3 destinații mai puțin cunoscute pe care să le vizitezi în 2024

Vrei să pui la cale o aventură cu totul și cu totul specială în 2024? Știm câteva destinații mai puțin cunoscute, dar care trebuie să facă parte din lista ta de călătorie de anul acesta. Să începem!

Lacul Ochiul Beiului, județul Caraș Severin

Lacul Ochiul Beiului este un loc cu o poveste fascinantă și o frumusețe naturală remarcabilă. Dacă ai ocazia să vizitezi județul Caras-Severin și să explorezi Parcul Național Cheile Nerei – Beusnita, această destinație ar putea fi un punct de atracție deosebit pentru tine. Lacul fascinant cu formă de ochi se găsește în munții Aninei, în apropierea localităților Racasdia, Ciuchici, Potoc, Podul Beiului și Sasca Montana, și poate fi accesat urmând ruta DN57, dinspre Oravița spre Moldova Nouă. O legendă locală ne spune faptul că lacul s-ar fi format din lacrimile fiului unui bei, care s-a îndrăgostit de fiica unui păstor. Beiul, care a fost împotriva relației celor doi a răpit-o și a închis-o pe frumoasa fată în Turnul Mare din Cheile Nerei. După ce aceasta a evadat coborând pe o funie improvizată din fâșiile rochiei sale, beiul a ordonat uciderea fetei, iar fiul său, copleșit de tristețe, a plâns atât de mult încât lacrimile sale s-au transformat în lacul albastru-turcoaz, precum ochii săi. Un alt aspect interesant este faptul că apa lacului nu îngheață indiferent de anotimp. 

Citește și: Destinații de bifat în 2024

Tinovul Mohoș, județul Harghita

Tinovul Mohoș, cunoscut și sub denumirea de Lacul cu Mușchi, reprezintă o rezervație naturală unică în Europa, situată în comuna Cozmeni, la doar doi kilometri de Lacul Sf. Ana. Această arie naturală adăpostește o diversitate impresionantă de plante și animale, precum reptile, păsări, amfibieni, urși și lupi. Lacul a luat naștere în urma unei erupții vulcanice, care a avut loc în urmă cu 40 000 de ani, astfel încât aici se găsesc specii din diferite ere. Suprafața lacului este împânzită de mușchiul de turbă, care, poate fi găsit chiar și la o adâncime de 20 de metri. Deoarece parcurgerea acestei zone poate fi dificilă în diferite condiții de vreme, aceasta poate fi vizitată doar în prezența unui ghid. 

Vulcanii Noroioși Pâclele Mari, județul Buzău

Vulcanii Noroioși din apropierea localității Berca oferă vizitatorilor de pretutindeni un spectacol natural unic. generat de presiunea gazelor subterane asupra apelor subterane, care sunt forțate să ajungă la suprafață. Apele transportă particule de argilă, formând noroi vulcanic, care alimentează erupțiile și creează un peisaj desprins din altă lume. Vulcani sunt împărțiti în patru zone distincte și anume: La Fierbători”, Pâclele Mari, Pâclele Mici și Beciu. Acest loc unic a fost descoperit în 1967, de către un cetățean francez care căuta petrol, iar din 1924 este declarat rezervație naturală. 

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.