Casa de oaspeti din Cincsor, locul din povestile sasesti

cincsorFiecare dintre noi avem cate un loc de suflet, plin de povestile copilariei sau de farmecul unor vremuri apuse. Un loc in care ne dorim sa ne intoarcem ori de cate ori simtim nevoia unui ragaz, a unui moment in care sa avem cel putin senzatia ca putem opri timpul in loc si, pe masura ce respiram, sa simtim cum ne incarcam cu energie.

Transilvania este un astfel de loc; un taram magic, plin de energie si incarcat de frumos. Iar in Transilvania, undeva in judetul Brasov, este un loc minunat, pastrat la loc de cinste in povestile sasesti ale localnicilor: Cincsor.

Cincsor sau Kleinschenk, asa il stiu satenii transilvani, urmasi ai sasilor de odinioara. In traducere, ar insemna „micul cadou”, si nu-i deloc departe de adevar. Cincsor este o asezare micuta, fermecatoare, un cadou oferit de natura. Dar nici localnicii nu-s mai prejos. Sasii stabiliti la Cincsor au stiut cum sa sfinteasca locul: au construit case micute dar cochete, le-au mobilat asa cum spunea traditia si au umplut curtile cu toate cele necesare. Asa si-au dus traiul pana-ntr-o zi, cand au fost nevoiti sa le paraseasca si sa-si refaca vietile pe alte meleaguri. Unii s-au mai intors sa-si viziteze locurile copilariei; altii s-au intors si si-au continuat viata ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat.

Asa se face ca o fosta eleva a Scolii Evanghelice din Cincsor, plecata cu ani in urma in Germania, s-a intors in satul natal si nu s-a mai lasat dusa de aici. Doar ca intre timp a cumparat cladirea fostei scoli (ajunsa o ruina) si pe cea a parohiei si le-a renovat, transformandu-le intr-un ansamblu superb. Casa de oaspeti din Cincsor.

Construita la inceputul secolului XX de arhitectul sas Fritz Balthes in stil art-nouveau, Casa de oaspeti din Cincsor te impresioneaza de la inceput cu stilul rafinat si usor excentric, daca te gandesti ca acea cladire fusese proiectata cu destinatia de scoala. Ca o paranteza, stilul excentric-functional al lui Balthes poate fi admirat la mai multe cladiri din Transilvania, adevarate bijuterii arhitecturale: hotelul Stern din Sighisoara, gradinita din Agnita, liceul Roth din Medias sau scoala din Bruiu.

Astazi, ansamblul caselor de oaspeti de la Cincsor reprezinta o intreaga poveste care te invita sa o descifrezi. Pare ca fiecare broderie cusuta pe o fata de perna sau pe o panza inalbita are povestea ei; fiecare zid ascunde o poveste si te invita sa o asculti stand la fereastra, cu ochii pierduti in verdele de afara. Iar salonul si biblioteca sunt perfecte pentru o seara linistita sau o cafea sorbita in linistea diminetii.

Dupa renovare, casa de oaspeti amenajata in cladirea vechii scoli evanghelice ofera oaspetilor 4 dormitoare cu o atmosfera inedita, o zona de recreere cu camin, biblioteca si o veranda luminoasa.

La randul ei, cladirea Parohiei Evanghelice (cea mai veche cladire din Cincsor, dupa Biserica Fortificata) a fost modernizata si amenajata pentru oaspeti. Astazi, cladirea dispune de 5 camere en-suite, o biblioteca si un living amenajate superb cu fresce de la sfarsitul secolului XV, lounge si o bucatarie. Sura veche este acum un loc grozav pentru organizarea unor petreceri pentru adulti, in vreme ce copiii se pot juca cat e ziua de lunga in “Casuta cu povesti” – un minunat loc de joaca amenajat pentru cei mici intr-o fosta casa de albine.

Sa-ti mai spunem ca bucatele preparate cu atata dragoste si migala in bucataria casei de oaspeti din Cincsor te vor face sa te lingi pe degete? Pregateste-te pentru cel mai bun Schar (placinta traditionala saseasca de la Cincsor) si cea mai buna paine de casa facute in cuptorul cu lemne, servite in compania unui pahar de tuica! Sau pentru cea mai buna placinta cu mere de Cincsor sau Pavlova cu capsuni ori fructe de padure, si poti sa le povestesti apoi cunoscutilor ca ai fost in Rai.

Viziteaza satul Cincsor (unul din satele sasesti ale Transilvaniei) si bucura-te de aerul curat, de peisaj si de drumetiile montane. Poti sa te plimbi in voie impreuna cu familia sau poti sa pedalezi ore intregi pe cararile batute de vreme. Nu rata bisericile fortificate sau manastirile din zona si umple-ti sufletul cu frumusetea arhitecturii transilvane. Invata-i pe cei mici adevaratele valori si arata-le ca laptele nu vine de la supermarket, ci din ugerele vacilor care pasc pe pasunile din jurul casei de oaspeti. Ce distractie mai mare si ce amintire mai frumoasa poate fi pentru cel mic decat mulsul unei vaci?

Pe toate acestea si inca multe altele le poti face intr-o excursie sau un weekend petrecut la Casa de oaspeti din Cincsor.

Cauti cazare? Intra aici!

*Sursa foto: Facebook Cincsor. Transilvania. Case de oaspeti.