3 destinații din județul Buzău pe care nu trebuie să le ratezi

Dacă ți-e dor de o escapadă prin țară, îți propunem un sejur în județul Buzău. Am pregătit pentru tine o listă de călătorie cu cele mai frumoase destinații, astfel încât să nu ratezi nimic, și să ai parte de o vacanță perfectă. Iată care sunt acestea.

Vulcanii Noroioși Pâclele Mari

Vulcanii Noroioși din apropierea localității Berca oferă  un spectacol natural care te va fascina cu siguranță. Acest fenomen interesant se produce ca urmare a presiunii exercitate de gazele provenite din adâncurile pământului asupra apelor subterane, care sunt forțate să se ridice la suprafață. Pe măsură ce aceste ape se deplasează, ele acumulează particule de argilă din rocile pe care le întâlnesc în cale. Astfel, se formează amestecul de apă și argilă, cunoscut sub numele de noroi vulcanic, care alimentează erupțiile constante și formează un peisaj cu adevărat unic. Vulcanii Noroioși se împart în patru zone distincte: “La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu.

Citește și: 4 cazări pentru un city-break pe timp de toamnă

Cascada Urlătoarea

Cascada Urlătoarea se află în apropierea comunei Vama Buzăului, la 45 de kilometri distanță de Brașov, și este formată dintr-o serie de izvoare care curg într-o rețea liniară și se răspândesc pe o suprafață de câțiva zeci de metri, pe stâncile calcaroase cu o nuanță roșiatică, mai apoi, vărsându-se în pârâul Urlătoarea. Turiștii pot ajunge la cascadă, pornind de pe strada principală a comunei, urmând ulterior un segment de drum neasfaltat, care poate fi parcurs cu un autoturism personal, fără probleme.

Lacul Șiriu

Lacul de acumulare Siriu este situat pe cursul râului Buzău, și a fost format în urma unui proiect ambițios de construcție, care a inclus barajul de la Siriu și hidrocentrala Nehoiașu, realizate în perioada 1982-1994. Lacul Siriu reprezintă nu doar o sursă importantă de energie, ci și un loc de recreere pentru localnici și turiști deopotrivă. Înconjurat de dealuri și păduri, acesta constituie o adevărată oază de relaxare în mijlocul naturii, unde te poți bucura din plin de liniștea și frumusețea zonei. Vizitatorii pot desfășura diverse activități precum pescuitul și plimbările cu barca.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.