Travelminit îți prezintă cele mai autentice 7 unități de cazare pe care le poți rezerva integral pentru vacanța de Crăciun.
Crăciunul este aproape. Deși este încă devreme să conștientizăm spiritul sărbătorilor, vremea se pare că ține să ne amintească, iar perioada de rezervare a promoțiilor la cazare pentru perioada Crăciunului deja a început. Travelminit a făcut pentru tine o selecție de oferte la locuri în care să petreci sărbătorile alături de cei mai apropiați prieteni și de familie, așa cum se cuvine. Deși este o perioadă complicată și grea pentru toată lumea, din cauza pandemiei, este mai safe să îți închiriezi de Crăciun un loc al tău, unde să te întâlnești strict cu cei foarte apropiați, decât să te aventurezi la mese festive în aglomerație. Iată propunerile noastre:
Pensiunea Denisa*** Văleni
La Văleni, în Maramureș ai să găsești una dintre cele mai potrivite opțiuni de cazare ca să petreci un Crăciun tradițional și să te bucuri de datini și obiceiuri în mod autentic. Sunt puține zonele în care colinda s-a păstrat ca odinioară, iar la Pensiunea Denisa ai privilegiul de a primi colindătorii îmbrăcat în costumele populare pe care cazarea ți le pune la dispoziție. În plus vei avea parte de 3 ore de joc pe muzică tradițională în compania cântăreților ceterași.
Căsuța Art***Ciocănești
La Căsuța Art din Ciocănești, după cum îi spune și numele, este căsuța din lemn pe care o regăsești în povești. Dealurile și cadrul natural în care este amplasată pensiunea oferă spațiul idilic pentru a-ți petrece sărbătorile de iarnă alături de prieteni și de familie. Fiind complet utilată, cu bucătărie proprie, terasă și curte, nu vei avea nevoie de nimic în plus, decât să închizi ochii și să te bucuri de peisaj. Bonus, pachetul conține și o plimbare cu trăsura, ca să puteți face cele mai frumoase poze de revelion.
Casa din Plai*** Provița de Sus
Dacă ești una dintre persoanele care preferă să-și petreacă sărbătorile de iarnă în zona Valea Prahovei, Travelminit îți recomandă Casa din Plai, din Provița de Sus. Această pensiune îți oferă tot confortul unei case moderne, fiind însă decorată și cu o serie de elemente rustice. Este locul ideal pentru un grup de 12 prieteni apropiați care vor avea posibilitatea de Crăciun să se bucure de biliard, tenis de masă și diverse jocuri de societate.
Agropensiunea Răzvan ** Secaș
Secaș este o zonă de deal, foarte liniștită, ideală pentru a-ți petrece sărbătorile de iarnă atât datorită peisajelor cât și a facilităților pe care ți le oferă de Crăciun Agropensiunea Răzvan. Aceasta are interioare extrem de cozy și o capacitate de cazare de 8 persoane. Posibilitatea de închiriere ATV-uri și mașină 4×4 pentru off-road, dar și locul de grătar și ceaun transformă locația într-un loc perfect în care să-ți petreci Crăciunul alături de prieteni în siguranță.
Pensiunea Poiana Vlădesei Rogojel
Dacă vrei să-ți petreci Crăciunul într-o cabană tradițională, cochetă, cu aer boieresc, Travelminit îți recomandă Pensiunea Poiana Vlădesei din Rogojel. Aspectul tradițional al acesteia, cu balcon de lemn și acoperiș din șiță, te duce cu gândul la casele boierilor și la sărbătorile petrecute cu ștaif. Și elementele tradițional românești din interiorul acestei cabane sunt deosebite: barul și coloanele din lemn sau mobilierul din lemn masiv. De asemenea, în curte, prepararea și servirea unui grătar se pot face într-o căsuță de poveste, într-un decor specific finlandez
Camere de închiriat IO-MARA Vatra Dornei
Dacă ceea ce cauți pentru seara de Crăciun este un loc care să-ți ofere experiența unor sărbători de iarnă tradiționale, conform datinilor și obiceiurilor, vino la IO-MARA din Vatra Dornei. Unitatea oferă cazare pentru maximum 16 persoane, parcare, bucătărie, sală de mese, salon cu masă de tenis și grătar. Să nu te mire când, la ușă, în seara de ajun, vor suna colindătorii cu Steaua, ca în vremurile când erai copil.
Forest House Zăbala
Într-un cadru parcă de poveste, la Zăbala, în județul Covasna, chiar lângă pădure, se află una dintre cele mai frumoase locații în care să-ți petreci Crăciunul. Forest House oferă turiștilor cazare pentru 12 persoane, loc de grătar, ceaun, dar și atracțiile principale – saună și ciubăr. Pensiunea este atât de frumoasă și datorită poziționării sale în inima naturii.
Cauți mai multe idei pentru revelion? Descoperă mai multe recomandări în articolul: 8 unități de cazare pentru un revelion cu toată gașca de prieteni
Pentru a găsi cele mai bune și sigure opțiuni de cazare pentru noaptea de Crăciun, intră pe www.travelminit.ro și descoperă de ofertele noastre.