Busteni, statiunea cu cele mai frumoase peisaje montane din Romania

Sursa foto: Vania Tonova/Shutterstock.com

Situat in pitoreasca Vale a Prahovei, la circa 135 de kilometri de Bucuresti, in vecinatatea mai multor statiuni montane la fel de populare precum Sinaia sau Predeal, Busteni este ca o gura de aer proaspat ce ne scapa de stresul si aglomeratia urbana cu care suntem obisnuiti in viata de zi cu zi.

Se spune ca in Busteni se gasesc cele mai frumoase peisaje montane din tara noastra, iar turistii se pot bucura de acest lucru parcurgand traseele din Muntii Bucegi. Iarna, sub stratul imaculat de zapada, partiile Kalinderu 1 si 2 te ispitesc sa-ti pui rapid claparii in picioare, iar Fun Park, unul dintre cele mai moderne parcuri de distractie din Romania, foarte asemanator cu cel din Innsbruck din Austria, te invita sa-i testezi toboganul, trambulina, caruselul, panourile de catarare, baby-lift-ul si toate celelalte zone de distractie. Destinat pentru toate categoriile de varsta, acest parc uluitor intins pe o suprafata de 15 000 de metri patrati functioneaza atat iarna cat si vara.

Busteni, admirat de la inaltime!

Ajuns in Busteni, neaparat sa-ti pui bocancii si rucsacul in spate pentru a face o drumetie pana la Crucea Caraiman, cel mai vizibil obiectiv turistic din zona, care se gaseste la altitudinea de 2291 de metri. Pusa acolo pentru a cinsti memoria eroilor cazuti in Primul Razboi Mondial, Crucea Caraiman a intrat in Cartea Recordurilor pentru faptul ca este cea mai inalta din intreaga lume (masoara 48 de metri in inaltime si 14 metri in latime). Dar principalul motiv pentru care trebuie sa ajungi in acest punct este privelistea vaii! De la Crucea Caraiman nu numai ca poti admira Busteni-ul de la inaltime, dar aici, in varf de munte, vei avea senzatia ca poti cuprinde intregul cer.

Aproape de acest obiectiv turistic, la poalele Muntelui Caraiman, musai sa treci si pe la Manastirea ce poarta hramul “Inaltarea Sfintei Cruci”, aceasta gasindu-se intr-un cadru natural minunat. Dupa un scurt popas la micuta manastire, ia telecabina din Busteni si apoi urca pe platou timp de doua ore pentru a ajunge la Piatra Arsa, faimoasa cabana transformata in complex sportiv.

Totodata, din statiunea Busteni poti urca spre doua locuri misterioase, incarcate de legende si povesti, Sfinxul si Babele. Aceste formatiuni stancoase arhaice situate la altitudinea de 2216 metri, modelate de apa, vant si trecerea timpului, au atras de-a lungul anilor milioane de vizitatori pasionati de misticism si istorie. Sfinxul, cu a sa fata omeneasca bine proportionata, cu buze severe si barbie voluntara, reprezinta divinitatea suprema a timpurilor pelasge (palasgii au fost un popor anterior grecilor, provenit din zona Marii Egee). Pe de alta parte, Babele, venind in continuarea Sfinxului, sunt considerate Altare ciclopice ale Caraimanului, fiind inchinate Pamantului si Cerului, Soarelui si Lunii ca si lui Marte, zeu al razboiului si al agriculturii.

In cele din urma, viziteaza Cascada Urlatoarea, una dintre cele mai spectaculoase cascade din Muntii Bucegi si, de fapt, din intreaga tara. Formata pe paraul Urlatoarea, in vecinatatea traseului turistic ce leaga statiunea Busteni de Platoul Bucegi pe valea Jepilor Mari, cascada este impresionanta atat prin debit cat si prin inaltime (de 15 metri), venind ca un vuiet puternic in linistea naturii. Aproape de Cascada Urlatoarea vei putea vizita alte cascade mai mici cunoscute, Urlatoarea Mare si Urlatoarea Mica.

Fiind o statiune atat de celebra, Busteni nu duce lipsa de hoteluri si pensiuni, oferind vizitatorilor camere pentru toate bugetele. Click aici pentru mai multe informatii!