Orașul Brașov este una dintre cele mai iubite destinații de city-break de la noi din țară, iar recent a fost inclus în topul Tripadvisor al celor mai bune 25 destinații din întreaga lume. Dacă plănuiești și tu să îl vizitezi în curând, am pregătit pentru tine o listă cu câteva obiective pe care să le incluzi în itinerariul tău. Iată care sunt acestea!
Scurtă istorie
Brașov a fost întemeiat de către cavalerii teutoni, prima menționare a sa în datând din 1235, când a fost menționat în documente sub numele de Corona. Localitatea a fost întemeiată, cel mai probabil, în 1213, devenind ulterior centrul politico-administrativ al Ţării Bârsei după invazia tătarilor din 1241.
În perioada Evului Mediu, Brașov a avut un rol important în lupta antiotomană, semnând un tratat de alianță cu regele Sigismund de Luxemburg, în 1395. După căderea Regatului Maghiar din 1526, aflându-se sub suzerantitate otomană, Brașovul continuă să fie un centru meșteșugăresc important. În 1600 orașul este vizitat de către Mihai Viteazul, care convoacă Dieta Transilvaniei. În 1686 intră sub stăpânire habsurgică, urmând ca în 1689, locuitorii să se revolte împotriva noii conduceri a orașului. În 1689, această perioadă tumultuoasă a culminat cu un incendiu devastator, reprezentând cel mai mare dezastru urbanistic din istoria așezării. După Primul Război Mondial, la 1 decembrie 1918, a avut loc Marea Unire prin care Transilvania s-a alăturat Regatului României, avându-l pe Dr. Gheorghe Baiulescu ca primar. În perioada postbelică, între anii 1950 și 1960, odată cu influența Uniunii Sovietice, Brașovul a fost denumit “Orașul Stalin”. Prin contribuția sa la Revoluția din 1989, Brașovul a fost declarat „oraș-martir”.
Biserica Neagră
Biserica Neagră este simbolul orașului Brașov și este, totodată, cea mai mare construcție de tip gotic din sud-estul Europei. Aceasta a fost ridicată între secolele XIV-XV, având dimensiunea impresionantă de 89 de metri lungime și 38 de metri lățime, adăpostind în jur de 5000 mii de enoriași. Aici se află cea mai mare orgă mecanică din țară, cea mai mare colecție de covoare orientale de pe întreg continentul și cel mai mare clopot mobil din România.
Citește și: 4 muzee pe care le poți vizita în București
Strada Sforii
Strada dintre Cerbului și Poarta Schei măsoară 80 de metri lungime și doar 1,35 metri lățime, dobîndind, astfel, numele de „Strada Sforii” și reputația de cea mai îngustă stradă din Europa. Se spune că în perioada medievală, acesta era locul de întâlnire al cuplurilor care se ascundeau de familiile lor. Legenda spune, că cei care se sărută pe Strada Sforii, vor rămâne împreună o viață întreagă.
Vârful Tâmpa
Dacă vrei să te bucuri de plin de un city-break în Brașov este musai urci pe vârful tâmpa și să savurezi priveliștea panoramică de poveste. Poți face acest lucru fie la pas, fie cu ajutorul telecabinei, care te va lăsa la doar 10 minute distanță de vârf, la altitudinea de 960 metri.
Turnul Negru
Turnul Negru se află în apropierea cetății Brașovului și poate fi accesat urcând treptele de pe strada După Ziduri sau prin pădure, coborând pe strada Poienii. Acesta a fost construit în secolul al XIV-lea și este unul dintre cele 4 turnuri de observație ale orașului, măsurând înălțimea de 11 metri. În urma incendiului devastator din anul 1689, pereții acestuia au fost înnegriți, dobândind numele de „Turnul Negru”, iar în 1995 i-a fost atașat un acoperiș de sticlă.
Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.