7 lucruri de făcut și de văzut în Țara Făgărașului

Ţara Făgăraşului este una dintre principalele regiuni turistice, istorice şi etnografice ale României. Această zonă cu siguranță te va cuceri încă din prima zi. Țara Făgărașului este un loc care încă mai păstrează aerul anilor din urmă, cu ulițe neatinse de vremuri, cu sate străvechi, unde timpul chiar stă în loc și unde, parcă, ai vrea să mai rămâi, cu oameni zâmbitori și autentici, cu bucate gustoase. Haideți să descoperiți ce lucruri puteți face și vedea în Țara Făgărașului.

Mânăstirea Sâmbăta de Sus

Mănăstirea Sâmbăta, cunoscută și sub denumirea Mănăstirea Brâncoveanu de la Sâmbăta de Sus, este un așezământ monahal de călugări. Inițial, a avut o biserică de lemn având dublu hram (Adormirea Maicii Domnului și Izvorul Tămăduirii), fiind construită în 1657, din inițiativa vornicului Preda Brâncoveanu. Între anii 1696 – 1707 s-a construit o biserică de zid, prin grija domnitorului Constantin Brâncoveanu. Picturile murale interioare au fost executate în 1766, de zugravii Ionașcu și Pană. Mănăstirea a fost dărâmată cu tunul de generalul habsburgic Preiss în 1785, în timpul răzmerițelor religioase din Ardeal.

Mitropolitul Nicolae Bălan a început restaurarea bisericii în anul 1926, iar sfințirea a fost făcută în 1946, în timpul lui Mihai I, Regele Românilor, al cărui portret îl putem vedea pictat în interiorul bisericii, Regele Mihai I, fiind un al doilea ctitor al mănăstirii.

Transfăgărășan

Considerat drept cel mai frumos drum din România, traseul Transfăgărășan poate fi o adevărată destinație de vacanță datorită obiectivelor turistice din zonă și peisajelor cu munții Făgăraș. Celebra șosea leagă Transilvania de Muntenia și măsoară 151 de kilometri. Pornind de lângă Cârțișoara, aceasta intră pe Valea Bâlii și străbate zonele turistice Bâlea Glăjărie, Bâlea Cascadă și Bâlea Lac – Capra. Un punct de atracție este tunelul de 887 de metri, care leagă zona Capra de căldarea glaciară Bâlea.

Herghelia de la Sâmbăta de Jos

Dacă încă nu iubești caii, după o vizită la Herghelia Sâmbăta de Jos îi vei adora. O vacanță în județul Brașov (sau poate Sibiu, că e aproape), trebuie să includă pe lista de obiective și acest loc. Vei pleca încărcat de energie și cu inima galopând de încântare. Înființată pe vremea contelui Johannes de Brukenthal, în 1874, herghelia numără peste 300 de cai de rasă lipițană.

Drumeții în Munții Făgărașului – Cabana Valea Sâmbetei

Din lista activităților din Țara Făgărașului nu pot lipsi drumețiile. Dacă dorești o drumeție ușoară îți recomandăm drumul de câteva ore până în golul alpin al Munților Făgăraș, la Cabana Valea Sâmbetei, iar pentru cei curajoși să urce pe creasta Făgărașilor, cel mai lung traseu de creastă din Europa, până la vârfurile Moldoveanu, Viștea Mare și Negoiu, cele mai înalte din Carpați.

Descoperă și 10 clădiri spectaculoase de văzut în Oradea

Cetatea Făgăraș

Cetatea Făgărașului este de o frumusețe aparte și, reprezintă cel mai important monument al Făgărașului, fiind în același timp unul dintre cele mai mari obiective turistice din România. O zonă minunată, cu priveliști de vis, cu aer curat și liniștitor de munte, poate fi cu siguranță o atmosferă extraordinară pentru a-ți petrece câteva zile de vacanță. Aceasta se află chiar în centrul municipiului Făgăraș, din județul Brașov, fiind astfel un prilej de a face un tur în toată zona aceasta uimitoare din Transilvania.

Castelul de Lut din Porumbacul de Sus

Castelul de Lut din Valea Zânelor este situat într-un sat pitoresc din județul Sibiu, mai precis în Porumbacu de Sus. Drumul către această construcție de basm este unul ușor de parcurs și oferă numeroase priveliști încântătoare.

Castelul este amplasat la poalele Munților Făgăraș, într-un loc tihnit și vegheat de vârful Negoiu (al doilea cel mai înalt vârf din țară). La Castelul de Lut oaspeții se pot relaxa în diferite moduri, însă cea mai deosebită activitate este picnicul la iarbă verde într-un cadru unic, de vis.

Abația Cisterciană de la Cârța

Este unica mănăstire cisterciană din România. Așezământul reprezintă prima mărturie a pătrunderii stilului gotic în Transilvania și ocupă un loc important în istoria arhitecturii medievale.

Legendele locului spun că mănăstirea ar fi bântuită de călugării care au locuit aici în Evul Mediu. Se spune că aceștia ar fi postit tot timpul anului, mâncau doar frunze de fag și puțină brânză și dormeau pe paturi de fân. Mureau de tineri din cauza condițiilor de viață grele. Mormintele lor pot fi văzute în curtea Abației. Și tot aici puteţi vizita cimitirul soldaţilor germani, căzuţi Primul Război Mondial.

Dacă plănuiești un sejur în România în următoarea perioadă, intră pe www.travelminit.ro și găsește cele mai bune opțiuni de cazare pentru tine.