așteptat, stațiunile montane, în special cele de pe Valea Prahovei, sunt în continuare în fruntea clasamentului, fiind votate de 29% dintre respondenții participanți la studiu. Urmează stațiunile balneoclimaterice (23%) și marile orașe (21%), printre care se numără București, Iași, Cluj-Napoca și Timișoara. Voturile rămase au acoperit destinații atipice, localități care, în ultimii ani, au devenit extrem de populare în rândul turiștilor, cum ar fi Rimetea (județul Alba), Breb (județul Maramureș) sau Cârța (județul Sibiu).

Reduceri de până la 50% cu ocazia perioadei de Black Friday 

Platforma hotelieră online Travelminit.ro pregătește pentru toamna aceasta cea mai complexă campanie de Black Friday de până acum, cu reduceri de până la 50% și oferte speciale la cazări din toată România. 

Campania de Black Friday debutează oficial pe Travelminit.ro pe 12 noiembrie, însă cei care se abonează de-acum sau care sunt deja abonați la newsletter-ul Travelminit vor putea avea acces la promoțiile avantajoase cu o zi înainte, pe 11 noiembrie. Și asta nu este tot. Vestea bună e că pachetele disponibile în cadrul campaniei Black Friday vor fi valabile chiar și în 2022, astfel că, dacă turiștii nu pot sau nu doresc să călătorească acum, pot achiziționa ofertele pentru anul viitor, profitând de reduceri semnificative.

 Lista completa a ofertelor se va regăsi pe promotii.travelminit.ro 

De asemenea, este important de precizat faptul că ofertele vor fi disponibile la cazări din toate regiunile din România, de la orașele montane și până la stațiunile de pe litoralul românesc, de la satele transilvănene până la destinațiile rustice din Maramureș și Bucovina. În plus, gama facilităților și a serviciilor puse la dispoziție de unitățile de cazare pentru pachetele de Black Friday este una foarte variată, incluzând, printre altele, acces la SPA, ciubăr, grătar, terenuri de sport, loc de joacă și nu numai. Ofertele sunt gândite atât pentru familii sau grupuri mari, cât și pentru cupluri. 

Pachetele de Black Friday sunt disponibile și cu voucherele de vacanță

O altă veste bună pentru cei care își doresc să se bucure de un sejur în țară în perioada următoare este că ofertele de Black Friday pe Travelminit.ro vor putea fi achiziționate și cu voucherele de vacanță, inclusiv cu cele rămase nefolosite din anii trecuți (2019 și 2020), care vor expira la finalul lui 2021. 

„Ne bucurăm să anunțăm faptul că pregătim cea mai complexă campanie de Black Friday de până acum, ce va include pachete promoționale care au chiar și 50% reducere, cazări pentru toate gusturile, cu servicii și facilități variate. Printre unitățile de cazare cu oferte de 50% reducere pe care le propunem se numără: Wolkendorf Bio Hotel & Spa**** din Vulcan (la prețul de 829 lei, cazare + mic dejun, 2 adulți, 3 nopți), Septimia Resort – Hotel, Wellness & SPA**** din Odorheiu Secuiesc (la prețul de 990 lei, cazare + demipensiune, 2 adulți, 3 nopți) și Hotel Majestic*** din Olimp (840 lei, cazare + all inclusive, 2 adulți + 1 copil de maximum 8 ani, 3 nopți). Acestea vor fi disponibile în ziua de Black Friday, în număr limitat”, a declarat Rita Szilveszter, online marketing expert Travelminit.ro.

Altfel spus, dacă ai în plan un concediu în România, poți profita de promoțiile de Black Friday pentru a face rezervări la prețuri avantajoase chiar și pentru anul viitor, plătind inclusiv cu tichetele de vacanță pe care încă nu le-ai utilizat.