Fie că ești sau nu fan al poveștilor cu prinți și prințese, cu domnițe și cavaleri, sau îndrăgești mai mult capitolele de istorie despre monarhie, o vizită la castel poate transforma întotdeauna sejurul tău într-o experiență de neuitat. Ce castel? Ei, bine… România oferă foarte multe comori în acest sens, pe care probabil le cunoști deja, cel puțin din poze. Și, deși nu întrecem numărul castelelor din palmaresul Germaniei, îți spunem sincer că frumusețea palatelor de pe meleagurile noastre te vor face să te simți, cu adevărat, în altă epocă. Aşa că te invităm să planifici un tur regal cu castele şi palate din România!
De aceea, dacă ești în căutare de povești și locuri interesante, am pregătit pentru tine o listă cu 5 castele cunoscute sau mai puțin cunoscute din România, pe care să le descoperi vara aceasta.
Castelul Bánffy, Bondița
Este unul dintre cele mai cunoscute castele de la noi din țară, nu doar pentru festivalul ce se organizează aici vară de vară, ci și datorită frumuseții și istoriei sale impresionante. Bineînțeles, fanii Electric Castle știu despre ce vorbim atunci când afirmăm că energia acestui loc este neînlocuit, mai ales când muzica bună și prietenii îți sunt aproape. Însă îți recomandăm să vizitezi castelul și în afara perioadei de festival. În acest fel, te poți bucura de arhitectura acestuia și de timp petrecut în aer liber, mai ales că parcul și lacul din spatele castelului sunt numai bune pentru o pauză de picnic.
Familia Bánffy a intrat în posesia domeniului de la Bondița în secolul al XIV-lea, iar castelul, supranumit și „Versailles-ul” Transilvaniei, a căpătat forma finală în secolul XIX.
Castelul Sturdza, Miclăușeni
Simbol al artei gotice, castelul a fost ridicat între anii 1880 – 1904, de către George A. Sturza și soția sa, Maria Ghica. Este unul dintre castelele noastre preferate, mai ales datorită faptului că acesta a fost construit pe locul unui vechi conac din 1755, ale cărui odăi și câteva inscripții au fost păstrate. Mulți turiști afirmă că seamană puțin cu Domul din Milano, însă nu acest aspect îl face cu adevărat special, ci, mai degrabă, atenția la detalii, mobila sculptată în lemn de trandafir, marmura din Dalmația, poveștile despre impresionantele colecții ale castelului și camerele sale de epocă.
Odată ajuns la castel, nu poți pleca fără a face o oprire și la restaurantul din incintă, având în vedere preparatele tradiționale adaptate în funcție de anotimp.
Castelul Teleki, Gornești
Poate nu atât de faimos în rândul turiștilor, castelul Teleki se poate vizita zilnic între 10:00 și 18:00, iar la cerere se pot organiza și tururi ghidate. Situat în Gornești, la 17 kilometri de Târgu Mureș și foarte aproape de Reghin, castelul datează din 1772, construcția castelului finalizându-se în 1803.
Pâna acum câțiva ani, castelul funcționa ca adăpost pentru copiii fără părinți, iar în prezent este în proprietatea familiei Teleki, așteptându-și vizitatorii curioși.
Aici se pot organiza și nunți, baluri sau alte evenimente festive, iar vara, grădina castelului găzduiește concerte, petreceri în aer liber sau chiar conferințe de business.
Astfel, dacă ești în căutare de comori „ascunse” și te pasionează astfel de monumente în stil baroc, dă o fugă și până la Gornești și spune-ne cum ți s-a părut!
Castelul Kemény, Brâncovenești
Actualul castel a fost construit la începutul secolului al XV-lea, de către familia nobilului Losonczi, iar după ce a trecut prin posesiunea mai multor voievozi, Gheorghe Rakoczi II, ajuns la tronul Transilvaniei, îi donează domeniul compus din cinci sate lui Kemény János.
Timp de 20 de ani, castelul a fost punct de întâlnire al scriitorilor din Ardeal, iar după ce familia Kemény a părăsit castelul, în 1949 acesta a devenit azil pentru copiii cu handicap psihic sever.
Din 2014, urmașii familiei Kemény au recuperat domeniu, iar acum castelul este deschis către vizitare, cu programare. Tariful este de 15 RON pentru adulți și 7 RON pentru copii.
Castelul Sükösd-Bethlen, Racoș
Dacă Vulcanul de la Racoș nu mai poate fi vizitat anul acesta, așa cum am povestit și aici, atunci venim cu o propunere la fel de interesantă din zonă, anume, Castelul Sükösd-Bethlen.
Special la acest castel este si faptul că se numără printre primele castele cu turnuri circulare din Transilvania.
Castelul își păstrează aerul de epocă, iar tocmai faptul că ultimele lucrări de restaurare au avut loc tocmai în anul 1990, este un punct de interes pentru turiștii interesați de vechi, de mister și de perioade de odinioară.
Credit foto: dreamstime.com